Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, ar vrea să candideze din nou la Casa Albă, în alegerile prezidențiale din 2024.
Informația este publicată de site-ul de ştiri Axios, care citează surse politice de la Washington. Trump și-ar fi dezvăluit intenția unor consilieri.
Trump încă nu și-a recunoscut înfrângerea în scrutinul din 3 noiembrie, deși Joe Biden a reușit să obțină milioane de voturi în plus, dar şi votul a mai mulți electori din Colegiul Electoral (sistemul american indirect de vot).
Echipa de campanie a lui Donald Trump contestă rezultatele obţinute de Joe Biden în mai multe state.
Președintele pare să fi pierdut cinci state - pe care le-a câștigat în 2016 - în detrimentul lui Biden. Totuși, el a strâns mai multe voturi în 2020 decât în 2016, ceea ce îi dă un avantaj în Partidul Republican, chiar dacă a pierdut alegerile.
Dacă se hotărăște să candideze și în 2024, cel mai probabil tot el va fi ales de partid pentru Casa Albă.
Președinții SUA pot avea doar două mandate, dar nu e obligatoriu ca acestea să fie consecutive. Singurul președinte din istorie care a îndeplinit două mandate non-consecutive este Grover Cleveland (1885–1889 şi 1893–1897).