Decizia CCR privind legile justiției, găsite constituționale, cel puțin în privința aspectelor sesizate, deschide drumul promulgării lor, deja anunțată de președinte atunci când a fost întrebat cum va proceda atunci când legile vor ajunge la el.
Unul dintre foarte puținele lucruri bune pe care le aduc aceste legi este eliminarea abaterii disciplinare care sancționa nerespectarea hotărârilor CCR.
Asta nu înseamnă sub nicio formă, după cum se jelesc diferiți suveraniști cu sau fără studii juridice, că însăși Constituția ar fi devenit facultativă. Orice încălcare a legii comisă cu rea-credință sau cu gravă neglijență rămâne abatere disciplinară.
Înseamnă exact ce explica avocata Elenina Nicuț într-un interviu acordat SpotMedia.ro: ”Pentru a stabili o abatere disciplinară și, mai ales, a sancționa pe cineva trebuie stabilit foarte clar care este conduita legală a cărei încălcare trebuie sancționată.
În ceea ce privește deciziile CCR și ICCJ, fondul e neclar. Au existat multe cazuri în care ele s-au contrazis, deci nici instituțiile interne nu s-au înțeles între ele cu privire la aceleași norme.
Înainte de a stabili abateri disciplinare și sancțiuni, trebuie rezolvată această ierarhizare pe cale legală, constituțională. Pe înțelesul tuturor care decizie este “mai obligatorie”? Nu cred că pot fi favorizate doar instituțiile interne, cât timp statul român și-a asumat obligații prin tratate.
Judecătorul de scaun trebuie să rămână liber în aprecierea respectivelor hotărâri. El poate hotărâri în fiecare dosar ce e ‘mai corect’ pentru a pronunța o hotărâre legală.
Cu alte cuvinte, atunci când decizii CCR, CJUE, CEDO se contrazic între ele, judecătorul este suveran să stabilească ce aplică, în funcție de speță. Dacă o face cu gravă neglijență sau rea-credință, este abatere disciplinară.
De remarcat însă că decizia CCR are o semnificație cu mult mai importantă decât reîntregirea puterii judecătorului.
Este o autentică schimbare de practică a CCR după ani de zile în care Curtea a fost într-un conflict deschis cu instituțiile europene.
După ce în „epoca Daniel Morar” CCR și-a extins imens puterile și supremația, acum asistăm la o retragere extrem de importantă.
Nu cred că din principiu. Mi-e totuși greu să cred că, de exemplu, dl Licu a adus CCR un nou standard de competență și viziune europeană.
Cu excepția acestei prevederi, Legile Justiției mai degrabă marchează regrese.
Este adevărat că, de exemplu, la nivelul Inspecției Judiciare, scade puterea inspectorului-sef, însă practic întreg sistemul este pus piramidal în mana unei majorități din secția de judecători a CSM. Este feudalizat oficial.
Președinții de instanțe capătă puteri cu mult mai mari, inclusiv să aleagă cei mai mulți dintre membrii colegiilor de conducere.
Ei sunt numiți în urma unui concurs în fața unei comisii din care fac parte aceleași persoane, în general tot președinți și vicepreședinți de Curți Apel și judecători ICCJ.
Dacă președinții de Curți își vor face „datoria” și vor urma întocmai indicațiile din secția CSM, la rândul lor, vor fi propulsați la ICCJ în urma unui interviu exact în fața secției, unde nici măcar nu vor mai primi ca până acum, de bine de rău, note, ci un vot secret împotrivă sau pentru, în mod evident nemotivat cât timp e secret.
Cine? Răspunsul, evitat de ministru, era previzibil: majoritatea din CSM.
INM ar fi putut gripa, printr-un concurs corect de promovare, acest sistem piramidal de control și ar mai fi retezat din pârghiile majorității din secția de judecători a CSM, unde spun surse judicare, dna Savonea dorește să revină în calitate de președinte ICCJ.
Semnalul e clar din start: nu vă obosiți să candidați, pentru că promovații sunt deja stabiliți.
Ei bine, eliminarea abaterii disciplinare privind deciziile CCR era probabil singura chestiune cu adevărat pozitivă care putea impresiona CE pentru ridicarea MCV.
Pragmatic, cât timp judecătorul are libertatea totală să aplice deciziile CJUE în fata celor CCR, CE are pârghiii să apere banii europeni și interesele UE. De exemplu, e posibil ca ghilotina prescripției să nu cada cum a decis CCR și în cazul dosarelor care privesc fonduri europene, deci acoperite de decizia CJUE.
În rest, până la urmă, ne mai și lasă în plata Domnului.
Ridicarea MCV este esențială pentru intrarea României în Schengen, iar intrarea în Schengen este ultimul colac de salvare pentru actuala putere și Klaus Iohannis.
Și atunci majoritatea politică de la guvernare a impus linia majorității politice din CCR, inclusiv celor care altfel în ruptul capului nu ar fi acceptat aceasta schimbare.
În schimbul unui rezistențe minime pe acest subiect, care nici măcar nu o interesa foarte tare, majoritatea politică din CSM a obţinut ce o interesa cu adevărat, adică feudalizarea și controlul complet asupra sistemului. Ceea ce ministrul Cătălin Predoiu a acceptat, sacrificând practic reforma pe care el însuși o gândise anterior.
Bătălia crâncenă pentru viitoarea componență a secției de judecători a CSM, cu inventarea unui tur al doilea al alegerilor, devine și mai explicabilă. Actuala majoritate din secție s-a zbătut să își asigure o nouă majoritate prin care să aibă control în continuare.