Medicul Mihai Craiu: Sigur trebuie să deschidem școlile. Un copil e un focar infecțios cât o zecime de adult

Medicul Mihai Craiu: Sigur trebuie să  deschidem școlile. Un copil e un focar infecțios cât o zecime de adult

Întrebarea nu este dacă deschidem școlile. Sigur trebuie să  deschidem școlile, spune conf. dr. Craiu Mihai,  medic primar pediatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”.

Pediatrul argumentează, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, că școlile pot fi deschise în siguranță atâta vreme cât elevii sunt învățați să respecte regulile de igienă.

Întrebarea nu este dacă deschidem școlile. Sigur trebuie să  deschidem școlile. Și asta nu o spun eu, o spune doctorul Fauci (directorul Institutului Național al SUA pentru Alergii și Boli Infecțioase - n.red.), care chiar ieri a avut conferință de presă și a zis că în mod categoric grădinițele și școlile elementare trebuiesc deschise.

În primul rând, dintr-un argument medical, și asta trebuie să spună mass-media, imensa majoritate a personalului medical de îngrijire, deci asistente și infirmiere, sunt mame și soții, acestea nu pot să stea cu gândul ce fac eu cu copilul meu cât el e acasă, trebuie să aibă o liniște și un plan.

Pot fi făcute sisteme hibrid –2 săptămâni jumătate de clasă, iar cealaltă jumătate următoarele săptămâni. Nu trebuie să inventăm noi nimic, numai trebuie să ne uităm la unii mai deștepți – și exemple sunt în Europa.

ADVERTISING

Cu copiii mai mari e simplu, pe cei de liceu poți să îi înveți să stea la un metru, să se spele pe mâini, să poarte mască. Problema e cu cei foarte mici și problema și mai mare este cu cei din medii defavorizate, unde în mod categoric nu poate fi făcut învățământ la distanță – ei nu au nici tabletă, iar mulți dintre cei foarte săraci se bazau pe laptele și cornul de la școală. Ei dacă stau acasă să știți că unii dintre ei fac foamea sau sunt trimiși la muncă”, ne-a spus medicul Mihai Craiu.

Citiți și: Cum începe școala? Singura certitudine, confuzie și ghicit. “Toată vara nu s-a întâmplat nimic”- Interviu audio

De ce ar trebui să înceapă școala normal? Ioan Aurel Pop: Nu putem să credem că în mintea elevului intră toate de-a gata dacă el se uită pe Google

Ce spun directorii despre scenariile de deschidere a școlii: Problemele cu care ne vom confrunta în septembrie

Elevii sunt într-o nebuloasă completă şi nu ştiu cum va fi la şcoală: Cine ne dă măștile? Vom avea recipiente cu dezinfectant?

Specialistul susține că cei mici pot fi învățați prin puterea exemplului să respecte regulile.

„Ca medic pot să vă garantez că orice fel de copil din clasele primare poate să fie învățat să se spele pe mâini de câte ori a atins clanțele, dacă îi spunem de acasă, și dacă vede că noi adulții ne spălăm și ne schimbăm hainele. Așa va face și el apoi”, arată medicul.

ADVERTISING

Pentru deschiderea școlilor trebuie impuse niște reguli clare.

E clar că trebuiesc făcute sau aplicate niște reguli care se aplică în alte părți. Vă dau exemplul Danemarcei unde grădinițele și școlile sunt deschide din a doua decadă a lunii aprilie. Ei au înjumătăți numărul de elevi dintr-o clasă și unii învățau lunea, miercurea și vinerea, sau o săptămână – depinde de școală. Sau ne putem să ne uităm la exemplul Scoției cu acest sistem de împărțire și distanțare prin diminuarea numărului de elevi din clasă”, menționează Mihai Craiu.

Copiii fac rarisim complicații în comparație cu adulții

Din punct de vedere medical, specialistul arată că virusul este mai puțin agresiv în cazul celor mici.

La nivel mondial, din toți cei 20 de milioane de pacienți care au fost confirmați până luni dimineață, copiii reprezintă între 1 și maximum 5% din toți bolnavii.

„Deci cu siguranță au o severitate a bolii mult mai mică decât adultul, pentru că nu au ajuns să fie duși la spital. Fac roșu în gât și le curge nasul. Asta trebuie spus unui părinte: dacă face copilul boala, problema nu este la copil, este la bunicul lui care îl ia de la școală, care ar putea să aibă diabet sau să fie obez. Grija trebuie la adulți, care adulți pot purta mască și se pot spăla pe mâini.

ADVERTISING

Un copil de 3-5 ani e un focar infecțios în familie cât o zecime de adult

Al doilea lucru care trebuie spus: copiii fac rarisim complicații în comparație cu adulții. Există acel sindrom multi-sistemic inflamator al copilului care poate să ia forma de sindrom Kawasaki, dar sunt două cazuri la 100.000 de copiii. Noi am avut 3 astfel de pacienți toată această primăvară”, arată specialistul.

Citiți și: Cum va arăta școala în pandemie: Se pot monta separatoare de plastic în clase. Va fi elevul și banca, la un metru distanță de ceilalți

„Al treilea lucru care trebuie spus este că un copil poate transmite boala nu numai prin încărcătura virală, pentru că există studiul american de săptămâna trecută care arată că copiii mici au încărcătura virală chiar mai mare decât adulții în nas.

Numai că un copil când strănută sau vorbește are volume mult mai mici decât adulții, adică transmite aceste picături pe o rază mult mai mică în jurul lui, de la o înălțime mult mai mică. Cu alte cuvinte, un copil de 3-5 ani de la grădiniță este un focar infecțios în familie sau în comunitate cât o zecime de adult. Deci trebuie să ne gândim și la capacitatea de infectare, nu numai la cât virus are în nas”, a continuă medicul.

Școala românească este un câmp de luptă, pe care copiii cresc ”ca niște buruieni”. Care este modelul de om pe care îl oferim societății și ce șanse de schimbare avem? - Interviu

Românii nu ascultă foarte bine, unii neagă existența virusului

În România, numărul copiilor infectați a fost mic până acum.

„Acum în ultima vreme numărul lor a crescut și, din păcate, avem și cazuri diagnosticate la părinții copiilor bolnavi, pentru că românii nu ascultă foarte bine, unii neagă existența virusului, nu se spală pe mâini, nu fac altceva decât ce făceau înainte de pandemie, așa sunt. Ține de educație.

Cred că aici rolul educației poate să înceapă de la grădiniță și de la școala primară, prin montarea unei chiuvete mobile în fiecare clasă, chiar dacă acea școală are buda în curte.

Sunt niște eforturi de organizare minimală care pot fi făcute cu ajutorul autorităților locale, că tot vin alegerile și trebuie să facem ceva și în sensul ăsta. Întrebarea este cum  putem începe în siguranță, nu dacă trebuie să începem școala”, arată Mihai Craiu.

21% dintre şcolile din România nu sunt pregătite să-şi primească elevii în septembrie

Copiii se vindecă mult mai repede decât adulții

Medicul spune că în cazul deschiderii școlilor riscul de îmbolnăvire  este la fel de mare ca cel din comunitate.

„Copiii se vindecă mult mai repede decât adulții. Și din ce am observat noi, pentru că noi doar îi diagnosticăm și îi transferăm către spitalele COVID-19 pentru că suntem spital nonCovid, se vindecă mai repede decât părinții și bunicii lor.

Iar din punct de vedere statistic vedeți că practic nu există mortalitate pediatrică în România, nu sunt copii sub 10 ani care să fi murit. Copiii nu se pot îmbolnăvi la școală mai mult decât în comunitatea lor.

Să alegem orice fel de oraș, de exemplu Sălaj, în comunitatea aia în care există un bolnav la 200.000 de locuitori, copilul la școală nu este la risc mai mare decât atunci când merge la magazin, în parc”, conchide medicul Mihai Craiu.

Citiți și: Deschiderea școlilor: Ce fac Robu și Boc pentru elevi, dar și cea mai mare problemă de la Clejani

Nelu Tătaru: Scenariile pentru școală au fost lucrate de o comisie, ele au fost trimise eronat către Președinție. Vina e a noastră

Aici găsești cele mai tari exclusivități SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇