Poți să fii eficient diplomatic atunci când ai argumente de acasă. Argumentele din partea celor care încă se opun aderării României la Schengen nu s-au schimbat, sunt aceleași, legate de funcționarea Justiției, de MCV, de lupta împotriva corupției.
Pot să vă spun cu mâna pe inimă că, din punctul meu de vedere, dacă n-ar fi fost atacul la Justiție cu ordonanța 13 și cu ce a urmat apoi, al guvernării PSD-Dragnea, foarte probabil în 2017 puteam intra în Schengen, dacă nu de tot, cel puțin într-o primă fază, cu aeroporturile și apoi și cu frontiera terestră, spune europarlamentarul Dacian Cioloș (REPER/Renew Europe), într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Dacian Cioloș, cât de încrezător sunteți că România va adera în această tură, să spunem așa, la spațiul Schengen. Iată, avem a patra rezoluție a Parlamentului European care recomandă aderarea la Schengen. Sunteți încrezător că va fi anul acesta?
Rezoluțiile nu sunt foarte relevante din acest punct de vedere, pentru că asta face doar să confirme poziția politică a Parlamentului, care este aceeași de ani de zile.
Practic, din 2011, de când România a îndeplinit formal condițiile de aderare la Schengen, Parlamentul nu e implicat în procesul decizional. Decizia o ia Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei. Comisia a făcut deja propunerea, dar Consiliul tot trenează cu decizia. Parlamentul poate doar să pună presiune politică, reiterându-și periodic poziția vizavi de acest lucru.
Cu atât mai mult acum, într-o perioadă de conflict, când avem un conflict la frontierele Uniunii Europene, când avem nevoie de state ale Uniunii Europene care să aibă toată susținerea la frontieră. Acesta este un argument în plus, practic, ca România să intre în spațiul Schengen cât mai repede. Desigur, România, Bulgaria și Croația, dar să vorbim acum de România.
Cât de încrezător sunt? Sunt moderat încrezător. Eu sunt încrezător încă din 2016, de când am fost prim-ministru și am analizat mai în detaliu dosarul. Atunci am făcut toate demersurile care țineau de Guvern, la vremea respectivă, ca să fim pregătiți să putem să aderăm, inclusiv discuții politice.
Pot să vă spun cu mâna pe inimă că, din punctul meu de vedere, dacă n-ar fi fost atacul la Justiție cu ordonanța 13 și cu ce a urmat apoi, al guvernării PSD-Dragnea, foarte probabil în 2017 puteam intra în Schengen, dacă nu de tot, cel puțin într-o primă fază, cu aeroporturile și apoi și cu frontiera terestră.
Erau discuții avansate, la momentul respectiv, cu cele trei state care se opuneau. La începutul lui 2016 am vizitat exact aceste trei state membre: Franța, Germania și Olanda. În schimb, guvernarea PSD, cu comportamentul pe care l-a avut, ne-a dat înapoi.
Acum este din nou o fereastră de oportunitate. De data asta avem PSD și PNL la guvernare. Eu de la ei aștept să ne spună cât de optimiști sunt, pentru că ei au mai multe informații decât am eu de aici, din Parlamentul European și din contactele politice pe care le am la nivel european.
Cheia aderării la Schengen este la București, este în Parlamentul României și este la Guvern. PNL și PSD mă aștept să facă nu lobby, că lobby facem noi aici, ei trebuie să ia deciziile de care este nevoie, ca să tăiem contra-argumentele pe care le mai folosesc unii lideri politici europeni pentru a ne face să mai așteptăm.
Asta aștept eu de la guvernul PNL-PSD și asta m-ar face pe mine mai optimist: să văd că iau în serios deciziile în Parlament, când vorbim de Legile Justiției, că dau răspunsuri coerente atunci când vorbim de lupta împotriva corupției. Sigur că ne prezentăm bine la evaluările, pe care chiar noi le-am propus să fie refăcute, legate de criteriile de aderare la Schengen.
Tehnic vorbind, Comisia Europeană a spus dintotdeauna că MCV nu e condiție directă pentru Schengen. Practic, însă, știm foarte bine că există și funcționează la nivelul Uniunii Europene și criteriile politice.
Evident, acum suntem doar pe criterii politice, pentru că decizia în Consiliu este una politică. Dacă nu era decizie politică, lua decizia direct Comisia Europeană, doar pe baze tehnice. Faptul că în procesul decizional este implicat și Consiliul face ca automat să fie și o decizie politică.
Important este să avem argumentele foarte clare. Eu văd că, de vreo 6-7 ani, argumentele din partea celor care încă se opun aderării României la Schengen nu s-au schimbat. Sunt aceleași, legate de funcționarea Justiției, de MCV, de lupta împotriva corupției, deci noi știm lucrurile acestea, nu e ceva nou, de un an sau doi, ci de mulți ani de când le avem pe masă.
Se corectează toate acestea numai prin diplomație și prin lobby?
Nu, în niciun caz.
Poți să fii eficient diplomatic atunci când ai argumente de acasă. Dacă n-ai argumente, pentru că nu sunt decizii luate, nu poți să găsești scuze.
Sigur că mai poți să vii și cu declarații amuzante, din punctul meu de vedere, că blochezi frontiera, că provoci o criză alimentară, astea sunt doar amuzamente de care se folosesc unii, dar există experiență politică și nu sunt luați în serios.
Sunt lucruri pe care le auzim, îndeobște, la Viktor Orban.
Nu cred că România vrea să intre în clubul acelor state membre care folosesc genul acesta de argumente. Poate să dea bine, acasă, pentru o parte din electorat, să-ți umfli mușchii pe care nu-i ai, dar în diplomație, când chiar vrei să obții rezultate, trebuie să te bazezi pe argumente.
Este o bătălie a argumentelor, de fapt, iar noi căutăm acum să folosim toate argumentele pe care le avem.
Așa cum spuneam, avem MCV-ul care ar putea fi ridicat, iar Comisia Europeană a dat semnale în acest sens și, dacă lucrurile merg bine, ar putea să ridice MCV-ul.
Dar vedem ce se întâmplă în Parlament, în continuare, partidele de la guvernare care vin cu tot felul de amendamente năstrușnice, vin cu tot felul de șmecherii și de interpretări, având impresia că poți să-i prostești și pe cei din afară, dar și pe cei dinăuntrul țării.
Am văzut, la felul în care a avut loc votul în Senat, o reacție din partea societății civile, a celor care în urmă cu câțiva ani au ieșit în stradă ca să apere Justiția și care sunt îngrijorați. Nu trebuie să întrebăm pe nimeni din afară, trebuie să ne uităm la ai noștri.
Nu cred că pot fi acuzați de trădare de țară cei care ridică vocea, atunci când cineva, care are majoritate în Parlament, riscă să-și bată joc de Justiție.
Despre Bulgaria se vorbește zilele acestea, pe această temă? Pentru că noi vorbim despre România, vorbim despre argumentele pe care le aduce Olanda pentru a se împotrivi lărgirii Schengen, în ceea ce privește România. Bulgaria este la pachet obligatoriu cu România?
Obligatoriu nu este niciodată, pentru că e tot decizie politică această separare.
Până acum, chiar dacă au mai fost astfel de discuții, inclusiv în 2016, despre separare, nu a avut loc. Iată că nici acum, chiar dacă multe state membre consideră că Croația este mai pregătită să adere la Schengen, totuși nu pare să fie separată nici Croația de România și Bulgaria.
Sigur, la Consiliul din decembrie, sau când va fi pus pe agendă acest subiect, orice e posibil, inclusiv argumente pentru o separare a celor trei state.
Eu am auzit discuții de acest gen, însă nu asta e problema noastră. Noi trebuie să ne susținem cu argumentele noastre, pentru că, dacă noi vom avea argumente solide, nici nu mai contează dacă Bulgaria este la pachet sau nu cu România.
Important este ca argumentele noastre să fie suficient de solide.
Nu este prima dată, zilele acestea, când aud acest „dacă”: dacă va fi pe agendă la consiliul din decembrie. Există posibilitatea de a nu fi pe agendă?
Orice este posibil atunci când vorbim despre decizii politice. Eu știu asta din experiență, am fost și comisar european, am fost și în Consiliu și acuma sunt și în Parlament.
În general, când tu ai posibilitatea să faci agenda, ca președinție, n-ai niciun interes să pui subiecte foarte controversate, unde știi că nu se vor lua decizii, pentru că asta dă prost.
În general, pui subiecte pe agendă doar după ce le-ai pregătit în principiu și, chiar dacă mai sunt lucruri de ajustat, le ajustezi acolo, dar măcar știi că ai 2-3 variante cu care poți să iei o decizie. Pentru că altfel, oricând, până acum, putea fi pus acest subiect pe agendă.
Partea cu decembrie anul acesta este un anunț al președinției cehe, după presiuni care au fost făcute, din partea României, și a Bulgariei și a Croației, ca acest subiect să fie pe agendă.
Noi am încercat și anul trecut, și cu președințiile precedente, inclusiv cu cea franceză a fost o discuție, la momentul respectiv. Subiectul n-a apărut pe agendă pentru că cei care făceau agenda au considerat că nu sunt îndeplinite condițiile.
Așadar, este posibil și asta, evident. De principiu, însă, avem o promisiune din partea președinției cehe că vor pune subiectul pe agendă. Eu cred că este în interesul tuturor ca el să fie pus, să se ia o decizie, una favorabilă, pentru că altfel vine președinția suedeză și nu știu dacă va fi mai ușoară decât cea cehă.
Ați amintit de Suedia. Vedem un val de curente populiste extremiste pe întreg continentul, în întreaga Uniune Europeană. În discursul pe care l-ați ținut în Parlamentul de la Strasbourg, de altminteri, ați avertizat că o eventuală întârziere a aderării României la Schengen ar putea atrage o creștere a populismului și în România. Vă uitați spre AUR?
Mă uit spre orice forțe populiste.
Ați văzut tendința de populism și extremism chiar și în rândul unor membri ai partidelor mai degrabă moderate, inclusiv cei care sunt astăzi la guvernare și ați văzut cum pot să derapeze discursurile.
Tendința asta există, pentru că eu văd, chiar la mine pe Facebook, comentarii ale oamenilor foarte supărați că nu suntem în Schengen.
Ce ar însemna să fim integrați în Schengen? Ar însemna ca românii, sutele de mii, milioanele de români care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene care sunt în Schengen, în Italia, Spania, Germania, Franța, să poată să călătorească fără controale la frontieră, fără să treacă dintr-un terminal Shengen într-un terminal non-Schengen, unde să stea la coadă la control la pașapoarte.
La fel, la frontiera terestră, înseamnă să nu mai avem de Crăciun și de Paști cozile de mașini cu români care vin acasă și apoi se întorc.
Ca să nu mai vorbim despre camioane, despre transportul de mărfuri, care înseamnă bani și timp pierdut pentru companiile românești care exportă sau care importă. Sau pentru celelalte companii europene care au business-uri în România care presupun transport.
Asta înseamnă, de fapt, aderarea la Schengen, dincolo de, să zicem, o mândrie a noastră, să fim și noi în acel cerc care, deocamdată, este unul restrâns.
Eu înțeleg supărarea, chiar furia multor români și folosesc acest argument, pe care l-am expus în plen și îl spun mult mai în detaliu în discuțiile politice pe care le am.
Vorbim de cetățeni români și chiar de companii românești care au business-uri în Spania, în Italia și în alte state membre din spațiul Schengen și care contribuie la produsul intern brut al țărilor respective. Cu toate acestea, sunt cetățeni care n-au aceleași drepturi precum cetățenii țărilor unde locuiesc.
Dacă vrem unitate europeană - și cred că, mai ales în această perioadă dificilă, fără unitate nu putem să ne arătăm forța -, trebuie să avem de partea noastră nu doar un partid sau altul dintr-un stat membru sau altul, ci trebuie să-i avem pe cetățeni, în primul rând. Pe români n-o să-i ai, în majoritate, alături de proiecte europene mari, unde va fi nevoie de susținere, dacă nu le oferi un drept pe care ei îl au: aderarea la Schengen.
Eu folosesc argumentele acestea nu în mod populist și extremism sau cu amenințări, ci punând pe masă, pentru a putea fi cântărite, toate argumentele: ce câștigi și ce pierzi lăsând România în continuare în afara spațiului Schengen.
Există acest risc, dacă ne prind din nou alegerile, cele din 2024 și, în continuare, noi nu suntem în Schengen. Există un risc major de a da apă la moară celor care oricum ar căuta argumente și dacă am intra în Schengen. Ei oricum ar căuta argumente să fie împotriva Uniunii Europene, pentru că asta este orientarea lor ideologică, viziunea lor și vor specula orice.
Vedeți posibil un curent eurosceptic și eurofob real, în România?
Îl văd putându-se dezvolta. Eu cred că cea mai mare parte a cetățenilor români înțelege avantajele faptului că suntem stat membru al Uniunii Europene și al NATO, mai ales în condițiile acestea dificile.
Însă sunt oameni raționali, mulți dintre ei și pragmatici, care dacă văd că, din cauza unor decizii europene, le sunt restrânse anumite drepturi, le cresc costurile de viață, evident că își vor pune întrebări și se vor gândi în ce direcție s-o ia. Chiar și doar conjunctural, ei vor spune: eu votez în 2024 ca să văd că drepturile mele sunt cel mai bine reprezentate și ca să văd că problemele mele sunt cel mai bine și eficient susținute.
Eu sunt un pro-european convins, cred că am avut ocazia în mai multe rânduri să demonstrez lucrul acesta, dar spun că Uniunea Europeană are nevoie de evoluție, are nevoie să-și corecteze funcționarea unor instituții, trebuie să fie mai eficientă, trebuie să fie mai practică, trebuie să fie mai rapidă.
Trebuie să renunțe la unanimitate?
Eu cred că da, pentru anumite decizii este în avantajul tuturor cetățenilor europeni să nu fim în situația în care decizii-cheie să fie blocate de un om politic, care se află temporar în fruntea unui guvern al unui stat membru și care folosește această pârghie ca să obțină avantaje politice pentru el, în statul membru respectiv, să poată să-și continue domnia.
Spuneți: “temporar”. Dar Mark Rutte, de pildă, este la al patrulea mandat. Este la fel de longeviv doar ca Viktor Orban, în momentul de față.
Eu mă gândesc la orice politician care poate să speculeze o decizie europeană doar în interes național, pentru că și Olanda, precum și Ungaria și orice alt stat membru, are și obiective interne, dar are și foarte multe obiective europene.
Negocierile astea sunt lungi, la nivel european nu se iau decizii de pe zi pe alta. Au loc multe întâlniri pregătitoare, multe dintre ele nu sunt vizibile, cu tot felul de grupuri mai mici sau mai mari de state membre tocmai pentru a integra sensibilitățile celorlalți.
Chiar și când se iau decizii cu majoritate calificată, asta nu înseamnă că țările care se opun nu se regăsesc deloc în decizia care se ia, ci doar că nu se regăsesc în totalitate. Dar dacă vrei să iei decizii rapide, dacă vrei să cântărești greu la nivel internațional, dacă vrei să oferi cetățenilor tăi europeni o capacitate decizională rapidă și cu efecte, atunci nu aștepți 2-3 sau chiar 10-12 ani ca să iei o decizie și asta pentru că există un blocaj.
Eu cred că, pe anumite decizii, dar nu pe toate, ar trebui să se poată. Iată, de exemplu, în ceea ce privește relațiile externe, noi ne plângem că Uniunea Europeană nu are greutatea politică, la nivel internațional, proporțional cu greutatea sa economică. Chiar dacă vin din urmă alte țări care devin mari puteri economice, Uniunea Europeană a fost și este în continuare o mare putere economică, dar care n-are nici pe departe aceeași influență politică.
Pe decizii de apărare, multă vreme țările membre din Uniunea Europeană din Est au adus pe masa Consiliului subiectul Rusia și al pericolului care vine din est, dat fiind comportamentul politic de acolo. Nu am fost ascultați și n-am putut să impunem acele decizii care, poate, astăzi ne-ar fi ferit de anumite situații grele, inclusiv vorbind despre aprovizionarea cu gaze. Asta pentru că e acea regulă a unanimității pe masă.
Sunt și alte domenii. Când vorbim despre drepturile lucrătorilor români în alte state membre sau despre transportatori, unele state membre au impus anumite decizii tocmai pentru că s-au putut folosi, în anumite situații, de dreptul lor de veto.
Sunt puncte cheie unde este important să menținem în continuare unanimitatea și să discutăm până ne putem pune de acord, dar, dacă vrem să avansăm, eu cred că este important, pentru anumite domenii, să trecem la majoritate calificată.
Cum stau lucrurile în privința politicilor de energie, unde am văzut ieri măsurile pe care le-ar intenționa Comisia Europeană? Cuvântul cheie este solidaritatea. Dar cum funcționează solidaritatea în condițiile în care statele au greutăți diferite, dar și dependențe diferite față de hidrocarburile rusești, au alternative diferite și metode diferite? Franța merge pe metode etatiste și umblă puțin la prețul de pe piață, iar Germania ajută direct cetățeanul.
Toate acestea sunt soluții temporare și care oricum nu rezolvă problemele, nici pe termen lung și nici nu le rezolvă de tot.
Eu, după cum am spus chiar ieri în plenul Parlamentului, cred că multe state membre au înțeles, încă de pe vremea pandemiei, că dacă pe termen scurt au luat, pe cont propriu, decizii naționale izolate, care pot să rezolve punctual o problemă, pe termen mediu niciun stat membru nu se poate descurca singur. Nici măcar cele mai puternice state membre.
Atunci când anumite state membre caută soluții individuale, o fac uneori tocmai pentru că nu se pot lua decizii colective la nivel european.
Pentru anumite decizii, cum spuneam, avem nevoie de unanimitate.
Pentru energie este însă vorba despre decizii cu majoritate calificată. Comisia Europeană a făcut niște propuneri, de plafonare a prețului la gaze, de achiziție comună și de solidaritate obligatorie.
Dacă propunerile Comisiei vor fi adoptate de Consiliu, pentru că asta este etapa următoare, înseamnă că fiecare stat membru va fi obligat să încheie acorduri de parteneriat și de înțelegere cu țările vecine sau cu țările cu care are inter-conectări, în așa fel încât în situații dificile să poată să ajute țările respective.
Pentru ca și în situații dificile pentru ele să fie ajutate la rândul lor și astfel să existe un sistem de solidaritate reglementat, practic obligatoriu.
Cred că este un lucru bun faptul că este pus subiectul pe masă acum, după ce am trecut prin situații dificile, de la pandemie încoace. Şi am realizat că numai dacă lucrăm împreună putem să o scoatem la capăt.
Plafonarea prețurilor la gaz iarăși este un lucru bun. Faptul că vom avea un indicator separat la gazul lichefiat, pe care îl aducem din import și care până acum avea prețuri ridicate tocmai pentru că era de pe aceeași piață “spot”.
Și pentru care n-avem încă toată infrastructura, conductele.
Este păcat că nu avem nici infrastructura de transport și nici infrastructura de negociere a prețurilor, specifică, separată, pentru că erau puse la grămadă gazele lichefiate cu cele care vin pe conductă.
Deci faptul că vom avea indicatori separați s-ar putea să țină mai jos prețul la gazul lichefiat, chiar dacă în unele momente prețul la gazul pe conductă poate să crească. Deși și acolo va fi o limitare.
Sunt câteva idei care au tot fost vehiculate în aceste ultime săptămâni și ultimele zile, inclusiv în Parlament. Grupul din care fac parte a făcut propuneri care se regăsesc în propunerile legislative ale Comisiei. Sigur, acum trebuie să decidă Consiliul.
Să vedem și cât de cât de tare va suporta societatea, pentru că vedem ce se întâmplă în state mai puternice și cu un nivel de trai mai bun, cum este Franța. În Franța sunt deja mișcări sociale, putem să spunem că acolo este tradiție de mișcări sociale, dar acum au apărut cozi de la benzinării, deci criza socială și economică deja se simte. Cum va suporta un stat mai mic și mai sărac cum e România? Aici solidaritatea nu pare că mai funcționează.
Aici este vorba și de capacitatea economică de a acoperi astfel de perioade de criză.
La noi, guvernele au risipit bani pe populisme ieftine. Atrăgeam atenția, încă din 2018, când eram încă departe de pandemie și de crizele care au venit după, că se crește deficitul doar ca să alimenteze măsuri populiste pentru campania care urma. Iată că acum ne-a slăbit capacitatea și marja de manevră.
Mai avem, totuși, încă o marjă, pentru că Guvernul va avea posibilitatea să folosească 10% din fondurile de coeziune care ne mai sunt disponibile, necheltuite. România n-a cheltuit bani pentru că noi avem întotdeauna problema asta, capacitatea limitată de a folosi fonduri europene.
Apropo de guvernele PNL-PSD, care ne arată acum pe noi cu degetul, pe cei care suntem în Opoziție, și spun că din cauza noastră se întâmplă toate relele: ei sunt la guvernare de la aderare încoace, din ultimii 15 ani, 14 ani au fost PNL, sau PSD, sau împreună la guvernare și nu au folosit aceste fonduri.
Acum vor avea posibilitatea să canalizeze o parte din fondurile de coeziune și din planul național de redresare și reziliență pentru a susține companii mici și mijlocii, care pot să fie puternic afectate de creșterea facturilor la energie, ca să nu aruncăm în aer un țesut economic care este unul cheie pentru noi. Precum și să susțină, cel puțin parțial, problemele care vor apărea în gospodării pe perioada iernii.
Aici vreau să vă întreb cum putem folosi în avantajul nostru un decalaj care îndeobște este unul negativ: România se încălzește, majoritar, cu lemne, nu cu gaze.
În perioada aceasta de criză trebuie să folosim, pe termen scurt, toate mijloacele pe care le avem.
Eu am o casă la munte, la Măgura, în județul Brașov și acolo ne încălzim cu lemne și cu curent electric, pentru că acestea sunt resursele pe care le avem. Am sobe și am luat și lemne, dar mă gândesc acum - și îmi fac calculele, fără să aștept o subvenție de la stat, cu toate că ea ar trebui să vină - , să investesc în panouri solare. Pentru că mă gândesc nu doar la iarna asta, ci și la iarna care vine.
Iarna asta pare chiar mai bine, pentru că deja am cumpărat gaze de la ruși în primăvară, dar pentru iarna viitoare nu vom mai avea deloc gaze rusești.
Cred că este un lucru pe care trebuie să-l înțelegem cu toții: s-a cam terminat cu prețurile scăzute, cu energie ieftină provenită din resurse fosile, gaz, cărbune sau petrol.
După părerea mea, în anii următori nu prea mai putem, cu sau fără război, să ne așteptăm la energie ieftină din resurse fosile. De asta avem nevoie să investim și ca stat, și noi, fiecare după puterile lui, în energie regenerabilă.
Apropo de responsabilitatea statului și a guvernanților: în momentul de față, banii, inclusiv cei europeni pe care îi avem, vor trebui folosiți ca să investim în infrastructură de transport și de stocare a energiei electrice din surse regenerabile.
Pentru că la noi, dacă, să zicem, într-o situație super optimistă, foarte multă lume ar investi acum, imediat, în resurse regenerabile, panouri solare și altele, mă tem că am ajunge destul de repede la un blocaj, din cauza incapacității sistemului național de transport de energie electrică de a prelua toată această energie în sistem.
Acolo mă aștept să văd nu doar peticeli, de pe o lună pe alta, ca să iasă unii cu fața curată politic din iarnă și să poată negocia pe urmă rămânerea la guvernare.
Vreau să văd oameni de stat cu viziune, care vin și ne spun nu doar ce fac pe termen scurt, dar și ce au de gând să facă pe termen mediu ca să putem rezolva problema aceasta. Să văd propuneri de parteneriat cu companiile, cu gospodăriile, cu societatea, de a investi în resurse care să ne poată da mai multă autonomie.
Da, gazul stocat ne poate da un anumit grad de autonomie, iar noi avem resurse de gaz în România, dar vedem, în mod clar, că nu ne mai putem baza doar pe asta.
Avem resurse de gaz pe care nu le folosim, din Marea Neagră sau depozitele de la Caragele. Dar și Olanda are cea mai mare resursă de gaz nefolosită din Europa, la Groningen.
Chiar și așa, cu resursele de gaz pe care le avem, nu trebuie să ne gândim doar la noi, pentru că în situații dificile noi contăm pe alții, dar, în situații dificile pentru ei, și alții contează pe noi.
Aici mă gândesc, în primul rând, la Republica Moldova. Eu, să fiu acum la guvernare și să am puterea de decizie, aș lua deja astfel de decizii. Nu spun că nu se întâmplă, nu știu, pentru că nu ni se spune, sunt foarte scumpi la vorbă guvernanții noștri în momentul de față.
Eu aș integra Republica Moldova în toate calculele pe care le facem pentru autonomia energetică a țării. Este o țară parteneră, nu mai este cazul să dezvolt de ce e foarte importantă Republica Moldova pentru noi.
Ei sunt într-un pericol mult mai mare, pentru că sunt dependenți total de gazul rusesc și pentru că acolo Rusia, prin platformele rusești, speculează foarte bine criza și destabilizează țara.
Toate calculele pe care ni le facem ar trebui să includă, pe cât posibil, și autonomia energetică a Republicii Moldova. Cel puțin atât cât ne țin pe noi curelele și cât putem să ajutăm.
Care este cel mai prost scenariu pe termen scurt pentru această iarnă?
Cel mai prost scenariu este acela în care statele membre nu se înțeleg, nu se pun de acord să ia decizii comune la nivel european și în care fiecare stat membru rămâne pe cont propriu.
Dacă se opresc complet gazele care vin din Rusia către Uniunea Europeană, indiferent de care stat membru vorbim, putem fi în situația în care nu mai putem controla nici prețurile, care rămân mult în sus și nu avem nici predictibilitate pe cantitatea de energie de care avem nevoie ca să ieșim din iarnă. Adică situația în care trebuie să alegem între anumite sectoare economice și anumite pături sociale foarte mult expuse.
Acesta este un risc major, din punctul meu de vedere, pentru Uniunea Europeană în ansamblu, pentru credibilitatea UE și a proiectului european. Practic, de la pandemie încoace, cu fiecare criză se joacă credibilitatea proiectului european și tocmai de asta unitatea statelor membre este cheia ca să putem merge mai departe.
Dacă mergem mai departe și ieșim bine din iarnă, proiectul european poate să iasă întărit. Dacă nu ieșim bine din iarnă, proiectul european poate să fie foarte mult afectat, deci nu prea avem zonă neutră, să băgăm capul între umeri și să sperăm doar că lucrurile vor ieși bine.