Lider taliban: Nu va exista deloc un sistem democratic, pentru că el nu are nicio bază în Afganistan

Lider taliban: Nu va exista deloc un sistem democratic, pentru că el nu are nicio bază în Afganistan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Afganistanul nu va fi o democraţie, această ţară urmând să fie condusă conform legii islamice, a declarat un membru de rang înalt al mişcării talibanilor, Waheedullah Hashimi.

În urma preluării puterii de către aceştia pe cale militară după retragerea trupelor internaţionale conduse de SUA, Afganistanul ar putea fi guvernat de un consiliu de conducere, în timp ce liderul suprem al mişcării islamiste, Haibatullah Akhundzada, îşi va păstra probabil acest statut, spune reprezentantul talibanilor.

Structura de putere pe care o descrie Hashimi, într-un interviu acordat Reuters, - acesta având acces la procesul decizional din interiorul mişcării talibane - va avea asemănări cu modul în care Afganistanul a fost condus în perioada anterioară când talibanii au fost la putere, între 1996 şi 2001.

Atunci, liderul suprem, mollahul Omar, a rămas în umbră şi a lăsat gestionarea problemelor curente ale ţării în sarcina unui consiliu.

ADVERTISING

Haibatullah Akhundzada va avea probabil o funcţie deasupra celei de şef al unui asemenea consiliu, oarecum similar aceluia de preşedinte.

''Probabil adjunctul lui (Akhundzada) va juca rolul de preşedinte'', spune Hashimi.

Liderul suprem al talibanilor are trei adjuncţi, aceştia fiind Mawlavi Yaqoob, fiul mollahului Omar, Sirajuddin Haqqani, liderul puternicei reţele Haqqani, şi Abdul Ghani Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor de la Doha (Qatar).

Afganistanul nu va fi o democraţie

Multe chestiuni despre modul în care talibanii vor conduce Afganistanul rămân a fi clarificate, menţionează Hashimi, precizând însă că Afganistanul nu va fi o democraţie.

''Nu va exista deloc un sistem democratic, pentru că el nu are nicio bază în ţara noastră. Nu vom discuta ce tip de sistem politic vom aplica în Afganistan întrucât acesta este clar. Este legea sharia şi asta e'', lămureşte reprezentantul talibanilor.

ADVERTISING

Pe de altă parte, mai menţionează acesta, talibanii vor aborda foşti piloţi şi soldaţi ai forţelor afgane pentru ca aceştia din urmă să intre în rândurile lor, astfel încât să fie creată o nouă forţă naţională care să cuprindă atât combatanţii talibani, cât şi soldaţi din rândul fostelor trupe guvernamentale dispuşi să se alăture celor dintâi.

Dar rămâne de văzut cât succes va avea acest proces de recrutare.

''Majoritatea au fost antrenaţi în Turcia, Germania şi Marea Britanie. Aşadar, vom vorbi cu ei pentru a-i aduce înapoi pe poziţiile lor'', afirmă Hashimi despre soldaţii afgani.

''Desigur că vom avea unele schimbări, unele reforme în armată, dar tot avem nevoie de ei şi le vom cere să ni se alăture'', explică el.

Acesta precizează că talibanii au nevoie în mod special de piloţi, pentru avioanele şi elicopterele pe care au pus mâna în timpul ofensivei lor fulgerătoare, la finalul căreia au cucerit ţara după ce forţele afgane nu le-au opus prea multă rezistenţă.

ADVERTISING

''Suntem în contact cu mulţi piloţi. Şi le-am cerut să vină şi să se alăture fraţilor lor, guvernului lor. I-am contactat pe mulţi şi căutăm numerele (altora) pentru a-i contacta şi a-i invita să-şi preia posturile'', insistă Hashimi.

Acesta mai spune că talibanii aşteaptă ca ţările vecine să returneze avioanele afgane care au aterizat pe teritoriile lor, o referire aparent la cele 22 de avioane militare şi 24 de elicoptere cu care sute de soldaţi afgani au fugit în Uzbekistan.

O ''cantitate consistentă'' de echipamente militare americane se află acum în mâinile talibanilor, a recunoscut consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan.

Citește mai multe despre situația din Afganistan:

Iată și câteva analize pe acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇