Ministrul Justiției, Stelian Ion, a susținut, vineri, o conferință de presă despre Dosarul 10 August, de curând clasat definitiv.
Decizia de a nu redeschide acest dosar a stârnit revoltă în rândul politicienilor, majoritatea cerându-i ministrului Justiției explicații.
Inclusiv președintele Klaus Iohannis i-a cerut imperativ acestuia să ”găsească soluții” și să vină cu explicații.
Astăzi, Stelian Ion a vorbit despre faptul că, înainte de toate, trebuie să așteptăm motivarea instanţei, iar abia apoi se poate vorbi și de soluții.
”(...) Toată lumea așteaptă răspunsuri la ce s-a întâmplat atunci și ce vreau să spun e că este foarte important să așteptăm motivarea încheierii de respingere a cererii de redeschidere.
Acea încheiere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă, dar până nu vedem motivarea, nu avem o imagine de ansamblu a ce s-a întâmplat din punct de vedere procedural, din punct de vedere al anchetei desfășurate și aflării adevărului.
Solicitarea mea pentru toată lumea, pentru public, pentru cei care au formulat plângerile, printre care și eu, este să avem răbdare să vedem motivarea. De aici vor decurge multe răspunsuri”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă ministrul Justiției.
”Nu se termină aici”
Totodată, ministrul a vorbit despre faptul că Dosarul 10 August nu se încheie aici.
Dosarul 10 August nu se termină aici. Nu s-a pus punct dosarului. Din acea cauză de la DIICOT s-a disjuns o parte către parchetele militare și acea parte își va urma cursul. Va trebui să se continue ancheta referitoare la interacțiunile jandarmilor subordonați, interacțiunile directe cu manifestanții.
Mai există o zonă a dosarului referitoare la alte persoane care nu dețineau funcții de militari, ci executive sau administrative atunci. Nici cu privire la acele persoane și fapte nu s-a luat vreo decizie finală, ca să spun așa.
Ordonanța de clasare poate fi atacată
Un aspect important relatat de șeful de la Justiție este faptul că ordonanța de clasare poate fi atacată. Au acest drept toate persoanele care au depus plângere, adică peste 700, conform ministrului.
De asemenea, ordonanța de clasare nu a fost comunicată decât unui număr de 16 persoane, în condițiile în care peste 700 de persoane au făcut plângeri penale.
Așadar, dacă e să ne uităm pe lege, asta trebuie să facem, să ne uităm pe lege, vom vedea că ordonanța de clasare trebuie comunicată persoanelor care au formulat sesizări, suspecților etc. După comunicarea ordonanței, persoanele au voie sa facă plângeri asupra ordonanței, plângeri soluționate de procurorul ierarhic superior, apoi se poate merge mai departe către judecătorul de cameră preliminară, care va da o soluție.
Plângerea împotriva soluției de clasare poate fi făcută în termen de 20 de zile de la comunicare.
Inadecvarea unui președinte. Ce obține Klaus Iohannis în cazul 10 August
E prematur să mergem la CEDO
Stelian Ion a mai vorbit și despre faptul că el vrea să se facă lumină în acest dosar în România, nu la CEDO.
Eu văd că la acest moment există remedii și mi se pare prematur să vorbim de CEDO. Eu vreau lumină în dosar în România, și nu la CEDO. Prea mult am solicitat CEDO și de prea multe ori am primit condamnări. Vrea o rezolvare în instanțele și sistemul judiciar din România.
Totodată, ministrul a dat asigurări că el nu poate interveni în dosare și nici nu va face acest lucru vreodată.
Control după ce multe dosare s-au ”împotmolit”
Ministrul a anunțat, însă, că va solicita un control după ce a constatat că ”multe dosare s-au împotmolit de-a lungul anului prin nişte mecanisme care trebuie elucidate şi îndepărtate” .
Nu pot interveni pe dosare şi pe soluţii din anumite dosare concrete. Dar am observat de-a lungul timpului, şi voi face o solicitare pentru a face un control, am observat că multe dosare s-au împotmolit de-a lungul anului prin nişte mecanisme care trebuie elucidate şi îndepărtate, printr-un gen de declinări de competenţe, prin smulgerea dosarului de la o direcţie a parchetelor.
Lucrul acesta nu este de bun augur. Pe aceste chestiuni voi solicita să facem un control şi să vedem ce remedii legislative putem propune. E important să nu existe portiţe ca un dosar să fie smuls dintr-o parte în alta printr-un fel de articifiu.
Așadar, pe această chestiune de ordin general, voi solicita să facem un control. În urma acestui control, o să vedem ce remedii legislative putem propune Parlamentului.
10 august 2018, un dosar juridic clasat și un dosar moral, care deocamdată nu există
Poate sesiza Inspecţia Judiciară
Ministrul a mai spus că în acest caz mai poate face sesizare la Inspecția Judiciară, dar abia după motivare și doar dacă este cazul.
Ministrul Justiției mai poate face sesizări către Inspecția Judiciară și, după ce primim motivarea din partea judecătorului, voi analiza dacă e cazul să formulez o astfel de sesizare. Până atunci, e prematur să vorbim despre asta. Nu există elemente suficiente acum.
Este Iohannis responsabil?
Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis este responsabil pentru clasarea Dosarului 10 August, în condițiile în care el este cel care a numit-o pe Giorgiana Hosu în fruntea DIICOT, Stelian Ion a răspuns negativ.
În niciun caz nu pot considera că președintele Klaus Iohannis este responsabil de ce s-a întâmplat cu Dosarul 10 August. Nici direct, nici indirect.
Un deputat USR critică dur mesajul lui Iohannis despre Dosarul 10 August
Întrebat dacă, totuși, consideră o anumită persoană responsabilă în acest caz, iată ce a replicat șeful de la Justiție:
Dvs. vreți să vă spun un nume și nu voi face acest lucru. Dacă voi considera că o anumită persoană este responsabilă pentru Dosarul 10 August sau dacă anumite chestiuni nu au funcționat bine, o voi face în scris, instituțional, către organele care au competență.
Nu e normal să comunic păreri. O voi face la momentul potrivit, în scris, instituțional. Nu se face așa în conferință de presă.
Puteți urmări conferința ministrului aici:
Citește și: