- Antisemitismul latent începe să migreze din acele comunități ermetice, articulate mai degrabă în zone subterane ale mediului online către mainstream.
- Există un electorat pentru așa ceva, mai ales când acesta este atent identificat, cultivat, “mângâiat pe creștet” pe rețelele sociale.
- În spațiul online românesc circulă nestingherite conținuturi care, de exemplu, compară spitalele cu lagărele de concentrare de la Auschwitz sau care îndeamnă la violență explicită, chiar la acțiuni teroriste împotriva unor figuri publice, în special a celor care se ocupă de managementul pandemiei.
- Interesul public este servit prin semnalarea unor astfel de derapaje, semnalare care să se facă într-o manieră analitică, bazată pe dovezi, fără a alimenta isteria și polarizarea, fără a amplifica zgomotul, chiar vuietul permanent din spațiul public românesc.
AUR e din ce în ce mai zgomotos și, cu cât face mai mult zgomot, cu atât crește în sondaje. Există un electorat gata să sprijine o platformă extremistă, asta însemnând violență politică, antisemitism latent și fanatisme periculoase, incluzând aici revalorizarea Mișcării Legionare și a liderilor acesteia?
AUR a intrat în Parlament, fără ca această ascensiune să fi fost prevăzută. A crescut lent, în țară, nu doar capitalizând nemulțumiri și resentimente sociale, ci și alimentând stereotipuri periculoase, pulsiuni antisemite și xenofobe, hrănind un soi de naționalism pe care ideologul AUR, Sorin Lavric, îl justifică în discursuri publice, mixând termeni religioși, teze filozofice și speculând nevoia oamenilor de a simți relevanți.
Pe de altă parte, AUR face zgomot pentru a exista pe agendă și asta e una dintre capcanele cele mai perfide: expunând pericolele discursului extremist, îl faci și mai vizibil?
Interesul public este servit prin semnalarea unor astfel de derapaje, semnalare care să se facă într-o manieră analitică, bazată pe dovezi, fără a alimenta isteria și polarizarea, fără a amplifica zgomotul, chiar vuietul permanent din spațiul public românesc, consideră Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA și expert în analiza și combaterea dezinformării.
Alina Bârgăoanu, avem două sondaje de opinie care arată o ascensiune a AUR. AUR este o platformă care vehiculează mesaje extremiste, care îl readuce în prim-plan pe Zelea Codreanu. Întrebarea e dacă există un electorat pentru astfel de mesaje.
Nu aș începe neapărat cu electoratul, respectiv cu responsabilitatea electoratului, ci mai degrabă cu responsabilitatea actorilor, a vectorilor care au instrumentalizat/instrumentalizează temeri, anxietăți, îngrijorări publice prilejuite sau amplificate de pandemie, le-au deturnat și le-au conferit această formă de exprimare prin violență discursivă/ violență structurală.
Leg fenomenele despre care vorbiți de un proces continuu de degradare a spațiului public românesc, pe care pandemia doar l-a accelerat: proces de normalizare a violenței structurale, a limbajului injurios, a vulgarității, zvonului, bârfei, impreciziei în informare, a linșajului; în general, a unui comportament comunicațional în spațiul public fără nicio consecință nici măcar reputațională (mai pe românește, “merge, atunci de ce să nu o fac?”).
Sigur că există un electorat pentru așa ceva, mai ales când acesta este atent identificat, cultivat, “mângâiat pe creștet” pe rețelele sociale, exploatând, la maximum, malformațiile ecosistemului digital (lipsa filtrelor editoriale, posibilitățățile de amplificare algoritmică a emoțiilor negative, posibilitatea de bombardament prin intermediul conținutului vizual și auditiv, cu mare potențial de suspendare a gândirii critice, crearea comunităților ermetice, intransigente, puțin predispuse schimbului).
Am remarcat în reacțiile de după un interviu în care era vorba și despre masacrarea evreilor în Transnistria adevărate pulsiuni antisemite. Ce înseamnă acest antisemitism latent? Ce stereotipuri vehiculează el?
Am urmărit și eu reacțiile la interviul dumneavoastră și cred că, pornind de la această situație, putem discuta despre o “evoluție”, un tip de dezinhibare a reacțiilor, a pozițiilor.
Cred că antisemitismul latent despre care vorbiți începe să migreze din acele comunități ermetice, articulate mai degrabă în zone subterane ale mediului online către mainstream.
Această migrare a fost posibilă (și) ca urmare a unei lipse de reacție, în primul rând la nivelul societății, a instanțelor sale publice, cât și a lipsei de reacție din partea platformelor digitale care găzduiesc astfel de conținuturi toxice.
Semnalez, și nu pentru prima oară, că în spațiul online românesc circulă nestingherite conținuturi care, de exemplu, compară spitalele cu lagărele de concentrare de la Auschwitz, sau care îndeamnă la violență explicită, chiar la acțiuni teroriste împotriva unor figuri publice, în special a celor care se ocupă de managementul pandemiei.
Fotografiile acestor lideri sunt modicate, adăugându-se mustață, steagul Uniunii Europene este suprapus peste svastică, imagini cu re-interpretarea, total distorsionată, a sloganului „Munca te va elibera” („Arbeit macht frei”), afișat la intrarea în lagărul de concentrare de la Auschwitz, sub forma „Vakcin Macht Frei” sunt afișate, cu dezinvoltură fie pe profilul de Facebook, fie la protestele din stradă.
E o dilemă a jurnalistului: dacă vorbești despre AUR și denunți extremismul, dai platformă AUR și îl faci mai vizibil; dacă nu vorbești despre el, apare surpriza alegerilor, cu AUR intrând în Parlament. Care a abordarea corectă? Jurnalistul vrea să fie citit, dar nu poate abdica nici de la interesul public. Care e aici interesul public?
Am experimentat această dilemă recent, când am finalizat, împreună cu o mică echipă de cercetători specializați în data analysis, un raport despre o pagină proeminentă din online-ul românesc, pagină care se “remarcă” prin conținut toxic, instigator la violență structurală, discurs discriminatoriu, xenofob și care constituie un tip de catalizator pentru polarizarea și radicalizarea opiniilor.
Am reflectat mult dacă să introducem în raport un word tree având drept element central cuvântul “jidani” (!); în cele din urmă, am optat pentru includerea acelei figuri, însoțind-o de avertismentul că a trebuit să preluăm, pentru ilustrare, câteva mostre ale unui asemenea discurs ofensator, discriminatoriu, xenofob.
Este vorba, în general, despre dilema celor care se ocupă de demontarea dezinformării, dilemă creată de temerea că prezentarea explicită a dezinformării, cu scopul de demontare/clarificare, ar putea constitui principalul vehicul de amplificare.
Ultimele cercetări referitoare la efectele pe care le are demontarea unui conținut conspiraționist, înșelător, manipulator indică faptul că ar fi vorba despre o falsă dilemă, importante fiind scoaterea la suprafață a unui astfel de conținut, explicarea mecanismelor de distorsionare a faptelor/realității, crearea credibilității.
Așadar, consider că interesul public este servit prin semnalarea unor astfel de derapaje, semnalare care să se facă într-o manieră analitică, bazată pe dovezi, fără a alimenta isteria și polarizarea, fără a amplifica zgomotul, chiar vuietul permanent din spațiul public românesc.