Presa britanică a simulat Turneul Campioanelor: Ce rezultat ar fi obținut Simona Halep

Presa britanică a simulat Turneul Campioanelor: Ce rezultat ar fi obținut Simona Halep
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jurnaliștii britanici de la The Times regretă că în acest an nu va avea loc Turneul Campioanelor.

Autoritățile din China au interzis această competiție, motiv pentru care sezonul se oprește odată cu finalul turneului de la Linz.

Chiar și așa, jurnaliștii de la The Times au realizat o simulare a Turneului Campioanelor și au încercat să anticipeze rezultatele.

Astfel, ei consideră că Ashleigh Barty, Serena Williams, Victoria Azarenka și Aryna Sabalenka ar fi fost eliminate încă din faza grupelor.

În schimb, britanicii sunt de părere că Simona Halep ar fi fost eliminată în semifinale, la fel ca și Iga Swiatek.

ADVERTISING

"Vor fi ceva regrete pentru Halep că nu și-a completat colecția de Grand Slam-uri, în condițiile în care a avut o semifinală la Australian Open. Totuși, sportiva în vârstă de 29 de ani a obținut trofee la Dubai, Praga și Openul Italiei", descriu britanicii sezonul Simonei Halep.

În ce privește finala simulată de britanici, aceasta s-ar fi desfășurat între Sofia Kenin și Naomi Osaka, iar câștigătoare ar fi ieșit americanca.

Cât privește proba de dublu, britanicii nu au niciun dubiu ca învingătoare ar fi fost Kiki Mladenovic și Timea Babos, câștigătoarele de la Australian Open și Roland Garros.

ADVERTISING

SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!