Melania transmite un apel la iubire și pace în loc de violențe, în timp ce Donald Trump își pregătește o plecare grandioasă, cu covor roșu și fanfară (Video)

Melania transmite un apel la iubire și pace în loc de violențe, în timp ce Donald Trump își pregătește o plecare grandioasă, cu covor roșu și fanfară (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a transmis luni un ultim mesaj poporului american, în timp ce soțul ei, președintele încă în exercițiu, nu a mai fost văzut public de 6 zile.

Mesajul video de aproximativ 7 minute începe cu mulțumiri pentru personalul militar, medical și al forțelor de ordine, despre care spune că au inspirat-o de când a pășit prima dată în Casa Albă.

”Ultimii 4 ani au fost de neuitat. Eu și Donald ne pregătim să plecăm de la Casa Albă, dar mă gândesc la toți oamenii pe care îi iau cu mine în inima mea și la poveștile lor incredibile de iubire, patriotism și determinare”, spune Melania Trump.

ADVERTISING

Prima Doamnă vorbește apoi de pandemie și impactul asupra țării, mulțumind personalului medical și lucrătorilor esențiali, inclusiv șoferilor de camioane, pentru rolul lor în salvarea de vieți.

Fără a se adresa direct, Melania Trump a părut că vorbește și de violentețe de la Capitoliu din 6 ianuarie, când susținătorii soțului ei au luat cu asalt clădirea. Ea le-a cerut americanilor să-și ”amintească faptul că violența nu e niciodată răspunsul și nu poate fi justificată de nimic”.

ADVERTISING

Ea a vorbit puțin și despre campania desfășurată ca Primă Doamnă ”Fii cel mai bun”, care a vizat bunăstarea copiilor, după care a făcut un nou apel la unitate.

”Cer fiecărui american să fie un ambasador al campaniei Be Best. Să se concentreze pe lucrurile care ne unesc. Să transceadă ceea ce ne divizează. Să aleagă mereu iubirea, și nu ura, pacea, și nu violențele, pe ceilalți mai presus de ei înșiși”.

A Farewell Message from First Lady Melania Trump
ADVERTISING

Trump își pregătește o plecare grandioasă

Donald Trump va fi primul președinte american din ultimii 150 de ani care nu participă la ceremonia de inaugurare a mandatului succesorului său. În schimb, pare că-și pregătește sieși o plecare grandioasă în stilul care l-a consacrat în acești ani.

Potrivit unor surse citate de ABC News, Trump vrea un fel de paradă militară când pleacă de la Baza Andrews. Mai exact, vrea fanfară și un covor roșu flancat de soldați pe care să meargă, ultima oară, spre Air Force One.

Mai mult, Trump și-ar dori și ca aeronava prezidențială să fie condusă de avioane militare.

Deși se așteaptă ca Trump să asigure detaliile unei plecări teatrale, nu e ceva neobișnuit ca astfel de ceremonii militare să fie organizate. Doar că ele aveau loc atunci când președintele încă în funcție mergea spre învestirea succesorului, ceea ce Trump refuză să facă.

În schimb, Trump e așteptat să semneze peste 100 de grațieri sau comutări de pedepse. Sursele ABC News spun că o autograțiere e luată în continuare în calcul de președintele în exercițiu, chiar dacă avocații l-au avertizat că nu e legal.

Trump a spus în mai multe rânduri că are ”dreptul absolut” de a se autograția, dacă alege să o facă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇