Al treilea zbor la Kabul al aeronavei MApN: 14 români transferaţi în aeroport au fost evacuaţi, alături de 4 cetăţeni bulgari

Al treilea zbor la Kabul al aeronavei MApN: 14 români transferaţi în aeroport au fost evacuaţi, alături de 4 cetăţeni bulgari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Ministerul Apărării (MApN) anunţă că al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii, astfel că au fost evacuaţi cei 14 cetăţeni români transferaţi în aeroport şi 4 cetăţeni bulgari.

„Celula de criză interinstituţională, convocată la data de 13 august de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetăţenilor români care şi-au manifestat opţiunea de a fi repatriaţi din Afganistan, informează că un al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii.

ADVERTISING

Acest zbor a reuşit evacuarea a încă 14 cetăţeni români transferaţi în aeroport în cursul dimineţii şi a unui număr de 4 cetăţeni bulgari", a transmis, vineri seara, MAE.

Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.

Ulterior, aeronava militară românească a aterizat la Islamabad şi l-a preluat şi pe cetăţeanul român evacuat în cursul dimineţii de 20 august pentru a fi transportat spre ţară.

Primul cetăţean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.

Forțele Aeriene Române au executat cu succes misiunea de evacuare din AfganistanAeronava C-130 Hercules a Forțelor...

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro pe Vineri, 20 august 2021

Conform MAE, cel de-al 15-lea cetăţean român care mai dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a informat Celula de criză interinstituţională că nu poate ajunge la aeroport din cauza situaţiei de securitate.

ADVERTISING

Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare a acestuia cu aeronave ale unor state partenere, în măsura în care condiţiile de securitate vor permite accesul cetăţeanului român în aeroport.

"După cum a informat anterior, Celula de criză interinstituţională a validat şi contactat un număr de foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România, precum şi jurnalişti afgani, care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România.

ADVERTISING

Celula de criză i-a informat cu privire la coordonatele zborului de astăzi, dar, din cauza condiţiilor de securitate extrem de dificile din zona aeroportului internaţional din Kabul, din păcate aceşti cetăţeni afgani nu au reuşit să ajungă în incinta aeroportului.

Şi în cazul acestora, Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare. În acest scop, Celula de criză interinstituţională evaluează permanent, împreună cu partenerii internaţionali, evoluţia situaţiei din Afganistan", a precizat MAE.

Anterior, MAE anunţa că un grup de 14 cetăţeni români a ajuns în incinta aeroportului din Kabul şi urma să fie evacuat, după ce noaptea trecută a fost preluat un alt român şi dus la Islamabad.

La acel moment, grupul nu a putut ajunge la aeroport, din cauza situaţiei securitate din capitala afgană.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a cerut vineri NATO să îmbunătățească accesul în aeroportul din Kabul pentru toate persoanele care doresc să părăsească Afganistanul.

Declarația a fost făcută vineri, 20 august 2021, la reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din statele membre NATO, dedicată situației din Afganistan.

Iată câteva analize pe situaţia din Afganistan:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇