Kelemen Hunor: În acest moment, lucrurile se opresc!

Kelemen Hunor: În acest moment, lucrurile se opresc!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi seara că, în ciuda flexibilităţii arătate, totuşi uniunea este nevoită să iasă de la guvernare, pentru că în acest moment este evident că nu va păstra nici măcar Ministerul Mediului.

„În acest moment, sigur, lucrurile se opresc, fiindcă nu am reuşit să ajungem la un consens”, a precizat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR spune că la Dezvoltare şi Mediu reprezentanţii partidului au rezultate, au lucrat serios, aşa că au dorit să păstreze măcar unul dintre ministere.

ADVERTISING

"Când eram aproape de soluţie, ne-am trezit că nu se poate: trebuie să mergem şi fără Dezvoltare, şi fără Mediu", a relatat Kelemen, care a subliniat că "acordul se respectă doar în ceea ce priveşte rotaţia premierilor, în rest totul este în aer".

"Dacă mergem pe un acord semnat în 2021, atunci ar trebui să respectăm cuvântul dat", a adăugat şeful UDMR.

Acesta a mai menţionat că, pornind de la ideea că această coaliţie trebuie să meargă mai departe, s-au făcut concesii şi s-a dat dovadă de flexibilitate.

ADVERTISING

”Principiul să mergem mai departe e atât de puternic, încât căutăm o soluţie. PNL are, după negocierile cu PSD, atât Ministerul Dezvoltării, cât şi Ministerul Mediului. Nu poate renunţa la niciunul dintre cele două ministere”, a mai afirmat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut o nouă propunere, de asemenea neacceptată de PNL.

Kelemen Hunor a lăsat, totuși, de înțeles că încă se mai poate negocia pentru ca Uniunea să rămână la guvernare.

„Până când nu sunt trimise listele și programul de guvernare în Parlament, nu putem spune că s-a închis această etapă între cele trei partide. Dar prea multe șanse nu prea sunt. Am făcut toate eforturile posibile și am arătat deschidere”, a mai spus Kelemen.

ADVERTISING

Iohannis ştia deja că Ciolacu face guvern fără UDMR

Ieri Kelemen Hunor spunea că nu va renunţa nici în ruptul capului la Ministerul Dezvoltării, dar azi se pare că despre acest portofoliu nici nu s-a mai pus problema să revină Uniunii.

Cert este că mai devreme azi Klaus Iohannis a părut că dă un indiciu că UDMR nu se va mai regăsi în Guvern: „Acest model până acum a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa și în continuare. Am avut în prima parte ca prim-ministru pe Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniștri desemnați de partidele care sunt în coaliție, care au fost în coaliție”, a spus preşedintele atunci când a anunţat numele premierului desemnat.

Anterior, la consultările cu delegația UDMR, Iohannis a fost distant, nu a dat mâna cu ei și discuțiile s-au încheiat în doar 15 minute, din cele 30 alocate.

Ciolacu îşi face Cabinetul

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că l-a desemnat pe Marcel Ciolacu pentru funcția de premier. Este al patrulea premier PSD desemnat de Iohannis pe parcursul celor două mandate ale sale.

”Cred că nu este nicio surpriză, îl desemnez pentru poziția de premier pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un nou guvern”, a declarat Iohannis.

Puțin mai animate decât declarațiile de final au fost consultările, chiar dacă au fost organizate doar din obligație constituțională. Altfel, după cum a spus chiar Iohannis la începutul lor, doar au avut rol să consemneze „situaţia pe care am planificat-o de acum un an şi jumătate”.

Iată Filmul consultărilor cu final „planificat”. Un Iohannis la ceas aniversar, un UDMR exilat, o bășcălie marca AUR și un fost premier devenit protestatar (Foto & Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇