Vicepremierul Dan Barna susține în continuare eliminarea adresei din buletin, deși este puțin probabil ca ea să poată fi implentată până la 1 august, când vor fi modificate cărțile de identitate.
”Da, evident că o susțin, am vorbit despre ea. E o discuție care e în continuare în curs. Ministerul de Interne, evident, e reticent la această modificare. În continuare discutăm pe acest subiect”, a răspuns Dan Barna înrebării unui jurnalist, care a vrut să știe în ce stadiu e această idee.
Jurnaliștii au vrut să afle și în ce au constat exact demersurile pe care Barna le-a făcut pentru eliminarea adresei din buletin.
”Demersurile sunt cele de dialog politic în cadrul coaliției”, a răspuns vicepremierul, la finalul ședinței Biroului Național al USR PLUS.
Context
Amintim că la jumătatea lunii iunie, liderul USR PLUS a stârnit o dezbatere publică după ce a spus că formațiunea a propus în coaliție ca pe cărțile de identitate să nu mai fie trecut domiciliul.
Barna explica atunci că această măsură ar scădea birocrația, nu ar mai lega domiciliul de identiatea cetățeanului și ar putea fi utilă și în cazul alegerilor parlamentare, când mai multe persoane ar putea vota fără să fie condiționate de prezența în localitatea din buletin.
Juriștii au avertizat însă că o asemenea măsură ar avea grave implicații, în primul rând pentru că ar necesita modificarea a numeroase acte normative și proceduri, începând cu Codurile civil și de procedură civilă.
Citește mai multe despre acest subiect: