Cincisprezece dintre municipiile reşedinţă de judeţ sunt încadrate în scenariul galben, rata de infectare fiind cuprinsă între unu şi trei cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor prezentate, luni, de către Ministerul Sănătăţii.
Este vorba despre municipiile Alba-Iulia, Bacău, Oradea, Brăila, Braşov, Buzău, Târgovişte, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Iaşi, Piatra Neamţ, Ploieşti, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Vaslui.
În aceste localităţi prezenţa fizică a tuturor elevilor la cursuri este exclusă, potrivit regulilor stabilite de autorităţile centrale.
În schimb, municipiul Suceava, unde a fost cel mai mare focar de coronavirus în debutul pandemiei, se regăseşte acum în scenariul verde.
În Suceava, în ultimele 14 zile, rata de infectare este de 0,96. În judeţul Suceava 17 localităţi sunt în scenariul galben, municipiul Rădăuţi fiind pe listă şi nu există nicio localitate în scenariul roşu.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 43 de localităţi de la nivel naţional sunt în scenariul roşu, ceea ce înseamnă cursuri exclusiv online pentru toti elevii, în timp ce 410 localităţi sunt în scenariul galben.
Asociaţiile de elevi solicită sesizarea CCR: Lipsa de asumare din partea Guvernului şi Parlamentului
După anunțul Ministrului, mai multe asociaţii de elevi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, precizând că Executivul şi-a delegat atribuţiile constituţionale către autorităţi locale care nu au prin lege o astfel de putere de decizie.
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) au transmis luni, printr-un comunicat de presă că solicită preşedinţilor Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern.
“Guvernul şi-a atribuit competenţa de reglementare într-un domeniu care revine Parlamentului, subjugând rolul constituţional al Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Măsura privind descentralizarea deciziei cu privire la asigurarea normelor de igienă în anul şcolar 2020-2021 nu se află în conformitate cu Constituţia României şi relevă lipsa de asumare din partea Guvernului şi din partea Parlamentului pentru faptul că a trecut cu vederea acest lucru”, au precizat asociaţiile de elevi.
Acestea susţin că există un conflict de natură constituţioală.
“Descentralizarea deciziei privind începerea şcolilor şi universităţilor este neconstituţională, întrucât Constituţia noastră spune clar în diverse articole că domeniul sănătăţii publice este prerogativa statului. Un prim exemplu este articolul 34, alineatul (2) care spune că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. Astfel, prin 'stat' se înţelege clar că articolul în cauză vorbeşte despre Guvern şi Parlament.
Se menţionează în alineatul imediat următor că cel din urmă (Parlamentul) legiferează în domeniul sănătaţii şi igienei publice (măsurile de protecţie medicală a persoanelor se stabilesc prin lege). Tot Parlamentul, prin articolul, 53 alineatul (1) are atribuţia de a restrânge exerciţiul unor drepturi şi libertăţi în favoarea sănătăţii publice”, a precizat sursa citată.
Asociaţiile de elevi susţin că un alt argument privind neconstituţionalitatea deciziei de descentralizare este redat prin articolul 102, alineatul (1) care menţionează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi conducerea generală a administraţiei publice.
“Se ajunge implicit la concluzia că sănătatea publică nu este nicidecum o decizie a autorităţilor publice locale, sau a unităţilor de învăţământ preuniversitare şi universitare. Prin decizia luată, Guvernul şi-a delegat atribuţiile constituţionale către autorităţi locale şi instituţii care nu au, prin lege, o astfel de putere de decizie.
Aşadar, Guvernul nu-şi mai exercită atribuţiile, iar astfel, decizia de descentralizare este fără doar şi poate una neconstituţională. Deci, aşa cum s-a menţionat în primul alineat, dacă decizia nu este revizuită în timp util, se menţine acest conflict juridic de natură constituţională”, au mai transmis asociaţiile de elevi.
Citește și: