- În loc să vină în fața opiniei publice să-și asume eșecul, să-l explice, să prezinte ce-i de făcut și să-și depună demisiile, Lucian Bode, ministrul de Interne, și Bogdan Aurescu, cel de Externe, se ascund în spatele unei furii colective.
- Guvernul Ciucă a pariat că „intrarea” e simplă și sigură. Ce mai încolo, încoace, România făcuse atâtea pentru Ucraina, SUA ne susțineau, Germania și Franța de asemenea, cum ar fi putut să se opună niște „biete” țări ca Austria și Olanda în fața dorinței marilor puteri?
- Nu există niciun respect al liderilor români pentru sistemele politice din alte state, nu le cunosc și nu au încredere în modul în care funcționează democrațiile din alte țări.
- Sunt primii care-și hrănesc mințile din teorii ale conspirației, soluții simpliste cum că la Washington se decide totul, iar ceilalți sunt bieți actori într-o piesă scrisă de forțe invizibile.
- Scrisoarea ministrului de Interne Lucian Bode, trimisă omologului său austriac, ne ajută să descoperim că „regele e gol”.
Companii de stat care-și retrag banii de la o bancă austriacă, oameni intervievați pe stradă în emisiuni tabloide ale unor posturi TV și care vorbesc cu furie împotriva conducerii de la Viena și împotriva Uniunii Europene, campanii naționaliste pe rețelele sociale, în mai puțin de o săptămână, întreaga țară a fost cuprinsă de o furie populistă întreținută de Guvernul care a ratat aderarea.
Se pun pe tapet frustrările naționale, provinciale și sociale, promovate de oameni politici iresponsabili.
Respingerea aderării la Schengen s-a transformat într-o manifestare isterică, fără logică și fără finalitate, care erodează sistemul democratic.
Responsabilii pentru eșec sunt exact cei care se află în spatele acestei campanii descreierate în care „luptăm” cu Austria și ne răfuim, amenințând în stânga și-n dreapta.
În loc să vină în fața opiniei publice să-și asume eșecul, să-l explice, să prezinte ce-i de făcut și să-și depună demisiile, Lucian Bode, ministrul de Interne, și Bogdan Aurescu, cel de Externe, se ascund în spatele unei furii colective, sperând ca eșecul lor să treacă neobservat din cauza valului de ură orientat spre Viena.
Lipsa unei strategii coerente, graba și lipsa siguranței cu care a fost administrat Dosarul Schengen au dus, în final, la ratarea aderării.
Guvernul Ciucă a pariat că „intrarea” e simplă și sigură. Ce mai încolo, încoace, România făcuse atâtea pentru Ucraina, SUA ne susțineau, Germania și Franța de asemenea, cum ar fi putut să se opună niște „biete” țări ca Austria și Olanda în fața dorinței marilor puteri?
Klaus Iohannis a urmărit să-și asume meritele aderării la spațiul Schengen, dar nu a reușit să propună și să coordoneze o strategie câștigătoare - Foto: Presidency.ro
Acesta a fost raționamentul politic de la București. Întreaga strategia a pornit de la enunțul: avem sprijinul marilor puteri într-un context de criză, deci vom fi susținuți, într-un final, de toate statele membre. Noi trebuie doar să organizăm întâlniri și să bifăm evenimente pe agenda diplomatică.
Raționamentul descris mai sus a reieșit în urma mai multor discuții cu reprezentanți din Guvern, din informațiile date pe surse de Executiv, dar și din declarațiile publice, scrisori deschise și luări de poziție ale unor oameni politici care s-au implicat în negocieri.
Gândirea politică a liderilor noștri s-a dovedit încă o dată falsă, scoțând la suprafață două simptome grave:
- O lipsă totală de încredere în democrație.
Faptul că te culci pe-o ureche după ce Biden, Macron și Scholz au spus ce țară de nădejde e România și cum merită ea să facă parte din Schengen nu e decât dovadă de prostie.
Din păcate, în opinia mea, exact asta au făcut Bode și Aurescu, cei doi miniștri care s-au ocupat de negocieri, având grijă să transmită opiniei publice cât de mult lucrează și cât de intens se negociază.
Dar mai presus de toate, observăm cât de mic e respectul liderilor români pentru sistemele politice din alte state, cât de puțin le cunosc și cât de redusă e încrederea lor în modul în care funcționează democrațiile din alte țări.
Pare că ei sunt primii care-și hrănesc mințile din teorii ale conspirației, soluții simpliste cum că la Washington se decide totul, iar ceilalți sunt bieți actori într-o piesă scrisă de forțe invizibile.
Altfel ar fi imposibil de explicat isteria de după ratarea aderării. Nici Bode, nici Aurescu n-au înțeles care e situația politică din Austria și Olanda, n-au avut strategii specifice, conexiuni cu oamenii cheie de acolo care ar fi putut rezolva blocajele, n-au avut un eșalon doi diplomatic, profesionist, care să strângă informații, să facă analize amănunțite și să propună soluții realiste.
2. Incapacitatea Guvernului de a dezvolta și de a administra un proiect complex în care trebuie obținută o susținere largă, pe mai multe planuri și de la mai multe instituții politice.
Scrisoarea ministrului de Interne Lucian Bode, trimisă omologului său austriac, ne ajută să descoperim că „regele e gol”.
În ciuda faptului că se dădeau asigurări că în spatele ușilor închise contactele diplomatice sunt intense, se discută, se fac înțelegeri, se calculează voturi, se strânge susținere din partidele aflate la putere în statele critice, în realitate nu se întâmpla decât ceea ce vedea toată lumea - excursii disperate la Viena ale unui ministru depășit de situație, declarații enigmatice ale unui președinte care „controla” negocierile și „ascunderea strategică” a ministrului de Externe într-o perioadă în care era nevoie mai mult ca oricând de o prezență cu greutate, plină de sens și seducătoare pentru cei cu care se negocia.
O epistolă care nu trebuia trimisă
„Vă scriu însă, din păcate, pentru a-mi exprima profunda indignare față de votul dumneavoastră din Consiliul JAI, împotriva aderării României la spațiul Schengen, asta după ce pe 23 noiembrie la Viena, în prezența colegilor noștri, îmi dădeați asigurări că sunteți <un prieten al României>, iar poziția dumneavoastră <nu este împotriva României ci împotriva unui sistem nefuncțional care nu trebuie extins cu niciun sta>”, a subliniat ministrul de Interne, Lucian Bode, într-o scrisoare deschisă trimisă lui Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei.
Documentul în sine e unul acuzator, justificativ și general, arătând limitele și neprofesionalismul diplomației de la București.
Oficialul român avea obligația să transmită un mesaj de nemulțumire Guvernului de la Viena, dar fără referiri ieftine de genul: „ați făcut un joc politic nedemn…”, „este o decizie nedreaptă, injustă, fără o justificare reală” sau „Nimeni nu a putut înțelege ce s-a întâmplat în două zile…” cu Austria și exemplele pot continua.
Negocierile pentru aderare, o păcăleală
În opinia mea, scrisoarea trebuia să fie o descriere sugestivă a efectelor negative economice, politice și sociale pe care le-a provocat decizia Vienei României.
Să vină cu o prezentare a eforturilor pe care le-a făcut țara noastră pentru a proteja granițele Schengen, inclusiv limitarea migrației ilegale din Austria și să prezinte pierderile economice pe care le va înregistra această țară prin faptul că România nu va face parte din spațiul Schengen.
În niciun caz scrisoarea nu trebuia dată publicității, dar putea fi trimisă partidelor de opoziție din Austria, președintelor și altor persoane influente din această țară și, dacă ar fi fost bine construită, argumentată și documentată, putea deveni o referință în confruntările electorale din această țară. N-a fost să fie.
Nu susțin că ar fi fost o soluție perfectă, puteau fi găsite și altele, mai eficiente, dar care să urmărească rezolvarea problemei și nu „punerea poalelor în cap” și alimentarea discursului extremist și populist din România.