Cine se vaccinează împotriva COVID-19 în etapa a doua: De la miniştri la preoţi. Care sunt restricţiile pentru jurnalişti

Cine se vaccinează împotriva COVID-19 în etapa a doua: De la miniştri la preoţi. Care sunt restricţiile pentru jurnalişti

Autoritățile pregătesc a doua etapă de vaccinare, conform Strategiei Naționale. Vor putea fi vaccinați cei care lucrează în domenii cheie, esențiale, între care președintele, membrii Executivului, dar şi clericii şi unii angajaţi din mass-media.

Pentru pregătirea celei de-a doua etape a Strategiei de vaccinare împotriva COVID- 19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, Centrul Municipiului București pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției, Nucleul Municipiului București de Coordonare a Vaccinării fac demersuri pentru identificarea celor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, așa cum sunt acestea prevăzute în H.G. nr. 1031/2020.

ADVERTISING

Astfel, în etapa a doua va fi vaccinat personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora.

De ce te poţi infecta cu COVID, chiar dacă te-ai vaccinat. Riscul să faci o formă gravă este foarte mic

Poate fi vaccinat:

  • personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;
  • personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume: panificație, lactate, carne, fructe și legume;
  • din uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • din centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • din unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • personal din unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • din noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • personal din comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;
  • personalul din învățământ și creșe.
ADVERTISING

De asemenea, în etapa a doua se vaccinează:

  • personalul poștal și din servicii de curierat;
  • personalul cultelor religioase;
  • personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale
  • personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

În prima etapă de vaccinare împotriva COVID-10 s-a vaccinat personalul din sistemul sanitar.

Vezi și Câți români intră la vaccinare în prima etapă și câți s-au imunizat până acum

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇