Chinezii de la Xiaomi au devenit numărul 1 la vânzările de telefoane în lume, dar ar putea fi doar un boost temporar

Chinezii de la Xiaomi au devenit numărul 1 la vânzările de telefoane în lume, dar ar putea fi doar un boost temporar

Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a vândut mai multe telefoane în iunie decât rivalii Samsung și Apple.

Vestea vine după ce acum două zile am aflat că acelaşi gigant chinezesc este numărul 1 în Europa.

Vânzările Xiaomi au crescut cu 26% față de luna precedentă, oferind companiei o cotă de 17,1% din numărul total de smartphone-uri vândute la nivel global în iunie, în timp ce Samsung și Apple au vândut 15,7% și 14,3% din totalul telefoanelor pentru aceeași perioadă, potrivit firmei de cercetare Counterpoint, citată de CNBC.

ADVERTISING

Pentru trimestrul care s-a încheiat în iunie, Xiaomi a fost al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri în funcție de livrări, după Samsung.

Ar putea fi doar un boost temporar, cauzat de problemele Samsung

Analiștii Counterpoint au explicat că tendința ar putea fi temporară, deoarece o nouă creștere a cazurilor Covid-19 din Vietnam a perturbat producția Samsung în iunie, ceea ce a dus la o penurie de dispozitive disponibile de la producătorul sud-coreean de smartphone-uri, se spune în notă.

ADVERTISING

Samsung a comunicat că se așteaptă ca producția să revină în curând la niveluri normale.

"De când a început declinul Huawei, Xiaomi depune eforturi consistente și agresive pentru a umple golul creat de această scădere", a declarat Tarun Pathak, director de cercetare la Counterpoint, într-un comunicat.

El a adăugat că Xiaomi s-a extins pe piețele Huawei, precum China, Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Cercetările efectuate de Strategy Analytics în această lună au constatat că Xiaomi a fost marca de smartphone de top în Europa în trimestrul II, cu o cotă de piață de aproximativ 25%.

ADVERTISING

Xiaomi rămâne cel mai important jucător în India - una dintre piețele de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din lume.

Anul acesta, Xiaomi a lansat smartphone-ul Mi 11 Ultra, care are un preț de pornire de 928 de dolari, precum și primul său telefon pliabil.

Samsung este așteptat să lanseze noi smartphone-uri high-end săptămâna viitoare la evenimentul Galaxy Unpacked. De asemenea, Apple își va anunța următorul model de iPhone în septembrie.

Citește și:

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇