O profesoară de ciclu primar a făcut un experiment care a devenit celebru pentru mecanismul răului pe care îl expune. A anunțat că elevii cu ochi albaștri sunt cei mai buni și vor fi tratați ca superiori, în vreme ce copiii cu ochi căprui primesc pahare de hârtie și trebuie să poarte gulere albe, ca să știi de la distanță că sunt dintre cei inferiori.
În doar câteva minute, copiii s-au metamorfozat. Cei cu ochi albaștri s-au strâns la un loc și au devenit răutăcioși cu colegii marcați cu gulere albe.
A doua zi, profesoara a intrat în clasă și a anunțat doar atât: Ieri am greșit. De fapt, copiii cu ochi căprui sunt cei mai buni, ei au voie pe terenul de joacă, iar gulerele albe să fie purtate de cei cu ochi albaștri, care sunt mai prejos.
La ani distanță, unul dintre copiii cu ochi albaștri a descris cele două zile: în prima zi, eram nazistul perfect, căutam să fiu rău cu cei care până atunci îmi erau prieteni. A doua zi, când mi-am pus eu gulerul alb, am simțit că lumea îmi este zdruncinată.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le învățăm ca ființe umane este schimbarea perspectivei, explică cercetătorul în neuroștiințe David Eagleman, cel care analizează și experimentul profesoarei Jane Elliott, dintr-un orășel din Iowa. Era în 1968, la o zi după asasinarea lui Martin Luther King.
Gabriel Liiceanu numește această capacitate de a te pune în locul celui căruia i se întâmplă un rău tranzitivitatea răului. A fi capabil să faci asta e proba că aparții omenirii.
Eagleman explică cu argumente științifice, cum este scanarea creierului, de ce e crucial să înveți despre răul din istorie. Când te pui în locul celui căruia i se face rău, ți se formează noi sisteme cognitive. Când vezi, vederea putând fiind și imaginația, că o persoană suferă, ți se activează propria matrice a durerii și asta produce schimbări în creier, care devin vizibile dacă ești într-un aparat de RMN.
Mai mult, să fii empatic înseamnă și să înțelegi că istoria a avut multe adevăruri false, iar asta te face dacă nu imun, măcar mai puțin dispus să cazi victimă a propagandei.
Un alt experiment arată cât de ușor poate omul care nu și-a educat mintea și care nu a primit informațiile despre atrocitățile din istorie să fie atras de partea răului.
Să ne imaginăm un om într-un scanograf și căruia i se arată pe un ecran șase mâini identice, cu o excepție, fiecare are lipită o etichetă: creștin, evreu, ateu, musulman, hindus și scientolog. Pe rând, în fiecare mână este înfipt un ac. Creierul reacționează diferit dacă mâna e din acel grup (eticheta) cu care omul din scanograf se identifică. Un singur cuvânt, o etichetă și capacitatea de a te pune în locul celui care suferă, adică empatia, se transformă.
De aceea, temelia oricărei puteri politice malefice, de tipul nazismului, comunismului, sârbismului din epoca Miloșevici, conține mereu aceste două elemente:
- Endogrupul – naționalismul definit etnic, de pildă;
- Dezumanizarea exogrupului – cei care nu sunt din grupul tău devin obiecte. Chiar și asta a fost demonstrată științific: o cercetătoare olandeză, Lasana Harris, a urmărit schimbările care se produc în ceea ce numește rețeua socială a creierului (mai ales în cortexul prefrontal mediu, regiune care devine activă atunci când avem de-a face cu ființe umane și rămâne inactivă când vedem sau ne gândim la obiecte). Când oamenilor li se arătau fotografii cu oameni ai străzii, de exemplu, regiunea rămânea inactivă. Adică oamenii străzii nu erau percepuți ca ființe umane, fuseseră dezumanizați și de aici capacitatea de a trece pe lângă ei, fără a-i vedea sau empatiza cu ei.
Educația are un rol esențial în prevenirea genocidului. Doar înțelegând înclinația neurală de a forma endogrupuri și exogrupuri – și manevrele standard folosite de propagandă pentru a accesa această înclinație – putem spera că vom împiedica dezumanizarea, care duce la atrocități în masă.
David Eagleman
În lipsa educației, adică a informațiilor pe care copiii le primesc, și în prezența unei platforme politice de propagandă și manipulare, genocidul a putut fi repetat în istorie.
Pentru că în anii 1990, când se știau dimensiunea atrocităților naziste și cruzimea comunismului, puțini s-ar fi gândit că oroarea care îi transformă pe unii în criminali și pe ceilalți în victime mai e posibilă. Și, totuși, a fost. Masacrul de la Srebrenica rămâne una dintre cele mai mari abdicări de la umanitate și s-a petrecut pentru că oamenii au fost intoxicați, manipulați și asmuțiți contra celorlalți, diferiți.
Nu ar fi putut să rănească o muscă, își intitulează Slavenka Drakulic una dintre cărțile în care merge pe urma transformării omului în criminal. Un tânăr liniștit, un vecin bun, care sărea în ajutorul bătrânilor, a devenit peste noapte un criminal de război, un instrument folosit de un regim politic malefic. Victimele lui? Vecinii de pe stradă. Bătrânii pe care îi ajuta. Femeile. Copiii.
Îi numim pe acei criminali “monștri”, adică nu mai sunt ființe umane pentru noi. Asta e doar un mecanism de auto-apărare. Oamenii nu vor să se întrebe: dar dacă eu eram în locul lui, ce făceam? Preferăm să adoptăm poziții morale, deciziile astea ni se par foarte străine, dar totul pornește de fapt de la decizii pe care le luăm în fiecare zi.
Auziți la știri despre refugiații sirieni, despre cum la ei e război, despre faptul că sunt musulmani și brusc luați decizia să nu mai mergeți la spălătoria din colț, care e a unui sirian. Scara la care se formează aceste decizii este de fapt una foarte mică.
Slavenka Drakulic, interviu pentru Spotmedia
Unde ne trimite banalizarea AUR
Ce a făcut AUR zilele acestea, punând pe același palier predarea Holocaustului cu predarea educației sexuale, ca fiind materii minore și ideologizante, este o pregătire pentru o societate înrăită, în care unii sunt asmuțiți contra altora.
„De ce să învețe copiii despre Holocaust, când sunt lucruri mai importante pe lume? Holocaustul a trecut, e în istorie. Altele contează pentru viitorul copiilor”, sună un argument. Exact aici e capcana cea mai perfidă. Fără să buchisească răul absolut care a fost Holocaustul - și în care România a fost implicată – copiii noștri pot deveni oricând victimele unui Miloșevici, fie că vor fi etichetați de partea criminalilor sau de partea victimelor.
Considerând Holocaustul învechit, o istorie printre altele, banalizăm răul și exact așa creăm condițiile care el să se întâmple. E ceea ce mi-a spus Amos Oz, într-un interviu telefonic (partea finală a fișierului audio, interviul complet, publicat pe News.ro, poate fi citit aici).
Amos Oz, audio: Acum 70 de ani, lumea a primit un cadou din partea lui Hitler și a lui Stalin
Acum 70-80 de ani, lumea a primit un cadou foarte frumos din partea lui Hitler şi a lui Stalin. Nu a fost intenţia lor de a ne face acest cadou, dar totuşi ni l-au dat: au lăsat în conştiinţa lumii un şoc atât de puternic, încât pentru mai mult de jumătate de secol mulţi oameni au fost foarte ruşinaţi să fie numiţi rasişti, să-şi manifeste deschis şovinismul, să mai fie revoluţionari însetaţi de sânge. Şi asta doar din cauza acelui şoc cauzat de Hitler şi Stalin.
Dar se pare că termenul de valabilitate a cadoului a trecut.
Nu mai este relevant pentru noile generaţii care nu au amintirea acelui şoc. Iar oamenii devin iar vulnerabili instinctelor până acum reprimate: instinctele naţionaliste, xenofobe, antisemite, islamofobe, chiar şi cele împotriva femeilor. Pur şi simplu, asistăm la revenirea acelor lucruri.
Până acum am avut doar o pauză, un interval de respiro cauzat de acel şoc pe care ni l-au dat Stalin şi Hitler. Iată că acel şoc a fost punctul de început al unei relative epoci de aur, cu mai puţină violenţă ca în trecut, cu mai puţine războaie, cu mai puţin rasism, cu mai puţină ură, cu mai puţin bigotism, cu mai puţin naţionalism fanatic. Şi iată cum acum toate aceste lucruri se întorc.
Mi-e teamă că ele fac parte din natura umană. Într-adevăr, trăim deja într-o lume a fanatismului, sub multe forme: fanatism naţionalist, rasist, sexist, religios sau de tipul radicalismului revoluţionar.
Amos Oz, interviu cu Magda Grădinaru
Între 280.000 şi 380.000 de evrei au murit în România, în Holocaust, cărora li se adaugă alți 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania aflată sub conducere maghiară.
Dintre cei 25.000 de rromi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11.000 au murit. (Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004).
Fac parte din moștenirile comunismului ștergerea, compromiterea sau neasumarea istoriei.
N.B.: Cărțile lui David Eagleman, de unde au fost citate informațiile, sunt publicate de Editura Humanitas: Incognito. Viețile secrete ale creierului; Creierul. Povestea noastră; Specia rebelă. Despre creativitatea oamenilor și despre modul în care ea schimbă lumea.