5 to go urcă pe locul 7 în topul celor mai importanți jucători din industria cafelei din Europa

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Radu-Savopol-and-Lucian-Badila

Brandul românesc 5 to go, care a depășit recent borna de 600 de locații deschise, urcă pe locul 7 în topul european al lanțurilor de cafenele, conform clasamentului publicat de Food Service, Europe & Middle East pentru anul 2023. 5 to go a avansat constant în acest top în care sunt incluse cele mai importante branduri din industrie, ocupând poziția a 10-a în 2021 și locul 9 în clasamentul dedicat anului 2022, evoluție datorată rezultatelor spectaculoase și creșterii exponențiale a numărului de cafenele de la un an la altul.

Un nou pas strategic important concretizat luna aceasta pentru 5 to go este extinderea acoperirii globale, prin intrarea pe piața din Republica Moldova, unde brandul a deschis prima locație, la Chișinău, și targetează un minimum de 50 de locații pentru următorii trei ani, noi deschideri fiind planificate pentru începutul anului 2025. 

ADVERTISING

Cele două poziții câștigate în topul realizat de Food Service, Europe & Middle East reprezintă un rezultat pe care am mizat încă de anul trecut, chiar dacă industria cafelei este extrem de competitivă la nivel internațional și concurăm cu nume mari în acest clasament. Ne-am inspirat din modelul de business al marilor companii, adăugând întotdeauna o notă personală specifică brandului, am avut curajul de a testa piața, de a face lucrurile diferit, rețetă care ne-a ajutat să creăm o comunitate extraordinară, să ne îmbunătățim rezultatele de la an la an, să câștigăm notorietate și să devenim la rândul nostru un model de business pentru alții. Așteptăm rezultate foarte bune și în Republica Moldova, chiar dacă intrarea pe o nouă piață este întotdeauna marcată de provocări, cu siguranță următoarea perioadă va fi una a eficientizării proceselor operaționale, care se petrece firesc, în timp”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go. 

ADVERTISING

Cafenelele din Moldova beneficiază de departament de service propriu și vor fi dotate încă de la lansare cu aparate Latte Art Factory, pentru a oferi clienților crema de lapte perfectă și un timp de servire optimizat, într-un spațiu prietenos, cu design caracteristic și atmosferă relaxată, elemente definitorii ale brandului. Pe lângă produsele consacrate din cafenelele 5 to go, în locațiile din Moldova se va regăsi și o gamă de plăcinte tradiționale moldovenești dulci și sărate, păstrarea specificului local fiind un pilon de bază în strategia  de fidelizare a clienților. Gama de prețuri variază între 20 și 45 de lei moldovenești, urmând schema de multiplu de 5, care a funcționat în ultimii ani în România.

ADVERTISING

Primele trei locații din Republica Moldova vor funcționa sub operarea directă a master francizatului, în vreme ce următoarele vor fi deschise în sistem de franciză, urmând un model de business similar celui din România. În viitor luăm în calcul să abordăm și piața de retail din Moldova”, completează Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Mai mult decât o simplă cafenea, prima locație din Chișinău este și sucursală 5 to go Coffee University, un centru de training în care francizații și angajații vor descoperi secretele cafelei de calitate și cele mai performante tehnici de preparare, pentru a putea transforma fiecare experiență de consum într-o poveste cu gust desăvârșit.

5 to go continuă planurile de extindere atât pe plan internațional, cât și în România, menținând targetul de 650 de cafenele deschise până la finalul acestui an.

Despre 5 to go

5 to go a luat naștere în 2015 și a atins pragul de 600  de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.