Statul român a eșuat în a-și proteja cetățenii, a anunțat Klaus Iohannis, referindu-se la cele șapte vieți luate vineri, în incendiul de la spitalul din Constanța. Cum statul nu există în afara instituțiilor și a celor care conduc instituțiile, constatarea prezidențială echivalează cu o retragere din funcție.
Inutilitatea statului, așa cum a formulat-o președintele țării, se înscrie în paradigma vidului de autoritate consacrată de prim-ministrul în funcție, din momentul în care a stipulat că nu Guvernul, ci fiecare școală și spital în parte trebuie să se descurce și să poarte responsabilitatea deciziilor luate în pandemie. Fiecare școală decide dacă își poate educa elevii fizic și în condiții de siguranță sanitară. Fiecare spital trebuie să se descurce cu locurile din ATI, cu numărul de paturi și de medici, a anunțat premierul, pentru care toți ceilalți sunt dispensabili, mai puțin el și Guvernul pe care îl conduce.
Statul există pentru a impune acel set de reguli și pentru a garanta respectarea acestora, în așa fel încât maximizarea binelui unei persoane să nu se întindă peste binele alteia. Altfel spus, acolo unde sunt de luat decizii care privesc binele comun, statul este cel care decide, formulează și asigură regulile, inclusiv prin sancțiuni pentru nerespectarea lor.
Adică dacă un cetățean, urmărindu-și în mod natural propriul bine, intră în coliziune cu binele altuia sau face rău altora, statul este cel chemat să asigure conviețuirea. Acesta e statul minimal, care trebuie să asigure protecția fiecăruia dintre noi. Or, în momentul în care cei care administrează treburile statului, adică prim-ministrul și președintele, se retrag din spațiul public, rezultatul este vidul de putere. Statul s-a diluat până la disoluție, binele comun nu mai este asigurat, ne întoarcem la supraviețuirea pe cont propriu și pe afilierea la un trib care să ne ofere protecție.
România nu e departe de acest moment. Instituțiile politico-sociale ale României nu sunt atât de mature încât să asigure accesul la binele comun, indiferent de personalizări și de oportunismele, slăbiciunile și derapajele politicienilor care le conduc.
Ce e însă de făcut atunci când nu mai e nimic de făcut?, o întrebare formulată cândva de Andrei Pleșu.
Un prim pas l-a făcut președintele, prin anunțul eșecului statului român. Cum puterea are oroare de vid, pentru a limita consecințele și pentru a nu duce țara în haos, autoritatea trebuie reinstituită, adică sistemul de reguli, de asigurare a respectării lor și de sancționare a celor care îngrădesc accesul la binele comun, prin încălcarea regulilor. Asta înseamnă că un Guvern care s-a retras din procesul decizional și care împiedică accesul egal al cetățenilor la binele comun, refuzând să asigure reguli și să acceseze mecanismele de protecție socială, trebuie să lase locul unui Executiv care să administreze real guvernarea.
A convocat președintele consultări urgente? Are președintele pe masă demisiile celor care au refuzat să guverneze? Pentru că guvernare era și să pregătești în mod real sistemul sanitar pentru ceea ce toți specialiștii au avertizat că va fi cel mai agresiv val pandemic în România. Pentru că guvernare era și să verifici și asiguri siguranța tuturor secțiilor de ATI. Guvernare era și să activezi Mecanismul european de protecție civilă, la care a apelat și Italia în criza pandemică.
Regim semiprezidențial înseamnă că nici președintele, nici premierul nu au funcții onorifice. Nu au rol decorativ, nu contează mai mult premiile pe care le iau decât responsabilitățile pe care și le îndeplinesc. Iar atunci când se eschivează de la responsabilitaa, asta echivalează cu o invalidare a funcțiilor pe care le dețin. Instituțiile nu sunt utile pentru a dicta comisii și rapoarte de sertar, ci pentru a asigura accesul tuturor la binele comun, prin servicii publice coerente.
La Piatra Neamț au murit în incendiul de la spital 12 oameni. Alți 20 au ars sau au murit din cauza rănilor la Spitalul Matei Balș. De atunci, am mai scăzut câteva locuri pentru bolnavii de COVID 19. Șapte oameni (după ultima numărare) au ars în spitalul din Constanța. S-a mai murit o dată, morți îndelung așteptate, știam cu toții că se va mai muri, doar că nu știam exact ziua și locul. S-a întâmplat să fie ziua în care Klaus Iohannis își ridică un premiu onorific în Germania, de unde a și constatat eșecul statului.
În cea mai grea criză sanitară pe care o traversează România, statul român, prin cele două instituții ale sale, Președinția și Guvernul, s-a decuplat de societate și de instituțiile sociale.
Medicii au fost lăsați pe cont propriu, să se descurce cu morții care sunt și vor fi. Nicio strategie de limitare a îmbolnăvirilor nu a fost luată, oamenii au fost împinși practic în curtea spitalelor, acolo de unde cei doi oficiali au lăsat statul să eșueze.
Profesorii au fost lăsați pe cont propriu, în preuniversitar și în universitar, să își asume responsabilitatea pentru sănătatea elevilor/studenților și să facă școală online, dacă trebuie, fără ca Ministerul Educației să fi pregătit sistemul pentru așa ceva.
În tot acest timp, oamenii își dau sfaturi unul altuia ce să facă dacă au nevoie să meargă la spital, se creează rețele informale de medici, de „pile” și relații de supraviețuire. Statul a fost diluat de conducători care nu au umplut funcția publică pe care o au, nu a eșuat de unul singur, așa cum nu o damnare divină este de vină pentru morții care se adună în spitale, arși de vii în secții de ATI sau pierzându-și respirația, pentru că instituțiile au refuzat să intervină, poporul e responsabil și vinovat, nu politicienii.
Citește mai multe despre incendiile din spitalele din România:
