Somnorosul PNL și jocul la cacealma al lui Ciolacu

Somnorosul PNL și jocul la cacealma al lui Ciolacu

Gabriela Firea-Pandele a fost în cărțile PSD încă de la începutul zumzetului preelectoral. La fel și Piedone, care a intrat în mentalul colectiv ca un descendent postmodern al voievodului Cuza.

Jocul sondajelor de opinie privind alegerile locale și europarlamentare e aiuritor pentru un liber cugetător înarmat cu un dram de viziune politică.

Odată cu intrarea în cursa pentru Primăria Capitalei a Gabrielei Firea-Pandele din partea PSD, poziționarea principalilor candidați și procentele intenției de vot au luat-o razna.

Cel mai recent sondaj realizat de CURS o creditează pe fosta primăriță a Bucureștiului și fosta ministră a Familiei pe locul doi, după Nicușor Dan, la o distanță de doar trei procente. Cristian Popescu Piedone primește premiul trei, după ce în toate măsurătorile precedente i-a suflat în ceafă actualului primar general. Candidatul PNL Sebastian Burduja se mulțumește cu mențiune și practic nu contează în aritmetica electoratului bucureștean.

ADVERTISING

Mai întâi o observație: De luni întregi și mai abitir în ultimele zile dinaintea startului pentru campania electorală, presa centrală a fost preocupată exclusiv de bătălia pentru Primăria Capitalei, fără a acorda un minim interes bătăliilor electorale din marile municipii reședință de județ precum Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Timișoara, Brașov, toate cu peste 500.000 de locuitori, conform datelor recensământului populației din 2022.

Sigur că Bucureștiul, cu cei peste 1.700.000 de locuitori, este al doilea bazin depozitar de voturi după cel care trimite președintele la Cotroceni.

Nu doar prin apartenența politică, dar și simbolic și chiar emoțional, câștigătorul Primăriei Capitalei a influențat de-a lungul anilor substanțial – în cazul primului mandat al lui Traian Băsescu decisiv – rezultatul alegerilor prezidențiale și harta celor parlamentare.

Cătălin Cîrstoiu, crucificat de PSD pe altarul jocurilor politice

Strategia Guvernului Ciolacu de a comasa cele două rânduri de alegeri, criticată de mass-media și de opinia publică, dovedește că PSD are, ca întotdeauna, consilieri știutori de carte.

Aruncarea în cursa umăr la umăr a PSD și PNL pentru Primăria Bucureștiului a medicului cu probleme de incompatibilitate Cătălin Cîrstoiu a fost în realitate o nadă a pesediștilor strecurată în budoarul liberalilor. N-a știut activul de campanie al PSD că managerul Spitalului Universitar de Urgență e suspectat că ar avea probleme cu legea? „S-o spună lui Mutu“ – vía vox populi.

Cu o inocență de pionier, fostul „catindat“ a spus într-o conferință de presă că „a mă considera pe mine un candidat de sacrificiu e ca și cum nu m-ați cunoaște“.

Evident că cea mai mare parte a jurnaliștilor nu-l cunoșteau, dar nu despre cunoașterea sa era vorba, ci de cunoașterea jocului deja istoric la două capete al PSD.

Tot în fața jurnaliștilor, Cătălin Cîrstoiu a dezvăluit, cu aceeași inocență de pionier, că nașul lui de cununie, Traian Băsescu, l-a sfătuit să nu candideze pentru Primăria Capitalei: „Domnia sa mi-a explicat de ce nu e bine să fac treaba asta, dându-mi nişte argumente strict personale, strict umane, lucru pe care, cinstit, l-a făcut şi tatăl meu – eh, nu am ascultat, aşa sunt eu“.

Știa nașu᾿ Băsescu ce știa. De multe poate fi suspectat fostul președinte, dar nu de amatorism politic și de necunoașterea puterii oculte din spatele puterii politice.

Explicit, președintele jucător a mirosit de la început că aruncarea de către PSD în competiția electorală pentru Primăria Bucureștiului a unui ageamiu politic nu a fost decât o cacealma pentru atât de anoștii liberali conduși de generalul Ciucă. 

Am insistat asupra operetei Ciolacu-Cîrstoiu doar pentru a reafirma, pentru a câta oară, că PNL a fost în toată perioada asocierii cu PSD a cincea roată la căruță, deși vorbim de o cabrioletă cu doar două roți. Performanță mai slabă nici că se putea din partea partidului Brătienilor.

Firea-Pandele și Piedone, două catere în aceeași teacă

Gabriela Firea-Pandele a fost în cărțile PSD încă de la începutul zumzetului preelectoral.

La fel și Cristian Popescu Piedone, vezi Doamne, candidat susținut de PUSL. Piedone a intrat în mentalul colectiv ca un descendent postmodern al voievodului Cuza, care umbla prin piețe ca să-i prindă pe negustori cu ocaua mică. Implicarea în tragedia de la Colectiv nu i-a știrbit cu nimic popularitatea.

În aceste luni de precampanie am stat de vorbă cu mulți tineri, studenți, adolescenți care vor vota pentru prima oară, șoferi de taxi, vânzători în supermarket-uri, activiști în cadrul unor ONG-uri.

Îl vor vota pe Piedone. „De ce?“ „Pentru că e un bărbat curajos, se luptă cu mafia“. „Dar răspunderea pentru tragedia de la Colectiv?“ „Nu el a dat foc, doar a pus o ștampilă“.

Dureros. Despre ce a realizat Nicușor Dan în patru ani de când conduce Primăria Capitalei habar nu au. Și nu doar ei, tinerii, ci o mare parte a bucureștenilor. Nicușor Dan e tipul administratorului care face și tace. Nici eu nu l-am creditat înainte să mă documentez temeinic asupra unor proiecte stringente de infrastructură pe care le-a dus la bun sfârșit.

Avansez o provocare. Nicușor Dan va câștiga Primăria Capitalei nu atât pentru că e susținut de USR-PMP-Forța Dreptei, ci pentru că bucureștenii se vor dumiri asupra celui care a zidit pietre de temelie pe care le-au așteptat în ultimele trei decenii.

Zidul trebuie să meargă mai departe.

George Arun


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇