USR PLUS suspendă votul pentru preşedinte după doar câteva ore. Mii de membri puteau vota, deşi nu aveau acest drept

USR PLUS suspendă votul pentru preşedinte după doar câteva ore. Mii de membri puteau vota, deşi nu aveau acest drept

Votul pentru preşedinţia USR PLUS se suspendă miercuri şi se reia de la zero joi dimineaţă, din cauza unei erori tehnice, care a permis unor membri să voteze deşi nu aveau acest drept.

„Biroul Național decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a președintelui USR PLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10:00 și mandatează Comisia Electorală și Secretariatul General să operaționalizeze această decizie de urgență”, anunţă formaţiunea politică, într-un comunicat remis SpotMedia.ro miercuri după-amiază.

Decizia a fost luată după ce Comisia Electorală a primit sesizări privind situația unor "membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să își fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot".

ADVERTISING

Până joi dimineaţă, se vor procesa toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi ora 14:00.

"Toți membrii USR PLUS cu drept de vot își pot exercita votul din nou de mâine dimineață începând cu ora 10:00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23.09, ora 10:00.

Biroul Național reiterează faptul că au drept de vot toți membrii care aveau cotizația plătita la zi la luna aprilie, data extragerii Registrului electoral", subliniază sursa citată.

Votul începuse miercuri, la ora 10:00. Pentru alegerea preşedintelui se organizează vot universal online, la care participă toţi membrii de partid (pe criteriile enunţate mai sus).Congresul USR PLUS are loc în 2 octombrie.

ADVERTISING

S-au înscris în cursă co-preşedinţii Dan Barna şi Dacian Cioşoş, dar şi senatorul Irineu Darău.

Irineu Darău acuză alegeri viciate

Acesta din urmă acuză că alegerile interne USRPLUS sunt viciate, din incompetență sau din lipsa voinței de a asigura un tratament echitabil tuturor candidaților și de a gestiona corect masa alegătorilor din partid.

„Trag demult un semnal de alarmă privind managementul partidului și organizarea votului, iar realitatea arată că demersul meu este fundamentat.

Numărul persoanelor care nu ar fi trebuit, conform regulamentului, să poată vota, dar care nu au avut nicio piedică în a vota, este de ordinul miilor – și nu vorbim despre puține mii.

ADVERTISING

Este pe deplin responsabilitatea conducerii actuale. Semnalele noastre ne arată că doar în Iași, de exemplu, vorbim de peste 1.000 de persoane fără drept de vot, care deși nu au avut drept de vot au votat la alegerile interne.

De asemenea, primim semnale de la alți oameni din toată țara. Întreaga organizare denotă fie incompetență, aspect suficient de grav în sine, fie lipsa voinței de a avea un cadru electoral corect, lucru mult mai grav, ceea ce trece în sfera aspectelor sancționabile legal”, declară Irineu Darău.

Potrivit acestuia, condițiile necesare pentru ca un membru USR PLUS să fie eligibil pentru participarea la procesul electoral includ plata cotizației de membru la nivelul lunii aprilie 2021 și starea de membru activ, nu suspendat.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇