Cererea Croaţiei de aderare la spaţiul de liberă circulaţie Schengen ar putea fi luată în considerare separat de „pachetul” de solicitări ale României şi Bulgariei, ale căror candidaturi sunt blocate de mai mulţi ani.
Informația este publicată de presa croată, precum cotidianul Vecernji List sau agenţia de presă HINA.
Croaţia a îndeplinit toate cerinţele tehnice pentru aderare, iar acum trebuie luată o decizie politică unanimă, de către toate statele membre ale Spaţiului Schengen.
Acesta cuprinde 26 de state europene între care s-a renunţat oficial la prezentarea de paşapoarte şi alte forme de control, la graniţele interne.
Potrivit ziarului croat, au circulat informaţii că aderarea Croaţiei la Schengen ar putea fi inclusă pe agenda preşedinţiei slovene a Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a acestui an.
Principalul avantaj al Croaţiei este că, în termeni geopolitici, nu se află în apropierea marilor generatori de migraţie ilegală. Or, aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen ar însemna crearea unei legături terestre directe între graniţa Turciei şi restul Uniunii Europene, adică acele ţări privite ca destinaţii favorite pentru imigranţii ilegali.
Celălalt avantaj al Croaţiei îl reprezintă turismul. Italienii, slovenii, cehii ar prefera să poată trece graniţa mai lejer, fără controale, când călătoresc către şi dinspre Croaţia.