La peste trei zile după exploziile de proporții, produse marți la o bază militară din Crimeea, cauzele exploziilor, ce și cine le-a provocat sunt încă enigme. Atât este clar: armamentul, muniția și chiar militarii Armatei Ruse nu se află deloc în siguranță pe teritoriile ocupate ale Ucrainei. În plus, așa ceva se constituie într-o uriașa bilă neagră în bagajul ocupanților ruși.
La puțin timp de la producerea exploziilor, a apărut prima poziționare oficială a Ucrainei: consilierul prezidențial Mihailo Podoliak, un apropiat al președintelui Zelenski, declara la un post TV ucrainean că „Noi nu avem nicio responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat în Crimeea”.
Fără să spună ceva concret despre originea exploziilor, președintele Volodimir Zelenski a intervenit în aceeași zi cu o declarație virală, care avea să facă ocolul planetei: „Acest război rusesc (…) a început cu Crimeea şi trebuie să se încheie cu eliberarea Crimeii”.
Pentru cine citește printre rânduri, asemenea declarație, apărută chiar în ziua exploziilor, ar putea fi un prim semnal că eliberarea Crimeii a început.
În asemenea context, exploziile au buimăcit comandamentul rus, unde ai zice că tronează un fel de lege a tăcerii. În loc de informații oficiale, presa rusă publica marți seara simple știri. Cam în acest cadru înțeleg și informația laconică, apărută în ziarul Pravda, un aservit al Kremlinuui: „În ziua de 9 august, în jurul orei 15:20, pe teritoriul aerodromului Saki, din apropiere localității Novofedorovka (în Crimeea – n.red.), au fost detonate mai multe muniții de aviație, în zona depozitelor”
Observați câtă ambiguitate? Ce înseamnă „au fost detonate”? S-au detonat ele de la sine? Este opera unui sabotor? Este la mijloc inamicul? Teroriștii? Partizanii (s-a vehiculat și această variantă)? Ceasul Rău? Ghinionul?
Să fim înțeleși, faptele nu se petrec în curtea unei frizerii, unde o mână nevăzută a dat foc depozitului cu prosoape și cu halatele personalului. Faptul se petrece într-o zonă de război, unde o mare putere militară a lumii încearcă să distrugă poporul vecin, fără altă motivație decât dreptul celui mai mare.
Nu m-aș opri la aceste detalii, dacă situația n-ar semăna ca două picături de apă cu cazul crucișătorului Moskva, perla Mării Negre și navă amiral a flotei ruse, scufundat în luna aprilie, după ce ucrainenii anunțaseră că l-au țintit cu două rachete, iar rușii vesteau sec „Ca urmare a unui incendiu la bordul crucişătorului port-rachete Moskva, muniţia de la bord a explodat. Se fac cercetări”.
Aceeași ambiguitate ca și în cazul exploziilor din Crimeea. De unde a apărut acel incendiu, pe care trupele de elită de la bord nu l-au putut stăpâni și s-a extins până la muniție?
Abia după ce nava s-a scufundat, au recunoscut și rușii ceea ce Polichinelle știa de la început, că nava a ajuns să se scufunde, după ce o țintiseră la precizie și o loviseră în plin două rachete ucrainene.
Sesizează și un copil că, în ambele cazuri, liderii ruși au încercat să discrediteze evenimentele, să le arunce în derizoriu și să le strecoare la grămadă, printre mulțimea știrilor diverse.
De ce oare? Pentru că și liderii ruși sunt conștenți asupra efectelor devastatoare pe care le pot produce faptele asupra armatei și chiar a populației. Deja a ajuns la urechea rusului de rând știrea că zeci de mii de compatrioți cad „la datorie”, într-o „spețoperația”, care de fapt este război în toată regula.
Nu începe să se întrebe, oare, bietul mujic de ce i s-a ascuns faptul că merge la război? Nu începe să se întrebe dacă merită să moară pentru cauza Crimeii, o peninsulă unde el poate n-a făcut niciodată plajă, dar unde elitele țării se desfată în lux, pe tot sezonul estival?
Nu începe să se întrebe mujicul dacă se vor mai întoarce vreodată acasă fiii lui, frații sau prietenii lui, plecați în „spețoperația”? Nu începe să se întrebe de ce rușii de pe front se împuținează în asemenea măsură, încât au trebuit înlocuiți cu armată de strânsură, dar și cu condamnații din închisori, cărora li se promite eliberare și bani?
Mi se pare corect să-mi pun asemenea întrebări, în contextul când presa de miercuri informa despre declarația secretarului adjunct pentru afaceri politice în Departamentul american al Apărării, Colin Kahl, conform căruia – citez – „În mai puțin de șase luni, ruşii au pierdut cam între 70.000 și 80.000 de soldaţi, răniți sau decedați”.
O asemenea știre produce efecte devastatoare în familiile celor 70.000-80.000 de victime.
Dacă mai adăugăm și distrugerile, plus alte pagube materiale, este ușor de înțeles efectul moral nimicitor pe care războiul lui Putin îl produce asupra zecilor de milioane de familii rămase fără soț, fără tată, fără frate, fără prieteni și colegi.
Efectul loviturilor care au provocat cele 14 (se pare) explozii la baza militară din Crimeea este cu atât mai devastator, cu cât se manifestă multiplu și pe mai multe planuri, unele neașteptate. Joi dimineața, presa din toată Europa difuza știrea că liderul tătarilor din peninsulă, Refat Ciubarov, a publicat un apel în următorii termeni către locuitorii peninsulei:
„Cetățeni ai Rusiei, vă sfătuiesc să părăsiți imediat teritoriul Crimeii ocupate de Federația Rusă (…) Nu mai pierdeţi timpul, plecaţi! Tineţi minte că cel care apucă să traverseze astăzi podul peste strâmtoarea Kerci va avea de câştigat”.
Pentru bună știință, îmi permit să explic că istmul care leagă peninsula de restul continentului permite accesul numai spre teritoriul statului ucrainean. Singura legătură a Crimeii cu Rusia este un uriaș pod peste strâmtoarea Kerci, construit de ruși după anexarea din 2014 și, bineînțeles, foarte vulnerabil în caz de război.
În ciuda unor aparențe, atacul din Crimeea n-a fost o surpriză pentru autoritățile ruse. Luna trecută, presa informa despre un avertisment lansat de fostul președinte Dmitri Medvedev, care atrăgea atenția că, în cazul când Ucraina va ataca Crimeea, „va veni și Ziua Judecății”.
Să fi fost o premoniție? Să fi fost informații la care numai domnul Medvedev avea acces? Sau a fost un joc în mintea inteligentă a fostului președinte rus, căruia logica i-a șoptit că o încercare a ucrainenilor de a redobândi Crimeea este iminentă? Rămâne de văzut.
Revenind însă la efectul zguduitor produs asupra moralului celor din tabăra rusă de recentele explozii, acesta îmbracă aspecte pe care nici nu le aștepți. Un șir de explozii într-un paradis estival, unde protipendada se bucură de plaje fierbinți, de apă călduță și de multe, foarte multe facilități, reprezintă mai mult decât un șoc.
Speriată de explozii, o parte din protipendată își face bagajele în grabă, altă parte și le-a făcut deja, iar multora li s-a tăiat pofta de vacanță prin aceste ținuturi atât de periculoase. Chiar dacă nicio autoritate statală nu și-a asumat încă producerea exploziilor, percepția publică, logica, dar și intuiția, sugerează că nu poate fi decât cel care atenționează că-și va redobândi peninsula: Ucraina.
Nu pot neglija avertizarea lui Zelenski despre războiul care a început cu invadarea Crimeii și care este normal să se încheie cu eliberarea Crimeii. Multora așa ceva le face pielea ca de găină. Și nu e vorba doar de veligiaturiști. Crimeea e plină cu slujbași aduși de Putin din alte părți, dar și cu localnici rusofoni care au ajutat cumva autoritățile invadatoare, cu speranța că vor avea de profitat.
Ei au toate motivele să nu-și prefigureze un viitor prea roz, în cazul când ucrainenii și-ar redobândi Crimeea prin război, producând alte explozii și cu prețul dezastrului pe care rușii îl lasă în urma lor atunci când se retrag cu coada între picioare, ca la Bucea, Mariupol, Izium încă multe alte locuri.
Nici n-ai zice că au trecut pe acolo oștile lui Putin, cel din secolul 21. Ai zice că au trecut hoardele lui Ginghis-Han cel de la cumpăna secolelor 12 și 13.