Hotărârea CJUE care permite judecătorilor să nu țină cont de deciziile CCR, dar mai ales reacția CCR la ea, generează efecte seismice care, într-adevăr, nu pot fi soluționate decât pe calea unei modificări constituționale, al cărei proiect, însă, trebuie să fie avizat tot de CCR.
Ce a decis CJUE?
Că judecătorii naționali să aibă puterea de a lăsa neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară dreptului UE. Hotărârea CJUE se referă la deciziile CCR în privința completurilor de 3 și 5 ale ICCJ, care au dus la rejudecarea mai multor procese, de exemplu, Udrea și Șova. De unde riscul ca până la o nouă hotărâre definitivă să intervină prescripția, deci, de facto, o impunitate.
Fiind vorba despre foarte multe cauze afectate de deciziile CCR, riscul de impunitate este sistemic pentru fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale UE, bani europeni și nu numai, sau de corupție.
Anticorupția este asumată de România prin MCV, iar MCV este obligatoriu pentru România, după cum arată CJUE.
Pe ce se fundamentează hotărârea CJUE?
Dreptul Uniunii nu se opune ca deciziile Curții Constituționale să fie obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca independența acestei curți, în special față de puterile legislativă și executivă, să fie garantată, arată CJUE.
Deci, dacă dorești să fii suprainstanță de judecată, să intri peste hotărârile instanțelor de drept comun, trebuie să îndeplinești condițiile unei instanțe de judecată. Și independența politică este un principiu fundamental pentru orice instanță din spațiul UE.
Cât timp membrii CCR sunt numiți de puterile legislativă și executivă, unii sunt foști membri de partid, parlamentari, evident că garanția de independență a CCR nu este îndeplinită. Aș spune că există chiar o prezumție de subordonare politică.
Și dacă lărgim puțin perspectiva dincolo chestiunea punctuală a completurilor ICCJ, multe decizii CCR pot fi neconforme dreptului UE.
Atunci când o persoană fizică și juridică din UE este parte într-un proces civil sau penal care poate fi influențat direct și decisiv de o curte care nu prezintă garanții de independență, evident că interesele UE sunt pericilitate, ceea ce încalcă dreptul UE.
La fel de bine putem vorbi așadar despre deciziile CCR care au dus la scoaterea cu furca de probe din dosarele penale, deși ele fuseseră obținute cu respectarea regulilor procedurale în vigoare la momentul respectiv.
Am ajuns aici pentru că CCR a fost transformată în armă de luptă politică, una nucleară cât timp emite decizii general obligatorii și aplicabile, fără cale de atac.
S-a întâmplat treptat, în aplauzele majorității, inclusiv din presă, care a văzut naiv în CCR o eliberatoare de sub jugul noii Securități. CCR a devenit un monstru care a distrus în bună măsură legislația și statul de drept din România. Iar acum e foarte greu de oprit.
CJUE dă dreptul judecătorilor să nu țină cont de deciziile care încalcă dreptul UE, adică cele mai multe, fără risc de sancțiune disciplinara.
Doar că abaterile disciplinare sunt anchetate de o Inspecție Judiciară cangrenată, sunt confirmate de un CSM devenit fortăreața Liei Savonea și confirmate de o ICCJ compusă parțial din cine a vrut Lia Savonea și condusă de cine vrea Lia Savonea.
Sigur că având decizia CJUE în mână, orice judecător sancționat pentru nerespectarea unei decizii CCR neconformă principiilor UE ar câștiga de pe scaun la CEDO. Totodată, asemenea sancțiuni ar atrage grave consecințe pentru România la nivel UE, ca încălcare a MCV.
Dar până la aceste consecințe judecătorii care vor ignora deciziile CCR își vor asuma hărțuiala, sancțiunile, suspendările din profesie până să fie repuși în drepturi în cine știe câți ani. Câți vor lua calea aceasta?
Mai ales că CSM numai ce a făcut niște demonstrații de forță, iar CCR a transmis un comunicat agresiv în care respinge categoric dreptul magistraților de a ignora deciziile Curții.
Unde are CCR dreptate este că sunt necesare modificări constituționale, iar efectul solid al hotărârii CJUE acesta ar trebui să fie. Constituția ar trebui să prevadă independența politică totală a membrilor CCR atât pin CV, cât și printr-un alt mod de desemnare.
Doar că, spuneam, acest proiect de modificare ar trebui avizat tot de CCR, așa cum va arăta ea după mijlocul lui 2022, când vor fi înlocuiți 3 dintre actualii judecători: Dorneanu, Pivniceru și Morar, toți trei părtași la decizii în favoarea infractorilor și cu risc sistemic la adresa anticorupției.
Cine îi va înlocui? Până acum câteva luni, erau motive de optimism. Pentru că în ecuația fostei coaliții am fi avut un judecător propus de PNL, unul de USR și unul de președinte. Deci premise pentru trei nume noi care alături de dna Stanciu și dna Tănăsescu să creeze o nouă majoritate care să lase în minoritate grupul Stan, Deliorga, Enache.
În noile condiții, unul dintre judecători va fi cel propus de PSD, deci cu mare potențial ca majoritatea actuală să supraviețuiască.
Într-o gândire dincolo de lungul nasului, ar fi meritat sacrificarea unui ministru pentru a păstra șansele de a schimba majoritatea în CCR? De fapt, există vreun sacrificiu care nu merita făcut pentru această miză imensă?
O CCR suveranistă, cum este aceasta și sunt premise să rămână majoritatea și în viitoarea, dispusă la orice încălcare a normelor UE, cu o poziție supremă, fără cale de atac, ar putea împinge România pe un curs de coliziune din UE, alături de Ungaria și Polonia, dar fară a avea stabilitatea lor economică.