Ferrari a prezentat primul său SUV, Purosangue, cu 12 cilindri, la un preţ de 390.000 de euro, destinat şoferilor super bogaţi care încă nu sunt pregătiţi să conducă un vehicul complet electric.
Deşi a intrat târziu pe piaţa SUV-urilor, marca italiană renumită pentru logo-ul său care reprezintă un cal este sigură că stilul de maşină sport de lux al Purosangue (pursânge) va face modelul să iasă în evidenţă.
”De când am anunţat că este un V12 (în luna mai), interesul pentru maşină a explodat”, a declarat directorul comercial şi de marketing Enrico Galliera, la sediul Ferrari din Maranello, adăugând că producătorul auto a fost inundat de precomenzi de la clienţii care nici măcar nu l-au văzut încă.
Galliera nu a dat cifre.
Maşina are patru uşi şi patru locuri şi prinde o viteză maximă de peste 310 km/h.
În pofida dimensiunilor şi greutăţii sale, CEO-ul Ferrari, Benedetto Vigna, preferă să descrie Purosangue mai degrabă ca pe o maşină sport versatilă decât ca pe un SUV.
Noul SUV ilustrează o dilemă cu care se confruntă mulţi producători auto consacraţi. Investitorii au făcut din producătorul de maşini electrice Tesla cea mai valoroasă companie din industrie, iar factorii de decizie din întreaga lume stabilesc termene limită pentru a opri vânzarea vehiculelor cu ardere internă.
Dar mulţi consumatori încă mai doresc vehicule pe benzină şi sunt dispuşi să plătească preţuri premium pentru ele.
Ferrari a pus electrificarea în planul său de afaceri, în iunie, dar adoptă o cale lentă către obiectivul său.
Directorii au refuzat să ofere detalii despre posibilele versiuni viitoare cu plug-in sau cu baterii ale Purosangue.
Pe parcursul mai multor zile, Ferrari va arata Purosangue la 2.000 dintre clienţii săi de top, dar a primit deja ”mult mai multe” comenzi, a spus Galliera.
Maşina va fi unul dintre cele mai scumpe SUV-uri. Doar SUV-ul Rolls-Royce Cullinan este oferit la niveluri similare de preţ.
Pentru a păstra exclusivitatea, Ferrari s-a angajat să menţină vânzările Purosangue sub 20% din totalul livrărilor grupului, pe durata ciclului de viaţă al maşinii, care se preconizează că va fi de patru până la cinci ani, ca şi pentru celelalte modele ale sale.
Aceasta înseamnă o producţie totală estimată la puţin peste 11.000 de vehicule, marcând o abordare diferită faţă de Lamborghini şi Porsche, ambele deţinute de grupul Volkswagen, care anul trecut au realizat aproximativ 60% din vânzările lor din SUV-uri.
Livrările vor începe în al doilea trimestru al anului 2023, din Europa, listele de aşteptare fiind aşteptate să se extindă în următorii ani.
A fost nevoie de aproximativ patru ani pentru a dezvolta Purosangue, după ce Ferrari a anunţat în 2018 că va construi un SUV.
Până acum, tehnologia nu era disponibilă pentru a oferi unei maşini cu o greutate mai mare de două tone o performanţă sportivă de top, a spus Galliera. Schimbarea a venit datorită unui sistem exclusiv de suspensie activă, alimentat de electricitate, dezvoltat de Ferrari împreună cu partenerul canadian Multimatic, a adăugat el.
Alte caracteristici cheie includ o nouă arhitectură concepută pentru a oferi maşinii un echilibru îmbunătăţit, direcţie independentă pe patru roţi şi un motor de 6,5 litri şi 725 de cai putere.
Ferrari, care are deja patru maşini hibride în gama sa, a promis 15 modele noi până în 2026, inclusiv prima sa maşină complet electrică, aşteptată în 2025.