FDA a autorizat a treia doză de vaccin de la Pfizer, însă doar pentru vulnerabilii vaccinaţi cu acelaşi ser

FDA a autorizat a treia doză de vaccin de la Pfizer, însă doar pentru vulnerabilii vaccinaţi cu acelaşi ser
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administraţia americană pentru reglementarea alimentelor şi medicamentelor (FDA, Food and Drug Administration) a autorizat a treia doză de vaccin anti-Covid dezvoltat de Pfizer/ BioNTech.

Aceasta este destinată persoanelor cu vârste peste 65 de ani, dar şi populaţiei vulnerabile peste 18 ani, potrivit NBC News.

Doza suplimentară urmează să fie administrată la cel puţin şase luni după ce oamenii au primit-o pe a doua din serul Pfizer. Totuşi, booster-ul are nevoie de aprobarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Un grup de consultare de la CDC se întâlneşte zilele acestea pentru a discuta siguranţa şi eficienţa dozei suplimentare. Consilierii vor vota joi pentru a decide cine se califică să primească a treia doză.

ADVERTISING

Recomandarea grupului CDC, numit Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP), este necesară înainte ca dozele să fie administrate. Dacă şeful CDC, dr. Rochelle Walensky, va semna recomandarea comitetului, a treia doză a vaccinului Pfizer ar putea fi administrată imediat.

Pfizer a cerut aprobarea pentru toți cei care au peste 16 ani

Pfizer a cerut iniţial FDA să aprobe a treia doză pentru toate persoanele peste 16 ani la şase luni, după ce au primit a doua doză. Un comitet de consiliere al FDA a respins cererea vinerea trecută, limitând booster-ul la vârstnici şi la persoanele care prezintă risc de a dezvolta o formă gravă a bolii.

ADVERTISING

Comitetul consultativ a sugerat şi că persoanele care lucrează în mediu cu risc mare de expunere, precum lucrătorii sanitari şi profesorii, ar trebui să fie eligibili pentru a treia doză.

Acest lucru se reflectă în autorizaţia emisă miercuri. Mai multe informaţii legat de siguranţa şi eficienţa booster-ului sunt aşteptate săptămânile următoare.

Joi, grupul de consilieri de la CDC va discuta situaţia celor vaccinaţi cu seruri Moderna şi Johnson & Johnson, având în vedere că autorizaţia emisă miercuri de FDA îi vizează doar pe cei imunizaţi cu Pfizer.

Moderna a prezentat FDA informaţii despre doza sa suplimentară, iar Johnson & Johnson urmează să facă acelaşi lucru.

ADVERTISING

În România, vaccinarea cu doza a treia începe pe 28 septembrie, pentru toţi cei care au mai mult de 6 luni de la rapel

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇