Peste 200.000 de români şi-au ridicat pastilele de iod în august, faţă de puţin peste 1.000 în iulie

Peste 200.000 de români şi-au ridicat pastilele de iod în august, faţă de puţin peste 1.000 în iulie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că în august au fost distribuite 376.892 de comprimate de iodură de potasiu faţă de doar 2.175 în luna iulie.

Astfel, 214.385 de oameni le-au primit faţă de numai 1.231 în iulie.

Evoluţia este vizibilă, iar ministrul speră că şi mai mulţi oameni vor merge în perioada următoare să le ridice, de exemplu, atunci când se duc la medicul de familie pentru a-şi rezolva şi alte probleme de sănătate.

„Ştiţi bine că această campanie de distribuţie de iod a început mai greoi şi în luna iulie nu am avut decât 1.200 de solicitanţi pentru a lua comprimatele de iodură de potasiu.

ADVERTISING

În luna august, însă, lucrurile s-au schimbat spre bine şi peste 200 de mii de persoane au ridicat pastilele de iod, sper ca acest lucru să continue şi pe măsură ce persoanele cu vârste de până la 40 de ani se adresează medicilor de familie pentru alte probleme, nu neapărat pentru aceasta, pot să solicite şi reţeta pentru iodură de potasiu”, a spus Rafila.  

Sunt 7 milioane de persoane eligibile

În jur de 7 milioane de români ar trebui să meargă spre farmaciile aflate în lista oficială a Ministerului Sănătăţii pentru a ridica, pe bază de prescripţie medicală de la medicul de familie, pastilele de iodură de potasiu.

ADVERTISING

„Sigur că 200 de mii pare puţin, dar totuşi o creştere de la peste o mie la peste 200 de mii de persoane într-o lună eu cred că este o evoluţie bună”, a precizat ministrul Sănătăţii. 

Farmacii mobile pentru zonele mai puţin accesibile

În multe zone rurale din România fie nu există medic de familie (în peste 400 de localităţi se întâmplă asta), fie nu există farmacie care să fie trecută în lista oficială a Ministerului Sănătăţii.

Ministrul spune că poartă discuţii cu persoanele responsabile legat de posibilitatea existenţei unor farmacii mobile în aceste zone. 

ADVERTISING

"Noi încercăm să găsim o soluţie, să încurajăm deschiderea de farmacii sau de puncte farmaceutice inclusiv în astfel de zone, este o discuţie care este de mulţi ani în România, nu i-am găsit rezolvarea peste noapte şi sigur că nu o să putem să facem altfel decât să încurajăm cumva, deci există cumva o politică de încurajare a deschiderii de farmacii în mediul rural, din păcate, din considerente de natură economică, lucrul ăsta nu este foarte interesant, continuăm discuţiile cu distribuitorii să vedem dacă găsim o soluţie. 

Inclusiv ar putea fi vorba de posibilitatea de a avea un fel de farmacii mobile care să poată să ajungă periodic în zonele acestea mai puţin accesibile. Am discutat despre diverse variante de distribuţie.

În zone defavorizate, este o problemă foarte serioasă, inclusiv atunci când discutăm de unele boli la care pacienţii trebuie să îşi ridice periodic produsele de la o anumită farmacie, este bine să încercăm să apropiem produsele farmaceutice de pacienţi decât ca pacienţii să se deplaseze la distanţe mari, dar repet acesta este un proces nu este o chestiune care se rezolvă în 24 de ore”, a explicat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇