Rezumat. Dacă Occidentul refuză să lupte cu Rusia lui Putin, ceea ce este o greșeală majoră, care va fi consemnată istoric, divizarea Ucrainei devine inevitabilă. Posibil, și a Republicii Moldova. Să nu ne imaginăm că Donbas, Crimeea sau Transnistria ar putea deveni vreodată teritorii ale Uniunii Europene. Renunțarea la ele înseamnă divizare. Sfârșitul ordinii de securitate post-Război Rece. Da, majoritatea cetățenilor americani și europeni nu mai doresc să lupte, știm asta. Dacă Vestul nu vrea un război care să tranșeze învingătorul și învinsul și să apere ordinea politică existentă, atunci va exista cu siguranță un compromis cu Rusia și mai mulți învinși. Acestea sunt alternativele. Care vor fi însă regulile sistemului internațional post-război? Cine le va stabili? Dar oportunitățile noii ordini? Suntem pregătiți pentru ce urmează?
*
Suntem în plin război. Vladimir Putin a invadat Ucraina, atacând practic Europa democratică și ordinea internațională post-Război Rece instituită după dispariția URSS, în 1991. Istoria îl va consemna drept „Războiul lui Putin”.
Visul bolnav al reînființării imperiului sovietic în anul în care se împlinesc 100 de ani de la apariția oficială a Uniunii Sovietice (30 decembrie 1922) îi va marca dictatorului de la Kremlin sfârșitul, mai devreme sau mai târziu.
Sancțiunile occidentale vor pune în câteva săptămâni sau luni economia Rusiei „pe butuci” și vor accelera sfârșitul regimului Putin. Falimentul este inevitabil.
China nu va sări masiv în ajutorul lui Putin, va schița doar câteva gesturi moderate. Acesta va fi eliminat din interior cu mult înainte de termenul pe care singur și l-a stabilit prin revizuirea Constituției în interes personal, adică 2035.
Se va întâmpla atunci când va deveni evident că liderul de la Kremlin le aduce rușilor numai pierderi și necazuri și atunci când va dispărea complet iluzia populară că „marele cârmaci” îi conduce pe drumul spre măreție și prosperitate. Această iluzie încă nu a dispărut la nivelul poporului rus, însă sancțiunile Vestului vor fi atât de dure și de extinse încât o vor face să dispară chiar și de la cei mai înfocați putiniști. Este însă nevoie de ceva timp.
Dar nu asta ne interesează acum și aici. Va veni vremea să discutăm și despre destinul lui Putin, ofițerul KGB care și-a trăit jumătatea a doua a vieții cu frustrarea înfrângerii „Patriei” sale (imperiul pe care noi toți l-am urât) în fața SUA și Occidentului (pe care noi toți am dorit înainte de 1989 să le vedem câștigătoare și să se instaleze aici definitiv).
Pe termen mediu și lung, Rusia va pierde Războiul lui Putin (sau, mai exact, va pierde pacea de după Războiul lui Putin), așa cum a pierdut și Războiul Rece, în sensul că rușii de rând nu vor avea nimic de câștigat, ci numai de pierdut în urma acestei invazii, chiar dacă vor rămâne cu teritorii noi.
Regimul dictatorial, agresor și criminal de la Moscova va cădea la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. Asta nu înseamnă însă că lumea se va mai putea întoarce la ordinea politică și de securitate anterioară.
Vor exista transformări sistemice și schimbări ireversibile ale aranjamentelor internaționale actuale, vor apărea costuri importante, dar și oportunități interesante. Pe unele le vom fructifica, pe altele le vom rata. Dar lumea nu va mai fi la fel după Războiul lui Putin.
Sunt câteva lecții amare de învățat din acest război. Naivitatea prelungită, cecitatea politică și interesele economice care încalcă valorile și principiile fondatoare ale unei anumite ordini de drept instituite, politicile de conveniență și complacerea în tolerarea abuzurilor și amenințărilor se plătesc scump.
Va trebui, așadar, să reflectăm de pe acum la lumea post-război, pe toate componentele necesare – ordinea politică și de securitate, economie, energie, drept internațional și instrumente de punere în aplicare, legislația privind limitele libertății de exprimare în spațiul public și propagarea mesajelor de dezinformare, stoparea discursului urii și a extremismului și a emiterii de fake news, mecanismele preventive și punitive prin care democrațiile liberale se vor putea apăra pe viitor de dușmanii lor interni, adepți ai modelelor anti-liberale etc.
Toate acestea vor trebui reglementate mai clar și mai eficient. Poate părea paradoxal sau contradictoriu, dar Războiul lui Putin ne ajută să rezolvăm o parte din vulnerabilitățile și slăbiciunile lumii occidentale. Și să eliminăm trădătorii pe care i-am identificat în acest război, printre noi.
Știu, mulți vor spune că este prematur să vorbim acum despre ordinea europeană și globală post-„războiul lui Putin”, atâta timp cât Ucraina președintelui Zelenski încă rezistă militar, iar unii cred că armata rusă mai poate fi alungată, pur și simplu, înapoi din teritoriile cucerite.
Rusia dorește capitularea necondiționată a Kievului, decapitarea statului ucrainean și ciuntirea lui teritorială, apoi transformarea acestei țări într-o „legumă” aflată în moarte cerebrală.
Cel puțin Crimeea, Donbas și posibil Transnistria par pierdute. Dar războiul este încă în desfășurare și nimeni nu știe precis unde s-ar opri Putin dacă nu s-ar lovi de o reacție foarte puternică a Ucrainei și a Occidentului, care să-i blocheze mașinăria de război, să-i ridice oligarhii și poporul în cap, să-i demoralizeze armata și finalmente să-l descurajeze în a cere reîmpărțirea Europei de Est.
Urmează Republica Moldova? Urmează state ale NATO? Țările baltice, Polonia sau România? Depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în Ucraina și de cât de slăbită va ieși Rusia din această invazie. Cel puțin din acest punct de vedere și tot trebuie să fim recunoscători Ucrainei pentru rezistența admirabilă pe care o opune Rusiei agresoare.
Istoria ne arată că, de regulă, contururile lumii post-război sunt gândite înainte de sfârșitul propriu-zis al ciocnirilor militare. De exemplu, în noiembrie 1943, la conferința de la Teheran, aliații prefigurau deja reperele ordinii postbelice, deși luptele au mai continuat un an și jumătate.
Occidentul trebuie să înceapă de acum să se gândească la cum va seta caracteristicile acestei lumi. Pacea de după Războiul lui Putin este cel puțin sau chiar mai importantă decât războiul însuși. Este important ca Ucraina și lumea democratică să câștige războiul, dar este și mai important să fim suficient de lucizi, de responsabili și de fermi față de Rusia lui Putin pentru a câștiga (și) pacea, indiferent cum se va termina războiul.
*
În linii mari, știm cum va arăta deznodământul „operațiunii militare speciale” din Ucraina, dacă Vestul nu intră în război. Militar vorbind, nu pot exista miracole.
Decalajul de forțe între Rusia și Ucraina este totuși prea mare, chiar dacă invazia a mers greu pentru ruși, iar armata lor întâmpină mari dificultăți tehnice, strategice, logistice și de moral, înregistrând pierderi importante.
Nici primirea din partea ucrainenilor („același popor”) nu a mers cum și-a imaginat Putin. Localnicii îi urăsc pe ruși și mai ales pe Putin. Dar de aici și până la eliberarea Ucrainei de trupele invadatoare este cale lungă.
Ucraina nu va putea elibera singură Crimeea, regiunea Donbas sau alte teritorii cucerite de ruși. Așa cum știm din Transnistria (1992), Abhazia și Osetia de sud (2008), Crimeea și Donbas (2014), armata rusă este namila primitivă și grobiană care se prăbușește ca un uriaș cu picioare de lut peste un teritoriu și peste o populație, dar care nu mai poate fi ulterior scoasă de acolo din cauza dimensiunii ei, iar diplomația rusă este neîntrecută în a transforma invaziile în conflicte înghețate și în a se face că discută la nesfârșit soluții pașnice, fără să-și mai retragă efectiv trupele de ocupație.
La ora la care scriu, semnalele indică un atac iminent asupra Odesei, un oraș-port de o importanță geopolitică și strategică deosebită la Marea Neagră, a cărui ocupare ar deschide calea Rusiei spre gurile Dunării.
Situația actuală este redată pe harta de mai jos, elaborată de think tankul american Institute for the Study of War, cu mențiunea că se poate schimba oricând, în interval de ore:
Ceea ce nu știm este cum va arăta în ansamblu lumea post-război. Trupele armatei ruse nu vor mai pleca din teritoriile cucerite, iar „potcoava” rusească sud-est-nord se va închide ca un clește geopolitic, de-a lungul coastei Mării Negre, prin Mariupol și Donețk până la Harkov, incluzând și nord-estul dinspre Belarus.
Kievul (Zelenski sau un guvern marionetă impus de Moscova) va semna la un moment dat un armistițiu (sperăm că nu capitulare) cu Rusia. Nu este exclusă varianta unei conduceri în exil sau a mutării capitalei Ucrainei în vestul țării, la Liov.
Dacă Vestul nu dorește să înfrunte Rusia pe cale militară pentru a elibera și salva Ucraina în frontierele actuale, victoria fiind pe deplin realizabilă, după cum s-a poticnit armata rusă în fața celei ucrainene, altă variantă decât compromisul cu Rusia nu există.
Președintele Macron sugera acest lucru, din păcate, încă din februarie, când vorbea de necesitatea unei ordini de securitate discutată cu Rusia. Pentru noi, ca europeni, aceasta ar suna ca o înfrângere.
Vă propun, așadar, spre reflecție, o listă de teme și întrebări fundamentale privind ordinea post-război, din perspectivă globală, europeană, dar și națională.
Unele pot părea prea avântate, dar contextul actual al Războiului lui Putin împotriva Occidentului este extrem de grav și reclamă măsuri extraordinare de apărare a lumii libere și democratice:
- Războiul lui Putin a marcat întoarcerea bruscă și dramatică a lumii de la paradigma forței dreptului la paradigma dreptului forței, caracteristică oricărui război și oricărei contestări a unei ordini de drept internaționale. Întoarcerea la forța dreptului se va dovedi foarte dificilă și va fi posibilă numai după convenirea unei noi ordini politice și de securitate, convenită de toți actorii globali, ceea ce pare un obiectiv destul de îndepărtat. Dacă regimul Putin nu va cădea curând, starea de tensiune se va transforma într-un nou Război Rece global sau chiar, în cazul cel mai rău, într-un război mondial fierbinte. Rusia este indubitabil în acest moment o țară cu un regim agresor și criminal, care trebuie izolată și sancționată sever, pe toate planurile posibile.
- Răspunsul Occidentului la Războiul lui Putin nu poate fi, principial vorbind, decât una din cele două alternative existente – eliberarea militară a Ucrainei, prin lovirea puternică și distrugerea armatei ruse invadatoare de către o coaliție multinațională condusă de SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, la care să se adauge țările care doresc să combată agresiunea din Europa de Est (o alianță defensivă care să includă Ucraina, după modelul NATO), sau, dacă varianta coaliției multinaționale nu funcționează din considerente politice interne și electorale, un compromis al Ucrainei cu Rusia, eventual acceptat/girat și de Occident, care să stabilească neutralitatea Ucrainei (sau ce rămâne din ea) și o nouă linie de demarcație geopolitică în Europa de Est a celor două lumi. Pentru următorii 50-70 de ani.
- În contextul Războiului lui Putin, China nu se va angaja într-un război în Europa și nu va acorda decât cel mult un ajutor economic moderat Rusiei, ceea ce pentru acest capitol al relațiilor internaționale, în care ne aflăm, cel puțin până la un eventual război în Asia (Taiwan), reprezintă totuși un punct de stabilitate al ordinii globale. China are alte priorități strategice pe termen lung, iar ostilizarea Europei cu siguranță nu se numără printre ele.
- Victoria Occidentului într-un război cu Rusia în Ucraina ar fi pe deplin realizabilă, dar înțelegem cu toții, după toate declarațiile liderilor politici, că lupta directă iese din calcul. Societățile democratice din spațiul euro-atlantic nu mai vor războaie și cu atât mai puțin să lupte în teatre de operațiuni externe. În acest caz, ordinea europeană de securitate se prăbușește fără să fi fost apărată militar de Occident, iar acesta ar reprezenta un precedent periculos. Orice alt agresor (sau același, Rusia) va putea schimba lumea în continuare numai prin intimidare și amenințarea cu forța, știind că nimeni nu i se va opune.
- Compromisul cu Rusia, adică alternativa la război, va însemna divizarea Ucrainei. Nu știm acum cât de mare (din punct de vedere teritorial) va fi acest compromis dar știm sigur că se referă cel puțin la acceptarea pierderii oficiale a peninsulei Crimeea și a regiunii Donbas. Există și posibilitatea recunoașterii independenței Transnistriei de către Rusia, Tiraspolul cerând încă o dată, zilele trecute, recunoașterea independenței, după cererea Chișinăului de aderare la Uniunea Europeană. Puse cap la cap, aceste divizări și realocări au semnificația gravă a unei reîmpărțiri a Europei de Est, în sensul compromisului cu Putin și cu obiectivul lui de reînființare, totală sau parțială, a imperiului rus.
- Avem oare pregătit un proiect credibil și responsabil de unire cu Republica Moldova (fără Transnistria), pe care să-l propunem la momentul potrivit acestui mic stat de limbă și cultură română de dincolo de Prut? Încheierea războaielor aduce uneori, pentru scurt timp, oportunități strategice nebănuite. Aceste ferestre se închid rapid. O Rusie căreia i se acceptă ceva poate o fi o Rusie care se vede nevoită să accepte, la rândul ei, pentru scurt timp, ceva. Ar fi inadmisibil să se piardă o asemenea ocazie istorică, în caz că va apărea și în caz că oamenii doresc acest lucru. Dacă nu se dorește și nu suntem în stare să explicăm celor două societăți că aceasta este soluția corectă pe termen lung, asta este. Suntem democrații, și unii, și alții, și mergem mai departe în formatul actual.
- Obținerea independenței energetice față de Rusia trebuie să devină prioritatea strategică nr. 1 a UE. În 10-15 ani, UE poate să nu mai depindă deloc economic de gazul din Rusia, dacă aplică următoarele politici energetice – creșterea producției de energie nucleară, creșterea producției de energie din surse regenerabile, creșterea extracției de gaz din surse proprii europene și construirea de noi gazoducte (de ex. gazoductul Norvegia-Polonia, agreat deja de Danemarca), importul de gaz natural lichefiat din Orientul Mijlociu etc.
- Regândirea substanțială a prezenței militare a NATO pe Flancul Estic și consolidarea înzestrării militare a țărilor membre, prin creșterea cheltuielilor pentru Apărare la 2,5% din PIB și înființarea de baze militare permanente în regiunea noastră. Pentru România, operaționalizarea Grupului de luptă al NATO de pe teritoriul țării noastre și atragerea unui sprijin militar occidental cât mai robust aici vor reprezenta pentru mulți ani de acum înainte prioritatea politicii de securitate.
- A venit momentul unui nou Tratat al UE, care să actualizeze și să pregătească Uniunea pentru deceniile următoare ale secolului XXI, rezolvând o serie de vulnerabilități din actualul tratat, printre care cele legate de posibilitatea unui stat de a bloca deciziile de politică externă ale UE (o coadă de topor a Rusiei în UE, precum Ungaria, poate bloca totul conform actualului Tratat), legătura clară între accesarea fondurilor europene și statul de drept, clarificarea mecanismelor de Apărare ale statelor europene și introducerea unui principiu clar privind parteneriatul strategic cu SUA și NATO etc. Un nou mandat al lui Viktor Orbán la conducerea Guvernului de la Budapesta, obținut la alegerile din aprilie, și continuare cursului anti-UE, anti-occidental și pro-Rusia al politicii ungare, ar putea însemna un risc major pentru ieșirea Ungariei din UE și alierea explicită cu Rusia sau, mai grav, blocarea UE. Dacă Ungaria s-ar opune sistematic, singură, reformei UE în sensul celor prezentate sau al altor propuneri convenite, se poate lua în considerare inclusiv propunerea premierului olandez Mark Rutte de acum câțiva ani, de a desființa și reînființa UE sub un nou Tratat, fără Ungaria. În acest caz, România ar trebui să negocieze urgent cu Ucraina înființarea/închirierea unui coridor terestru cu regim special România-Slovacia (aprox. 100 km, prin Transcarpatia ucraineană) sau România-Polonia, până la aderarea Ucrainei la UE. Acest coridor temporar ar fi necesar pentru a nu apărea o ruptură teritorială între grupul statelor UE din vestul continentului și grupul statelor UE din sud-estul Europei (România, Bulgaria, Grecia). Dar să sperăm că Ungaria își revine și se întoarce la cursul unei politici proeuropene.
- Poate că inclusiv ONU ar trebui să intre într-o revizie capitală și să se chestioneze eficacitatea mecanismelor și instrumentelor pe care le are organizația pentru a stăvili agresiunile militare, inclusiv dacă este vorba de membri permanenți ai Consiliului de Securitate. Tema veto-ului unui membru permanent al CS-ONU trebuie reexaminată, iar dezvoltarea de instrumente democratice pentru apărarea păcii și drepturilor omului este necesară. Foarte greu de atins acest obiectiv, dar altfel ONU va cădea treptat în irelevanță.
- Dezvoltarea de instrumente legislative și instituționale puternice ale democrațiilor liberale pentru a se apăra de dușmanii din interior, cu accent pe măsurile menite să contracareze dezinformarea și fake news, discursul urii și promovarea extremismului, folosite ca arme ale puterilor revizioniste din Răsărit împotriva Vestului.
- Calitatea educației trebuie crescută pentru generațiile următoare, cu un accent pe educația de bază, pe valorile fundamentale ale democrațiilor liberale și pe cunoștințele de istorie și cultură generală, pentru a reduce cât se poate de mult rezervorul potențialelor victime ale campaniilor de dezinformare și manipulare iliberală.
Nimeni nu știe acum cât de departe își va împinge Putin războiul din Europa. Dar indiferent ce modalitate de încheiere va fi aleasă, războiul legitim de apărare a Ucrainei sau compromisul, Occidentul va trebui să pregătească proiectul lumii viitoare.
Și pentru ca naivitatea Vestului, care a reprodus în ultimii 20 de ani, față de Putin, tiparul anilor ‘30 și atitudinea tolerantă a democrațiilor liberale europene față de înarmarea și amenințările în creștere ale lui Hitler, să nu se mai repete niciodată, este nevoie ca Rusia să plătească un preț greu pentru agresiunea pe care a comis-o, iar noile documente ale ordinii internaționale să prevadă instrumente de early warning (avertizare timpurie) și intervenție fermă de descurajare, precum și sancțiuni care să se activeze în timp util, inclusiv în cazul celor care colaborează cu regimuri consacrate drept agresoare.