Compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaţilor săi să se vaccineze împotriva Covid-19, a anunţat marţi că se pregăteşte să concedieze 593 de persoane care nu au furnizat dovada imunizării.
Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au solicitat o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze, informează AFP.
"Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri", au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.
"Iar adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi", au adăugat ei.
În cazul celor 593 de angajaţi care nu au furnizat dovada vaccinării, compania va iniţia un proces de concediere în conformitate cu o procedură negociată cu sindicatele.
"A fost o decizie incredibil de dificilă, dar asigurarea siguranţei echipei noastre a fost întotdeauna prioritatea noastră principală", a anunțat compania.
Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.
"Angajatorii au dreptul să solicite vaccinarea angajaţilor care se deplasează la locul de muncă, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă", potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).