China oferă mai uşor vize pentru cei care s-au vaccinat cu serul chinezesc împotriva Covid

China oferă mai uşor vize pentru cei care s-au vaccinat cu serul chinezesc împotriva Covid

China vrea să simplifice regulile privind solicitările de viză pentru cetățenii străini care s-au vaccinat antiCovid cu seruri chinezești.

Cei care călătoresc în China vor trebui în continuare să prezinte teste negative, conform normelor actuale, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, informează Reuters.

„Turiștii trebuie să respecte regulile Chinei privind carantina după intrarea în țară”, a spus Zhao.

Acesta nu a prezentat însă detalii suplimentare cu privire la modul în care cererile pentru viză ar fi simplificate.

ADVERTISING

China a exportat masiv vaccinurile sale în străinătate, încercând să atenueze criticile internaţionale cu privire la modul în care a gestionat criza sanitară la începutul pandemiei.

Au fost livrate vaccinuri în câteva zeci de ţări, printre care Turcia, Indonezia şi Cambodgia, iar Beijingul vrea să exporte alte aproape 400 de milioane de doze, potrivit mass-media chineze.

ADVERTISING

I.O.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇