Schimbările din Executiv şi din partidele aflate la guvernare nu sunt făcute în interesul cetăţenilor, ci doar pentru satisfacerea orgoliilor politice ale celor care conduc ţara, susţin reprezentanţii PSD, într-un comunicat transmis joi, după ce premierul Florin Cîţu l-a revocat pe ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare.
Potrivit social-democraţilor, în Guvern şi în coaliţia de guvernare are loc un „scandal interminabil”.
"Domnilor guvernanţi, românii sunt preocupaţi de nivelul lor de trai! Un nivel de trai care se prăbuşeşte, pe fondul exploziei preţurilor la alimente, medicamente şi energie. Aceasta este România reală! O Românie care încă aşteaptă măsuri pentru creşterea veniturilor populaţiei, pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, pentru sprijinirea familiilor cu copii sau pentru pregătirea noului an şcolar!
O Românie reală de care sunt rupţi cei care conduc şi se ceartă ca nebunii pe funcţii şi pe controlul partidelor din coaliţia de guvernare", se arată în comunicatul PSD.
Și Iohannis e criticat
De asemenea, social-democraţii critică atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis faţă de toată această situaţie.
"PSD condamnă absenţa şi tăcerea asurzitoare a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de aceste certuri. Preşedintele României a girat personal acest Guvern de scandalagii. Este evident că schimbările din Executiv şi din partidele aflate la guvernare nu sunt făcute în interesul cetăţenilor, ci doar pentru satisfacerea orgoliilor politice ale celor care conduc ţara.
Este un comportament cinic şi iresponsabil, care arată dezinteresul total al guvernanţilor faţă de problemele reale ale cetăţenilor şi ale celor care i-au votat la ultimele alegeri", se adaugă în comunicat.
Orban, ”președinte de carton”
La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, apreciază că decizia premierului Florin Cîţu de a-l remania pe Alexandru Nazare este o "răfuială personală", adăugând, că din acest moment, Ludovic Orban devine un "preşedinte de carton" al PNL.
"Mi se pare că modul cum a justificat sau de fapt nu a justificat premierul demiterea domnului ministru arată că este vorba despre o răfuială personală, de luptă internă care ne lasă fără obiectul important al Guvernului.
Bineînţeles că Guvernul Cîţu are restanţe în ceea ce priveşte digitalizarea sistemului, în ceea ce priveşte chiar această haotică împrumutare săptămânală, lunară, de a aduce resurse care măresc îndatorarea României.
Dar nu cred că astea le face ministrul de Finanţe ca politică, eu cred că dincolo de asta este vorba de o concentrare a puterii pe care o face domnul Cîţu în acest moment, pentru că s-a propus pe sine şi nici nu are o altă variantă", a afirmat Vasile Dîncu, joi, la Digi24.
Faptul că Ludovic Orban nu a fost consultat cu privire la remaniere face din acesta, consideră Dîncu, "un preşedinte de carton".
"Preşedintele Partidului Naţional Liberal se spune că nu a fost consultat. Deci domnul Orban este în momentul ăsta preşedinte al PNL, dar devine un preşedinte de carton, pentru că i s-a luat una din prerogativele cele mai importante, aceea de a participa la deciziile privind miniştrii", a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
Potrivit lui Vasile Dîncu, PNL arată încă o dată că "interesele personale sau interesele politice de partid sunt mai importante decât interesul naţional".
Context
Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe.
"După o discuţie cu membrii coaliţiei marţi seara, în care i-am anunţat că am cerut demisia ministrului Finanţelor Publice, acesta a informat că nu doreşte să-şi dea demisia şi preferă să fie revocat. Astăzi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor", a declarat Cîţu, după şedinţa de guvern.
Vezi și