Vaccinarea cu doza a treia începe pe 28 septembrie, pentru toţi cei care au mai mult de 6 luni de la rapel

Vaccinarea cu doza a treia începe pe 28 septembrie, pentru toţi cei care au mai mult de 6 luni de la rapel
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că vaccinarea cu a treia doză împotriva Covid-19 va începe de marți, 28 septembrie.

Șeful Executivului a precizat că decizia a fost luată în cadrul ședinței de azi a Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV), comitet din care fac parte și reprezentanți ai INSP, și ai Ministerului Sănătății.

Premierul Cîțu a explicat că se vor putea vaccina cu a treia doză ”toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la doza a doua”, indiferent cu ce s-au vaccinat.

Totodată, premierul a precizat că doza a treia se va face ”numai cu vaccinuri pe baza de ARN mesager (Pfizer şi Moderna - n.red.)”, alte detalii urmând să fie anunțate în curând.

ADVERTISING

La scurt timp după anunțul făcut de premier, pe pagina de Facebook oficială ROVaccinare au fost postate explicații suplimentare pe această temă.

”Doza 3 este ferm recomandată:

✅ persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;

✅ persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

ADVERTISING

Important! Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.(...) Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate”, se arată, printre altele, pe pagina ROVaccinare.

ADVERTISING

Mai multe informații pot fi găsite AICI.

???????????? Începe administrarea dozei de rapel (doza 3) în RomâniaAvând în vedere evoluția epidemiologică severă din România...

Publicată de RO Vaccinare pe Miercuri, 22 septembrie 2021

Inițial, România anunțase că începe vaccinarea cu a treia doză în octombrie, în condițiile în care alte țări europene au făcut acest pas înaintea noastră, deși acolo procentul vaccinaților cu primele două doze este mult mai mare decât la noi.

Urmărește declarațiile premierului în format video:

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 22 septembrie

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 22 septembrie #FlorinCitu #DanVilceanu #DanCimpean #SedintaDeGuvern #PalatulVictoria

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 22 septembrie 2021

Află mai multe despre:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇