Când se deschid restaurantele? Ministrul Economiei nu e optimist

Când se deschid restaurantele? Ministrul Economiei nu e optimist
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Când se deschid restaurantele? este o întrebare care stă pe buzele multora, fie din rațiuni financiare (e afacerea sau jobul lor), fie din motive personale ca simpli clienți.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, este pesimist în legătură cu decizia referitoare la când se deschid restaurantele.

Ministrul a pregătit deja setul de reguli pentru deschiderea restaurantelor, însă nu este deloc optimist în această privinţă.

”Am avut întâlnire cu HoReCa, avem pregătite regulile pentru deschiderea restaurantelor în interior, din păcate, evoluţia cazurilor nu mă face să fiu optimist în privinţa deschiderii în interior a restaurantelor.

ADVERTISING

Trebuie să ne convingem că oamenii respectă regulile pe terase, în exterior, apoi putem discuta şi de deschiderea restaurantelor în interior. Nu are sens, nu are logică să deschidem restaurantele în interior, în condiţiile în care nu se respectă regulile în exterior, unde transmisia este mult mai greu de făcut”, a explicat Virgil Popescu, marți seara, la Digi24.

Ministrul Economiei a mai declarat că evaluările privind o eventuală relaxare se fac din două în două săptămâni.

”Evaluăm din două în două săptămâni. Evoluţia cazurilor nu ne arată că este momentul unei noi relaxări. 1 august este următorul jalon”, a menţionat Popescu, citat de News.ro.

ADVERTISING

La fel s-a pronunțat mai devreme marți și colegul său Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Întrebat dacă de la 15 iulie vor fi impuse noi restricţii, Tătaru a replicat: „Să nu vorbim de restricţii, dar să nu se gândim nici la relaxări”.

Când se redeschid restaurantele și care sunt regulile. Ce spune ministrul Sănătății

Patronii să respecte regulile

Cât despre terasele deja deschise, este foarte important ca oamenii să respecte regulile de distanţare socială, iar patronii ar trebui să se asigure că acest lucru se întâmplă.

ADVERTISING

”Sper ca proprietarii de terase să înţeleagă necesitatea ca ei să ia steagul respectării măsurilor pe care le impunem şi să respecte aceste măsuri. Sunt convins că orice patron de terasă care vrea să îşi vadă afacerea mergând, sunt convins că oamenii vor respecta, dar trebuie şi o implicare a patronilor de terase.

Eu nu am o problemă cu orarul teraselor, ci cu respectarea regulilor din terase. Problema este ca aceste reguli să se respecte, asta este principala mea cerinţă către cetăţeni, către turişti, să respecte regulile. Noi dorim continuarea activităţii economice”, a declarat Virgil Popescu, în aceeași emisiune de la Digi24.

Orban ar vrea să închidă cluburile noaptea: Va trebui să ne gandim foarte serios. Sunt și terase de fiţe unde nu se respectă regulile

Propunere inedită în București: Locuitorii să primească vouchere de la Primărie pe care să le folosească în restaurante și cafenele


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇