Marea Britanie va colabora cu talibanii, dacă va fi necesar, spune premierul Boris Johnson

Marea Britanie va colabora cu talibanii, dacă va fi necesar, spune premierul Boris Johnson
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marea Britanie va colabora cu talibanii, dacă va fi necesar, spune premierul Boris Johnson, după ce militanţii au preluat controlul în Afganistan.

El l-a apărat pe ministrul său de Externe, care a fost criticat pentru modul în care a gestionat situaţia privind evacuarea cetăţenilor britanici şi a afganilor care au lucrat pentru autorităţile britanice.

”Ceea ce vreau să-i asigur pe oameni este că eforturile noastre politice şi diplomatice pentru a găsi o soluţie pentru Afganistan vor continua, desigur, în cooperare cu talibanii, dacă va fi necesar”, a declarat Johnson, citat de Reuters.

Premierul arată că situaţia de pe aeroportul din Kabul, unde mii de afgani disperaţi s-au înghesuit încercând să iasă din ţară, se îmbunătăţeşte ”uşor”.

Guvernul britanic a asigurat evacuarea a 1.615 persoane începând de sâmbătă, inclusiv 399 de cetăţeni britanici şi persoanele aflate în întreţinerea lor, 320 de membri ai personalului ambasadei şi 402 afgani.

Întrebat dacă mai are încredere în ministrul de Externe, Dominic Raab, care s-a confruntat cu cereri de demisie din partea opozanţilor pentru răspunsul său la criză, premierul a răspuns: „Absolut”.

Guvernul său a fost aspru criticat pentru că nu a reuşit să anticipeze preluarea puterii de către talibani şi să evacueze mai mulţi britanici şi afgani din ţară încă de la început, temându-se pentru siguranţa lor.

ADVERTISING

Între timp, NATO pregăteşte tabere pentru afganii evacuaţi, iar trupele americane îi culeg de prin Kabul, inclusiv cu elicopterul şi alţi 14 români transferaţi în aeroport au fost evacuaţi, alături de 4 cetăţeni bulgari.

Iată câteva analize pe situaţia din Afganistan:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇