Când să rambursezi anticipat un credit și cum să faci acest lucru

Când să rambursezi anticipat un credit și cum să faci acest lucru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă ai un credit în derulare, trebuie să știi că ai posibilitatea de a rambursa total sau parțial sumele datorate înainte de scadență. Poți în acest fel să îți reduci semnificativ costurile totale, deoarece vei plăti mai puțină dobândă, însă o astfel de decizie trebuie să țină cont de de situația ta financiară și de condițiile creditului.

Rambursarea anticipată este o idee bună dacă:

- Ai economii suficiente și nu îți afectează stabilitatea financiară
- Te aștepți la majorări de dobândă
- Te afli în primii ani ai unui credit ipotecar
- Ai un credit cu dobândă variabilă și ratele pot crește
- Nu există comisioane mari de rambursare

Iată pașii esențiali pentru a face acest lucru corect și avantajos:

Verifică contractul de credit

Înainte de a rambursa anticipat, citește cu atenție contractul și vezi dacă există:

  • Comisioane de rambursare anticipată – Pentru creditele cu dobândă fixă banca poate percepe un comision de rambursare anticipată de maximum 1% din suma rambursată (sau 0,5% dacă mai sunt mai puțin de 12 luni până la finalul contractului). Pentru creditele cu dobândă variabilă nu se percepe comision de rambursare anticipată. De asemenea, pentru creditele ipotecare, comisionul de rambursare anticipată este zero.
  • Reguli privind plățile anticipate – Unele bănci cer notificare prealabilă.

Calculează cât vei economisi

Dacă rambursezi anticipat, economisești dobânda aferentă lunilor rămase. Compară suma totală de plată dacă menții creditul vs. suma dacă plătești anticipat.

Dacă mai ai puține luni de plată, impactul rambursării poate fi mai mic.

Contactează banca și depune o cerere de rambursare anticipată

Mergi la bancă sau contactează serviciul clienți pentru a depune o cerere. Unele bănci permit rambursarea anticipată online.

Cere un grafic de rambursare actualizat după plată.

Solicită o confirmare scrisă că suma a fost încasată și că s-a aplicat corect.

În cazul rambursării anticipate parțiale, alege între reducerea perioadei sau a ratei lunare

Dacă rambursezi anticipat parțial, ai două opțiuni:

  • Reducerea perioadei creditului – vei achita mai repede și economisești mai mult la dobândă.
  • Reducerea ratei lunare – plătești mai puțin lunar, dar perioada rămâne aceeași.

Plătește suma și cere închiderea creditului (dacă e cazul)

După ce banca înregistrează plata, cere un document oficial care atestă rambursarea parțială sau integrală.

Dacă ai rambursat tot creditul, solicită și:

  • Radierea ipotecii (dacă ai avut un credit imobiliar)
  • Actualizarea situației la Biroul de Credit

Rambursarea anticipată totală se va realiza la soldul creditului și dobânda calculată la data rambursării.

În concluzie, dacă situația îți permite, ia în calcul rambursarea anticipată a creditului pentru a face economii și pentru o siguranță financiară mai bună.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇