Cehia a început vaccinarea cu a treia doză de vaccin antiCovid, această doză de consolidare fiind disponibilă pentru oricine a primit ultima doză de vaccin cu cel puţin opt luni în urmă.
Ministerul Sănătăţii ceh a recomandat a treia doză persoanelor peste 60 de ani, celor din categoriile de risc şi lucrătorilor din sectorul sanitar sau cel al îngrijirilor, relatează agenţia DPA.
”Pentru oricine altcineva, decizia revine fiecăruia”, a declarat ministrul ceh al Sănătăţii, Adam Vojtech.
Toţi cei eligibili pentru a treia doză au primit un mesaj de notificare, luni fiind transmise circa 8.000 de astfel de mesaje. Autorităţile cehe estimează că până la sfârşitul anului un milion de persoane vor fi vaccinate cu a treia doză. Înregistrarea prealabilă nu este necesară în niciunul dintre centrele de vaccinare.
Mai mult de jumătate din populație s-a vaccinat cu schemă completă
În această campanie de consolidare a imunităţii împotriva COVID-19 în Cehia vor fi folosite vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna.
Până în prezent, în această ţară au fost vaccinate cu schema completă circa 5,9 milioane de persoane, mai mult de jumătate din populaţia sa de 10,7 milioane de locuitori.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) examinează în prezent posibilitatea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.
Dar în contextul răspândirii variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, mai multe state membre ale UE au decis administrarea acestei doze pentru categoriile vulnerabile fără a mai aştepta concluziile EMA.