România rămâne într-o zonă financiară „de avarie”, iar pachetele fiscale adoptate în ultimele luni au eșuat în obiectivul esențial: reducerea reală a deficitului.
Avem, în acest moment, o economie „paradită” și un guvern care operează într-un echilibru fragil, fără să fi atacat reformele, spune Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale la ASE, într-un interviu realizat de Matei Udrea pentru News.ro.
În opinia sa, cifrele prezentate de premierul Ilie Bolojan pot produce impresii divergente, însă diagnosticul de ansamblu rămâne sever: câștigul bugetar obținut până acum este mic, iar „lucrurile grele” nici măcar nu au început.
- Ministrul de Finanțe privește "cu foarte mult optimism" anul 2026. Ce spune de deficit, investiții și creșterea economică (Video)
„Per ansamblu, este un câştig de deficit, în primul rând. Probabil în jur de un procent. Este puţin, dacă mă întrebaţi. Cred că este foarte puţin, având în vedere că s-au tras toate gloanţele de argint posibile din punct de vedere fiscal. (…) Suntem într-o zonă de avarie, nu de deficit excesiv!”, spune Mitroi.
Ce a făcut până acum Guvernul și de ce situația rămâne critică
Mitroi susține că, în loc să fie prezentate ca un „final” al crizei, măsurile fiscale ar trebui citite ca începutul unei perioade mai lungi de austeritate, tocmai pentru că România intră în această etapă fără amortizoare: fără creștere economică puternică, fără dobânzi mici și cu inflație ridicată.
„Lucrurile sunt foarte serioase şi foarte sobre. Suntem o economie într-un echilibru foarte fragil. Lucrurile sunt atât de serioase pentru că reformele, lucrurile grele nici n-au început. (…) Eu cred că măsurile trebuie luate susţinut şi ordinul pe unitate va fi, pur şi simplu, doar măsuri de austeritate a la long”, spune Mitroi.
Într-o formulare care surprinde întregul tablou macro, economistul vorbește despre „patru parametri toxici de 8%” care presează simultan economia: „Noi operăm la datorie publică foarte mare deja şi la o triadă toxică de 8%: deficit structural – deficit de cont curent – deficit bugetar, totul fără ajutorul unei creşteri economice, cum am avut până acum, fără dobânzi şi cu o inflaţie, un alt 8%. Deci sunt patru de 8. Absolut neverosimil!”
De aici, avertismentul său direct: discursul public nu are „nicio bază” pentru optimism. „Aşa că, dacă le pui la pachet pe toate astea, nu ai niciun motiv de optimism, deşi discursul aşa trebuie el făcut. În concluzie, mi se pare o copilărie un discurs pozitiv. Orice discurs economic trebuie să fie foarte-foarte pesimist şi foarte clar racordat.”
În privința disputei politice „Ciolacu vs. Bolojan”, Mitroi respinge ideea că economia ar fi fost „foarte bine” anul trecut și afirmă că problema este structurală și acumulată. În schimb, reproșează ambelor guverne un lucru simplu: măsurile au fost nepotrivite și nu au produs efect.
„Cu maximum de seriozitate vă spun acum: am luat toate măsurile astea drastice ca să stăm în acelaşi deficit. (…) Guvernul nu are absolut niciun motiv să mai funcţioneze în echipa şi în paradigma asta. (…) confirmarea realităţii este clară: măsurile nu sunt potrivite, nu au avut efect. Ai luat toate măsurile fiscale posibile pe care le aveai ca să – atenţie, vă spun cu seriozitate! – rămâi în acelaşi deficit!”.
Ce ar fi trebuit să facă și ce trebuie făcut: reformele „grele” și criteriile de performanță
Profesorul Adrian Mitroi separă explicit două tipuri de intervenții: cele ușoare (taxe, TVA) și cele structurale (reorganizare administrativă, salarizare, companii de stat, numiri).
Despre primele, verdictul este brutal: „Acestea n-au fost măsuri economice. Poate să le facă oricine! Cred că un licean la un liceu economic poate să ridice TVA-ul şi să crească taxele. Astea nu sunt măsuri, sunt nişte copilării absolute.”
În schimb, spune el, guvernarea ar fi trebuit să înceapă cu reformele care produc credibilitate și semnal social: ordine în administrație, criterii profesionale la numiri și criterii de performanță asumate public.
„Există trei lucruri importante. Unu: nu ai făcut ordine la tine în curte, în primul rând. Doi: nu te-ai luat de lucrurile grele care erau obligatorii şi care sunt măsuri clare economice, de reformă (…) Şi trei: criteriile de performanţă auto-impuse. Nu ai avut niciun fel de criteriu auto-impus.”
În centrul acestui set de „măsuri grele” el plasează restructurarea aparatului administrativ și depolitizarea numirilor.
„România are o suită de întreprinderi de stat care în mod clar nu pot fi restructurate, care sunt administrate de o entitate (AMEPIP – n. red.) absolut depăşită de realităţi, cu oameni numiţi doar după criterii politice. Şi acum vă spun primul ingredient pe care l-aş fi folosit: să nu mai ai voie să foloseşti nicio numire politică în nicio poziţie.”
Tot aici intră și tema administrativ-teritorială: „Operează cu 40 de judeţe şi cu vreo 2.000 de comune şi orăşele care nu aduc absolut nimic şi nu merită administrativ a fi susţinute de la centru.”
Mitroi nu crede neapărat că ar fi necesară schimbarea premierului, dar cere schimbarea „din rărunchi” a modului de guvernare și un model de responsabilizare rapidă, cu plecare, dacă nu se îndeplinesc criteriile asumate: „Trebuie schimbat din rărunchi! Toată construcţia! (…) Trebuie schimbat modus operandi! (…) Eu cred că modelul asiatic e cel mai potrivit: de trimitere acasă instantanee a garniturii politice, dacă nu îndeplineşte criteriile auto-stabilite.”
În plus, el avertizează că oricât ar încerca România să gestioneze intern, presiunea externă va forța restructurarea, în condițiile în care finanțarea devine scumpă și rară: „Oricât de hotărâţi am fi noi intern, suntem sub presiunile internaţionale care vor pune, fără doar şi poate presiune pe restructurarea economiei româneşti. Aşa că mi se pare discursul politic irelevant la momentul ăsta, că nu mai sunt bani şi nu vor mai fi bani ieftini de finanţat o datorie publică de asemenea magnitudine la asemenea dobânzi!”
De ce lipsește încrederea publică
O mare parte din argumentația profesorului Mitroi nu este doar macroeconomică, ci socială: fără corectarea inechităților vizibile, niciun pachet de austeritate nu va fi „crezut” de populație.
Aici sunt două probleme majore: diferențele de salarizare în sectorul public și diferențele de vârstă de pensionare.
„Este o ţară absolut hăituită de o distribuţie de salarii teribilă. (…) există un raport de aproximativ 50 la 1 între cel mai mic şi cel mai mare salariu (…) România operează la nişte salarii bugetare şi nişte recompense absolut hidoase. (...) Închipuiţi-vă că mergeţi la job şi colegul dumneavoastră de birou are de 50 de ori salariul dumneavoastră. (…) Este absolut aberant! În orice economie este complet inacceptabil aşa ceva”, spune Mitroi.
În cazul pensiilor, diferența de vârstă este o sursă de frustrare sistemică: „Este inacceptabil cum am putut distorsiona şi jigni această chestie, când, probabil, vârsta de pensionare ar trebui să fie egală pentru toată lumea. La cel puţin 70 de ani ar trebui să fie. (…)
Faceţi diferenţa între 40 şi 70 de ani, ce înseamnă asta pentru o societate, câtă frustrare se poate aduna într-un om! Şi la această diferenţă (…) mai adăugaţi şi raportul de salariu de 1 la 50! Şi o să înţelegeţi ce monstru incredibil este creat în economia românească!”
Ca soluție, Mitroi invocă impozitarea progresivă în sectorul public și plafonarea raportului dintre salariul minim și cel maxim în stat: „Soluţia este impozitarea progresivă, drastică, după modelul european modern şi american. (…) raportul între salariul preşedintelui – care ar trebui să fie cel mai mare din ţară – şi raportul celui mai mic salariu ar trebui să fie de 1 la 12. Fără bonusuri! Fără niciun fel de bonusuri. Noi am inventat conceptul ăsta absolut macabru de sporuri. Nu există sporuri în lumea civilizată. Există salariu şi cu asta, basta!”
Problema cursului: leu puternic, competitivitate mai slabă, presiune pe prețuri
O altă problemă este cursul de schimb, pe care Mitroi îl consideră un dezavantaj major pentru economie. Argumentul lui: leul s-a apreciat puternic față de dolar într-un an, exact în moneda în care se măsoară competitivitatea și productivitatea, iar acest lucru lovește în economie în condițiile în care urmează șocuri pe energie. „Da! Tu te-ai apreciat, deci, faţă de dolar, cu leul tău, cu 10 procente! Care dolar e moneda principală de calcul a productivităţii şi a competitivităţii.”
În logica lui, această apreciere face mai greu de „înghițit” loviturile care vin și care ar trebui, în mod normal, amortizate prin mecanisme interne (inclusiv prin curs). „Urmează o serie de lovituri şi de upercuturi (…) care trebuie depreciate în inflaţie. Iar tu, din contra, ai o apreciere de leu neverosimilă. Aprecierea neverosimilă a leului faţă de dolar este un alt element cu mare minus pentru noi.”
El afirmă că soluția simplă ar fi deprecierea, dar că BNR nu poate sau nu vrea să o facă, și critică o politică monetară prea „acomodativă”, care, în opinia lui, oferă guvernelor „proptele” pentru măsuri greșite: „Da, dar nu poate să facă asta! (…) Părerea mea e că are vină şi Banca Centrală. Este extrem de acomodativă (…) Pentru că orice stavilă pe care o pune Banca Centrală îi dă Guvernului din nou proptele pentru măsuri neadecvate.”
Având în vedere toate aceste elemente – deficit care nu scade în mod real, datorie care crește, reforme amânate, inechități neatinse și curs nefavorabil competitivității – profesorul Mitroi concluzionează: „Pe ansamblu, situaţia economică este atât de serioasă încât orice discurs politicianist şi optimist mi se pare nepotrivit.”