Rupt din context, poate părea un detaliu, o mică neglijență faptul că ministrul Apărării a fost uitat acasă de premierul Ciucă și președintele PSD Ciolacu când au vizitat fabrica producătoare de camioane pentru Armată. Dar în cazul acestei guvernări, în România actuală, acest fapt este simptomatic. Așa arată actul de guvernare și pentru că așa merg lucrurile suntem unde suntem.
Explicația dată de premier pentru absența, remarcată de presă, tocmai a ministrului Apărării este de un ridicol aproape dureros și în orice caz înspăimântător: „Am crezut că îl anunță dl. Ciolacu. Dar dl. Ciolacu a crezut că îl anunț eu”. De parcă s-ar fi organizat pentru o bere și unul a fost omis. Ghinion!
Acasă a fost uitat și Florin Cîțu, când premierul Ciucă și președintele Camerei Ciolacu s-au dus la Kiev ca să se pozeze cu Volodimir Zelenski. Tot ridicol, dar măcar nu unul care să privească o instituție atât de importantă în contextul actual.
Absența ministrului Apărării tocmai din vizita de la fabrica de camioane pentru Armată subliniază în tușe groase cât de nesemnificativ este considerat el în ecuația puterii și de către premier, și de către propriul șef de partid. Absența a fost cu atât mai stridentă cu cât era prima apariție publică a noului ministru într-un context care ține în mod direct de domeniul său.
Și să nu aveți nicio îndoială că mesajul nu a fost receptat ca atare de toate ambasadele NATO. Așa cum e greu de imaginat că le-a scapăt distracția cu care dnii Ciucă și Ciolacu au tratat incidentul. Când în țara lui, premierul și președintele de partid îl uită acasă și apoi se amuză, se așteaptă cineva ca dl Angel Tîlvăr să fie tratat cu reală seriozitate în cadrul reuniunilor NATO?
Evident că premierul are tot dreptul să facă vizite unde vrea în ce companie vrea, cu sau fără miniștri de resort. Dar dacă era cazul acesta, nimic nu l-ar fi împiedicat să spună, de exemplu, că a considerat mai util ca noul ministru să preia mandatul decât să-l însoțească. Explicația dată este de o neseriozitate uimitoare și umilitoare pentru ministrul Apărării.
La fel de greu de înțeles ca absența ministrului Apărării a fost participarea la vizită a președintelui Camerei Deputaților. Ce rost avea să se suie dl Ciolacu în camion?
Dl Ciolacu vrea să fie în fiecare clipă umăr la umăr cu premierul, de mirare că nu participă și la ședințele de guvern. Dl Ciolacu vrea să transmită cu fiecare apariție că este egalul premierului, ba chiar mai mult, având în vedere că are în spate partidul mai puternic, că de la domnia sa vin deciziile, veștile, soluțiile.
Chiar faptul că premierul se aștepta ca ministrul Apărării să fie chemat de Marcel Ciolacu, un alt invitat până la urma în raport cu Executivul, arata că dl Ciucă se raportează la dl Ciolacu ca la un egal. Al doilea premier.
La asta se reduce actul de guvernare în România, la un concurs de frumusețe între cele două partide al căror singur gând e la imagine, popularitate și beneficiu electoral.
Funcțiile cheie sunt ocupate pe două criterii. Ori oameni de paie și de sistem, docili și nesemnificativi, benigni politic pentru lideri și care nu fac nicio diferență dacă sunt prezenți sau absenți undeva, deci îi poți uita liniștit acasă.
Ori baroni care își adjudecă domenii cheie în funcție de anvergura în partid și locul în ecuația puterii interne. Ei sunt inamovibili, indiferent ce fac și ce costuri electorale provoacă.
Pentru competență nu e loc, ea enervează, încurcă, mai poate avea și ceva coloană vertebrală, ceea ce e de-a dreptul insuportabil.
De aceea, măsuri precum OUG a prețurilor la energie sau privind plafonarea prețului la lemne sunt luate fără evaluarea efectelor, generează efecte la care nimeni nu se gândise și apoi trebuie corectate și recorectate până nu mai înțelege nimeni nimic. Pentru că nu are cine să gândească și să anticipeze într-un aparat supradimensionat, clientelar, cu oameni pe care oricând poți să-i uiți acasă.
Simptomatică în povestea aceasta este și lipsa de comunicare, iar de aici inevitabilul haos care marchează guvernarea. Fiecare vorbește pe limba lui, doar cu electoratul lui, anunță ce îi trece prin cap, în contradicție cu ce anunțase altul anterior și ce va anunța altul ulterior.
Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă „monarhul” de la Cotroceni nu ne-ar fi uitat pe toți acasă pentru a pleca într-o vacanță de 10 ani în care și-a dorit să nu fie deranjat și să fie mereu cineva care să îi ia paltonul între două temenele adânci.