În 2015, Dan Price a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce a anunţat că, în calitate de CEO al companiei de procesare a plăţilor cu cardul Gravity Payments, va dubla salariul minim plătit de firma sa, astfel încât fiecare angajat să câştige cel puţin 70.000 de dolari pe an.
Pentru a putea face acest lucru, americanul din Idaho şi-a redus propriul salariu, de puţin peste 1 milion de dolari pe an la acea vreme, cu 90 la sută.
Decizia a stârnit reacţii mixte la momentul respectiv, fiind întâmpinată deopotrivă cu aplauze şi critici acerbe. O parte a presei americane l-a numit pe Price „socialist”.
Şase ani mai târziu, afacerea prosperă, susţine americanul într-o serie de postări recente pe Twitter, şi nu pare să aibă niciun regret.
Totul a început când a aflat întâmplător că o angajată, absolventă de facultate, lucrează în secret la McDonalds pentru că nu se descurca cu salariul de 30.000 de dolari pe an plătit de Price.
Salariul era apropiat de media pieţei, scrie el, însă ce nu luase în calcul erau dificultăţile pe care le întâmpină un absolvent cu credite pentru studenţi de plătit, într-un oraş cu un cost ridicat al vieţii. A acceptat să-i mărească salariul cu 10.000 de dolari pentru a renunţa la al doilea job.
Angajata sa a putut astfel să se mute într-un apartament mai frumos, să petreacă mai mult timp cu prietenii, să facă în general lucruri ce au avut ca rezultat îmbunătăţirea sănătăţii sale mintale şi, mai departe, a rezultatelor sale profesionale, ajungând chiar să fie promovată.
„Mi-a venit brusc o idee: ce-ar fi să facem asta pentru toată lumea?”, povesteşte Price.
Şi astfel salariul minim în companie a fost mărit la 70.000 de dolari, iar de atunci productivitatea şi veniturile s-au triplat. De zece ori mai mulţi angajaţi au putut să cumpere locuinţe şi să-şi întemeieze familii.
Pandemia a lovit şi compania lui Price şi pentru a supravieţui se impuneau concedieri în masă. Dar angajaţii s-au oferit să le fie reduse salariile pentru ca toată lumea să-şi păstreze jobul. Când lucrurile şi-au revenit au primit înapoi banii şi mici majorări salariale pe deasupra.
„Încă învăţ să fiu un şef mai bun şi par ‚bun’ doar în comparaţie cu alţi CEO, pentru că pragul este deprimant de jos. Ascultă-ţi angajaţii, ai încredere în ei, răsplăteşte-i. Ei sunt responsabili pentru succesul companiei, nu CEO”, încheie Price.
Citeşte şi: