Peste jumătate dintre angajaţii din învăţămănt nu vor să se vaccineze antiCOVID - sondaj

Peste jumătate dintre angajaţii din învăţămănt nu vor să se vaccineze antiCOVID - sondaj

Peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” în perioada 16 – 21 decembrie 2020.

„Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ a realizat, în perioada 16 – 21 decembrie 2020, un sondaj în rândul angajaţilor din învăţământ, pentru a vedea percepţia acestora privind redeschiderea unităţilor şcolare şi vaccinarea voluntară. (…) Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinşi şi angajaţii din sistemul de învăţământ.

ADVERTISING

Pe scurt: peste 13.000 de angajaţi din învăţământ au răspuns la chestionar; 56,3% dintre repondenţi spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19; 43,2% dintre repondenţi afirmă că doresc revenirea la şcoală şi la predarea faţă în faţă înainte de începerea campaniei de vaccinare", se spune într-un comunicat al federaţiei, remis luni.

Comisia Europeană a autorizat oficial vaccinul Pfizer în UE: Poate începe campania de vaccinare

Organizaţia menţionează că 13.356 de angajaţi din învăţământ au răspuns la întrebările puse de FSE "Spiru Haret", cele mai multe dintre acestea (92,6%) fiind cadre didactice.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cei mai mulţi dintre respondenţi sunt în categoria de vârstă 40 - 49 ani (38,3%), urmează cei din categoria de vârstă 50 - 59 ani (23,3%) şi cei din categoria 30 - 39 de ani (21,8%).

Aproape 30% dintre respondenți predau în mediul rural

"Putem spune că rezultatele sunt edificatoare pentru toate zonele şi nivelurile de învăţământ. La întrebarea 'În ce zonă predaţi?' 49% dintre repondenţi au spus că sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori plus municipiul Bucureşti; 21,7% predau într-un oraş; 29,3% în comune şi sate.

ADVERTISING

Observăm că majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităţilor de învăţământ şi revenirea la predarea faţă în faţă. Astfel, peste 70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădiniţelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare şi I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea şcolilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor şi şcolilor profesionale", se arată în comunicat.

Potrivit sursei menţionate, cu toate că cei mai mulţi dintre angajaţii din învăţământ care au răspuns la chestionar doresc reîntoarcerea la şcoală, se observă că majoritatea nu este de acord să se vaccineze - 56,3% - chiar dacă vaccinul va fi gratuit.

"În ceea ce priveşte momentul revenirii la predarea faţă în faţă, observăm că 43,2% doresc să revină în şcoli cât mai curând posibil, în timp ce 41,4% consideră că reluarea cursurilor ar trebui să aibă loc după finalizarea campaniei de vaccinare la nivel naţional", se mai spune în comunicat.

Citește și alte articole importante de pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇