Unii au decis să învingă teama din cauza unei amenințări mai mari, cum ar fi boala, ceilalți consideră injecția cel mai mare pericol, mai ales dacă au supraviețuit infectării.
În România, după 1990, n-a existat nicio campanie de vaccinare care să depășească trei milioane de persoane imunizate. Doar în 2009 s-a atins această cifră, atunci când Institutul Cantacuzino funcționa și a produs un număr mare de doze de vaccin antigripal.
Până acum, în România, au fost imunizaţi împotriva epidemiei de Covid-19 aproape 4,8 milioane de oameni.
Într-un studiu realizat în SUA în anul 2008, se arată că “19% dintre adulți nu au făcut vaccinul anti tuberculoză și 20% nu l-au făcut pe cel anti-tetanos din cauza fricii de injecție”.
Teama și fobia de ac sunt provocări cu care sistemul medical s-a confruntat dintotdeauna.
“Frica de ace apare frecvent în populația din întreaga lume, cu o prevalență mai mare la copii, adolescenți și femei. Teama de ace este frecventă la pacienții care necesită îngrijire preventivă…”, concluzionează studiul citat.
Odată cu pandemia și apariția vaccinurilor, autoritățile au încercat să convingă populația să se vaccineze, lăsând decizia la nivelul individului, dar succesul a fost limitat.
Nu am încredere în vaccin
În România, până acum, un sfert din populație s-a vaccinat cu cel puțin o doză, fiind departe de acoperirea necesară pentru realizarea imunității de grup.
“Refuz să-mi fac injecția pentru că nu am încredere în vaccin”, a spus Ionela, 38 de ani, unul dintre cei trei polițiști locali din comuna Provița de Sus, județul Prahova.
În localitate, din cei 2.000 de locuitori, 500 sunt vaccinați, conform declarațiilor primarului, confirmate și de medicul de familie.
“A apărut prea repede”, adaugă polițista, o femeie puternică, înaltă, cu un păr negru, lung, prins într-o coadă la spate.
În timpul stării de urgență, Ionela i-a ajutat pe oamenii din comunitate cu cumpărăturile, cu rețetele de medicamente și tot ce a mai fost nevoie.
Ea știe ce impact a avut virusul asupra comunei unde, la începutul lunii iulie, mai erau două cazuri de persoane infectate.
“Motivul principal pentru care nu am încredere în vaccin e că a apărut prea repede”, a spus ea, folosind un argument des întâlnit la persoanele care refuză să se vaccineze.
Obligativitatea vaccinării, un argument important
Întrebată ce ar putea s-o determine să se vaccineze, Ionela a spus că “s-ar vaccina doar dacă injecția ar fi obligatorie. Nu aș vrea să-mi pierd serviciul. Îmi place mult ceea ce fac”, a adăugat ea.
Primarul comunei, Ovidiu Ioan Movileanu, 63 de ani, este șeful direct al celor trei polițiști locali, dar nu vrea s-o oblige pe subordonata lui să se vaccineze.
“E o fată bună și muncitoare. O tot bat la cap, dar nu vrea și pace. N-am ce să-i fac”, povestește el.
Primarul s-a vaccinat, dar a fost și infectat cu Covid-19.
“Nu mi-am dat seama că sunt bolnav doar atunci când am văzut că am slăbit trei kilograme”, spune el.
“Am fost și mi-am făcut testul. M-am vaccinat imediat ce am putut și încerc să conving cât mai mulți oameni să se vaccineze”, a adăugat el.
Mădălina, 43 de ani, lucrează în primăria din localitate. Și ea a fost bolnavă. A avut o formă destul de gravă. A lipsit două săptămâni de la serviciu.
“Chiar ne-am speriat atunci”, își amintește primarul Movileanu.
Mădălina spune că nu se vaccinează pentru că are “o afecțiune cronică legată de coagularea sângelui. Exact despre ce se vorbește toată ziua”, spune ea. “Acesta e motivul pentru care nu mă vaccinez. În plus, dacă am trecut prin boală, cred că am suficienți anticorpi”, a mai adăugat ea.
Echipele mobile au vaccinat mai puțin de 100.000 de oameni
Cele câteva persoane care refuză vaccinarea intervievate în comuna Provița de Sus nu o fac neapărat din considerente de educație sau motivație religioasă.
Fac parte din clasa de mijloc, având studii medii și superioare. Argumentarea refuzului era legat, mai degrabă, de teamă, de faptul că fuseseră deja bolnave și nu mai vedeau rostul vaccinării sau țin de convingerea că vaccinul le poate agrava anumite afecțiuni preexistente.
“Unii oameni refuză vaccinurile din cauza îngrijorărilor legate de dezvoltarea acestuia, alții spun că ar prefera să aștepte și să vadă ce se întâmplă cu cei vaccinați. Alte persoane refuză vaccinarea, deoarece consideră că nu fac parte dintr-un grup cu risc ridicat de îmbolnăvire”, se arată într-o declarație a GAVI, o alianță globală pentru promovarea vaccinării.
Într-o campanie de vaccinare de asemenea proporții, după ce se trece de imunizarea celor care sunt convinși de utilitatea vaccinului și cred în protecția asigurată împotriva îmbolnăvirii, lucrurile devin complicate și costisitoare.
În România, acestea se complică și mai mult din cauza faptului că 48% din populația țării trăiește în mediul rural, iar accesul la vaccin chiar și a celor care vor să se imunizeze se face cu dificultate.
“… au fost demarate acțiuni de vaccinare cu echipe mobile și centre mobile de vaccinare în 1.792 de localități din mediul rural, din cele 2.862 de comune, ceea ce înseamnă circa 62,6%… la nivel național”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, în conferința de presă din data de 6 iulie.
“Aceste acțiuni de vaccinare au fost organizate prin sprijinul echipelor mobile. Au fost constituite circa 871 de astfel de echipe, fiind vaccinate peste 91.225 de persoane până în acest moment”, a adăugat medicul militar.
Asta înseamnă că o echipă mobilă trimisă pe teren a făcut, în medie, injecții la 105 persoane.
Echipa mobilă din Provița de Sus a reușit să facă doar 12 injecții într-o singură zi.
Vaccinarea în mediul rural, o operațiune dificilă
“Nu mă vaccinez pentru că mi-e teamă”, a spus Flori, 58 de ani, îmbrăcată cu o ie cusută cu ață albastră.
“Am probleme cu inima și mi-e frică”, a adăugat ea. În privirea ei se citea hotărârea să stea cât mai departe de vaccin.
Pe de altă parte, Bobi, 34 de ani, agent agricol care lucrează tot în primăria din Provița de Sus, era, mai degrabă, o victimă a teoriilor conspiraționiste.
E un bărbat solid, energic și pus pe glume, dar se teme că vaccinul ar putea să-i afecteze sănătatea pe termen lung. Mai ales, îi e frică de faptul că nu ar mai putea să facă copii, un fake news care a prins pe rețelele sociale, promovat intens de grupurile de antivacciniști.
Din datele de până acum și din declarațiile oamenilor, se observă că vaccinarea în mediul rural este o operațiune dificilă și lentă, una care nu ține pasul cu virusul în cazul unui tot mai posibil val patru al pandemiei.
Medicul de familie Mihaela Pripoae a spus că un ajutor important pentru ea în ce privește convingerea oamenilor să se imunizeze ar fi și cel venit din partea preotului, dar acesta nu s-a implicat.
O zi petrecută alături de o echipă mobilă de vaccinare, în comuna Provița de Sus, a arătat că sănătatea oamenilor depinde mult de implicarea medicului de familie și a autorității locale, primar, viceprimar, dar nici ei n-au succes fără un sprijin consistent și de la ceilalți lideri ai comunității, cum ar fi preotul și profesorii, dar și o susținere din partea Guvernului.
