Hamas arată trei femei ostatic, iar una are origini românești. Un soldat răpit a fost eliberat, după o operațiune nocturnă. Gravidele din Gaza nasc cu cezariană, fără anestezie (Video)

Hamas arată trei femei ostatic, iar una are origini românești. Un soldat răpit a fost eliberat, după o operațiune nocturnă. Gravidele din Gaza nasc cu cezariană, fără anestezie (Video)

Ostaticii sunt în prim planul războiului Israel-Hamas, cu ambele tabere ducând un joc psihologic şi de imagine.

Hamas a difuzat o înregistrare video în care trei femei israeliene ţinute ostatice îi fac reproşuri premierului Benjamin Netanyahu, cerându-i să obţină eliberarea lor şi acuzându-l că nu a reuşit să împiedice atacul din 7 octombrie. Una dintre ele are origini româneşti.

Pe de altă parte, armata Israelului (IDF) şi un serviciu secret anunţă eliberarea unei femei soldat, răpite de Hamas. În plus, IDF a publicat şi o fotografie a celei eliberate într-o operaţiune nocturnă de azi-noapte, acum fericită alături de familie.

Premierul Benjamin Netanyahu nu are niciun gând de demisie sau încetarea focului şi promite că toţi ostaticii vor fi eliberaţi.

Peste 8.300 de palestinieni au fost uciși în bombardamentele din Gaza, potrivit Ministerului Sănătății controlat de Hamas. Iar situaţia în sistemul sanitar este cruntă. Un reprezentant al unei organizații umanitare spune că femeile însărcinate sunt forțate să nască fără anestezie, prin cezariană, deoarece proviziile medicale s-au epuizat.

Pe front, ca noutate, avem tancuri israeliene într-un cartier de la marginea oraşului Gaza, unde au întrerupt principala axă rutieră între nordul şi sudul enclavei.

Şi atacurile aeriene continuă: 600 de ținte lovite în ultimele 24 de ore.

Sunt atacuri și în Siria. IDF a anunţat dimineață că a lovit mai multe ţinte în Siria, ca răspuns la tirurile de rachete.

Tensiunile sunt în creştere și la graniţa dintre Israel şi Liban, după noi tiruri anunţate de grupuri armate, inclusiv Hamas şi Hezbollah.

Între timp, 26 de camioane au intrat în Gaza, cu apă, alimente și medicamente, venind dinspre Egipt. Lucrătorii umanitari susțin că asistența este insuficientă (144 de camioane până acum), în raport cu necesitățile populației din Gaza.

ADVERTISING

Iată cele mai importante evenimente de luni, 30 octombrie, în războiul dintre Israel și Hamas:

  • Cezariană fără anestezie - Femeile însărcinate sunt forțate să nască fără anestezie, prin proceduri de urgență, deoarece proviziile medicale din Gaza s-au epuizat, spune un purtător de cuvânt al CARE Cisiordania. Hiba Tibi, purtătorul de cuvânt al organizației umanitare, este „devastată” de rapoartele privind asistența medicală în Gaza. „Femeile însărcinate sunt forțate să se supună cezarienelor de urgență fără anestezie. Îmi pot imagina doar cât de frică le e acestor femei, pentru ele și pentru copiii lor, în timp ce suferă de dureri insuportabile. Din cauza penei de curent, spitalele se bazează pe combustibil pentru generatoarele lor, dar acum și acesta se epuizează. Există aproximativ 130 de nou-născuți în incubatoare și acestea nu pot funcționa fără electricitate”, spune Tibi.
  • „Niciun civil nu trebuie să moară!" - Benjamin Netanyahu descrie atacul Hamas din 7 octombrie drept un „punct de cotitură” pentru lideri și națiuni. Prim-ministrul israelian spune că este timpul „să decidem dacă suntem dispuși să luptăm pentru un viitor plin de speranță și promisiune sau să ne predăm tiraniei și terorii”. Netanyahu nu are niciun gând de demisie sau încetarea focului: "„Niciun civil nu trebuie să moară... Ne angajăm să aducem toți ostaticii acasă!" Detalii AICI
  • Soldat eliberat din captivitate - IDF și agenția de securitate Shin Bet anunţă că un soldat capturat de Hamas a fost salvat din Gaza într-o operațiune care a avut loc noaptea trecută. Ori Megidish a fost răpită pe 7 octombrie. Biroul premierului Netanyahu a publicat o fotografie a celei eliberate, alături de familie.
F9s6mnjXkAAXIk3
Foto: Twitter/IDF
  • Peste 8.300 de palestinieni au fost uciși în bombardamentele din Gaza, potrivit Ministerului Sănătății controlat de Hamas. Mai mulți copii au fost uciși în Gaza în ultimele trei săptămâni decât în conflictele din întreaga lume, în fiecare an, din 2019 încoace, anunţă Salvați Copiii.
  • Curtea Penală Internaţională avertizează Israelul - Procurorul șef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a avertizat Israelul că „împiedicarea accesului ajutorului umanitar” în Fâşia Gaza poate constitui o „crimă”.
  • Negocierile pentru eliberarea ostaticilor stagnează, deoarece Hamas cere Israelului să permită livrări de combustibil în Gaza, a anunțat un fost oficial american citat de Sky News. Se crede că printre ostatici se numără persoane cu pașapoarte din 25 de țări, inclusiv 54 de thailandezi, 15 argentinieni, 12 americani, 12 germani, șase francezi și șase ruși. Discuțiile anterioare, mediate de Qatar, au dus la eliberarea a patru ostatici.
  • Hamas arată trei ostatice, una are origini româneşti - Hamas a difuzat o înregistrare video în care trei femei israeliene ţinute ostatice îi fac reproşuri premierului Benjamin Netanyahu, cerându-i să obţină eliberarea lor şi acuzându-l că nu a reuşit să împiedice atacul din 7 octombrie. Daniela Aloni, 45 de ani, e cea care vorbeşte în videoclip şi, potrivit Antena3 şi Digi24, ar avea origini româneşti, tatăl ei, născut în România, având dublă cetăţenie, română şi israeliană. Ea se afla în vizită la sora ei, în kibuţul Nir Oz, împreună cu fiica ei de 5 ani, Emilia, când a avut loc atacul Hamas.
ADVERTISING

  • Netanyahu a catalogat actul drept o „campanie crudă de război psihologic a Hamas-ISIS". El a numit ostaticele și li s-a adresat: „Gândurile mele se îndreaptă către Yelena Trupanov, Daniela Aloni şi Rimon Kirsht, care au fost răpite de Hamas, care comite crime de război (…). Inimile noastre sunt alături de voi şi de toţi ceilalţi care au fost răpiţi. Vă îmbrăţişez. Facem totul pentru a-i aduce pe toţi înapoi acasă".
  • Israelul avansează treptat - Israelul ”avansează treptat, potrivit planului”, în Fâşia Gaza, anunţă un purtător de cuvânt al Tsahalului, contraamiralul Daniel Hagari. El a refuzat însă să confirme amplasarea forţelor terestre israeliene, după difuzarea unor imagini pe reţele de socializare, potrivit cărora tancuri israeliene avansează pe unul dintre principalele drumuri în enclava palestiniană.
  • Tancuri israeliene, la marginea oraşului Gaza - Forțele israeliene par să avanseze în două direcții în jurul orașului Gaza, potrivit rapoartelor din presa ebraică, declarațiilor Hamas și relatărilor martorilor palestinieni. Pe de o parte, operează aproape de coasta Mediteranei, iar Hamas a spus că a fost angajat în „lupte grele… cu forța de ocupație invadatoare” în nordul Gazei. Tancuri israeliene au intrat luni într-un cartier de la marginea oraşului Gaza, întrerupând astfel principala axă rutieră între nordul şi sudul Fâşiei Gaza. Potrivit unor martori, tancuri israeliene au sosit în apropierea cartierului al-Zeitun. ”Au tăiat drumul Salahedine (care leagă nordul şi sudul enclavei) şi trag în orice vehicul care circulă acolo”, declară unul dintre martori.
  • Se cere judecarea lui Netanyahu la CPI - Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar trebui să fie judecat ca și "criminal de război" la Curtea Penală Internaţională, susţine Ione Belarra, ministrul spaniol pentru Drepturile Sociale. El a îndemnat Europa să acţioneze de urgenţă împotriva "genocidului planificat" în Palestina.
  • Zeci de militanți Hamas uciși - Forțele de Apărare ale Israelului au declarat că au ucis „zeci” de luptători Hamas noaptea trecută. „În timpul luptelor cu teroriștii din Fâșia Gaza, trupele IDF au ucis zeci de militanți Hamas care s-au baricadat în clădiri și tuneluri și au încercat să atace trupele noastre”, se arată într-un comunicat.
  • Israelul anunță 600 de ținte lovite - Forțele aeriene israeliene declară că au atacat aproximativ 600 de ținte în ultimele 24 de ore, inclusiv „în zona universității Al-Azhar”, de unde au spus că era pe cale să fie lansată o rachetă antitanc. De asemenea, au fost vizate „depozitele de arme și ascunzători Hamas”. Universitatea Al-Azhar este o universitate publică, situată în apropiere de centrul orașului Gaza.
  • Atacuri în creștere în Gaza - Palestinienii din nordul Gazei au raportat o creștere a loviturilor aeriene și de artilerie la primele ore ale dimineții de luni. Atacurile aeriene israeliene au lovit zone din apropierea spitalelor Shifa și Al-Quds din orașul Gaza, iar militanții palestinieni s-au ciocnit cu forțele israeliene într-o zonă de frontieră la est de orașul Khan Younis, în sudul enclavei, anunță Reuters, citând presa palestiniană.
  • 60 de persoane au fost arestate în urma atacului de pe aeroportul din Daghestan. Acesta a vizat un avion care venea din Israel. Numeroase persoane au intrat pe pistă susținând că-i caută pe israelieni. Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în timpul incidentului. Rusia a dat vina pe Ucraina pentru revolta antisemită. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al MAE rus, a declarat luni că revolta a fost rezultatul unei „provocari” orchestrate din afara Rusiei, Ucraina jucând un „rol direct și cheie”. Detalii AICI
  • Lovituri israeliene în Siria - Armata israeliană a lovit mai multe ţinte în Siria, ca răspuns la tirurile de rachete. "O aeronavă de luptă a atacat recent lansatoarele din care au fost trase tiruri din teritoriul sirian spre teritoriul israelian aseară", a declarat armata israeliană pe X (fostul Twitter). Armata israeliană informase cu câteva ore mai devreme că mai multe rachete au căzut într-o "zonă deschisă". Potrivit postului public de radio israelian Kan, locurile lovite se află în regiunea Daraa din sudul Siriei şi au legături cu aliaţii Iranului.
  • Ajutoare pentru Gaza - 26 de camioane au intrat în Gaza, cu apă, alimente și medicamente, venind dinspre Egipt. Lucrătorii umanitari susțin că asistența este insuficientă (144 de camioane până acum), în raport cu necesitățile populației din Gaza.
  • Tensiune în creştere la frontiera cu Libanul - Tensiunile sunt în creştere la graniţa dintre Israel şi Liban, după noi tiruri anunţate de grupuri armate, inclusiv Hamas şi Hezbollah. Armata libaneză spune că trupele sale au descoperit şi demontat 21 de lansatoare de rachetă pe partea sa de graniţă, în apropiere de nordul Israelului. Anterior, Hezbollah a declarat că oameni înarmați au atacat două posturi israeliene, inclusiv unul la marginea orașului Metula, distrugând „echipamentul tehnic”. În schimb, IDF susţine că doar a întors focul în Liban, după ce forţele sale au fost atacate.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇