Cine s-a vaccinat cu AstraZeneca poate face doza 2 cu alt vaccin, cu recomandare de la medic. Doza a treia se administrează din 4-5 octombrie şi în România

Cine s-a vaccinat cu AstraZeneca poate face doza 2 cu alt vaccin, cu recomandare de la medic. Doza a treia se administrează din 4-5 octombrie şi în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cei care s-au vaccinat la prima doză cu AstraZeneca se vor putea imuniza la rapel cu un vaccin tip ARNm, doar dacă au o indicație în acest sens de la medicul specialist sau medicul de familie, a afirmat col. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

El a mai spus și că, începând din 4-5 octombrie, cel mai probabil, va începe vaccinarea cu doza a treia.

”Pe lângă contraindicațiile absolute, precum șocul anafilactic sau un eveniment trombotic, persoanele care s-au vaccinat cu AstraZeneca pot efectua a doua doză cu ARNm în baza unei recomandări medicale”, a spus acesta.

”În ceea ce privește celelalte motive de amânare a dozei de rapel, din teamă... teama o putem învinge în discuția pe care noi o avem cu medicul de familie. Majoritatea persoanelor care au făcut cel puțin o doză cu AstraZeneca pot în acest moment să își completeze schema la recomandarea unui medic”, a declarat Gheorghiță.

ADVERTISING

El a vorbit și despre vaccinarea în cazul femeilor gravide și care alăptează.

”Datele știintifice din viața reală ne arată că nu există riscuri de toxicitate asupra fătului sau nou-născutului. Ținând cont de recomandările internaționale și de poziția Societății Române de Obstetrică și Ginecologie, vaccinarea este recomandată tuturor persoanelor, mai mult decât atât, femeile însărcinate pot beneficia de vaccin, indiferent pe care îl aleg”, spune el.

Gheorghiță a ținut să reamintească, totuși, că o singură doză de vaccin nu este suficientă pentru protecția față de infecția cu Sars Cov 2 și prevenirea formelor grave.

ADVERTISING

Vaccinul antigripal se poate face simultan cu cel anticovid

”Este important de menționat ca vaccinarea anticovid se poate efectua simultan cu alte vaccinuri, inclusiv antigripal, sau la oricare alt interval de timp. Nu există limitări din acest punct de vedere”, a precizat el.

În ceea ce priveste doza 3, în momentul de față, EMA evaluează datele știintifice depuse de Pfizer pentru autorizarea dozei 3 si urmează să evalueze datele Moderna.

”Din calendarul de evaluare, cel mai probabil, în prima saptamana se va emite autorizarea pentru doza 3, până în 4-5 octombrie. Noi vom fi pregătiți”, a afirmat șeful CNCAV.

ADVERTISING

”Ce înseamnă doza 3? Pe deoparte administrarea unei doze suplimentare de vaccin ARNm la persoanele cu status imun precar (post transplant, terapie oncologica activă, imunodeficienţe primare, persoanele peste 65 de ani, mai ales rezidenti cămine vârstnici, pacienti terapii imunosupresoare)”, a spus el.

A doua recomandare este de a administra o doză de rapel la categorii cu risc crescut: personal medical, persoane cu boli cronice, apoi populația generală.

El a mai afirmat și că există deja o recomandare de administrare a unei doze de rapel la cel putin 6 luni de la schema inițială pentru restul populatiei care a primit prima schemă de vaccinare.

”Avem ca obiectiv consolidarea răspunsului imun după prima schemă, pentru consolidarea protecției, principiu folosit în general în vaccinologie”, a spus el.

Cine nu are nevoie de doza 3

Cei care au trecut prin boală și au și o schemă completă de vaccinare nu au nevoie de doza 3, nivelul anticorpilor este mult mai crescut pentru a asigura protectia fata de forme severe, a mai spus col. Gheorghiță

În orice caz, din punct de vedere administrativ, platforma de programare este în curs de adaptare.

”Urmează definirea categorilor de populatie care indeplinesc criterii de imunosupresie, va fi prima categorie cu care incepem”, a menţionat medicul.

O.D.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇