Aritmiile cardiace afectează milioane de persoane din întreaga lume, dar oamenii de știință au descoperit că există o cale simplă și extrem de eficientă de a le preveni: mersul pe jos în pas vioi.
În urma unei cercetări la care au luat parte peste 420.000 de voluntari, oamenii de știință au socotit chiar și viteza care dă cele mai bune rezultate: peste 6 km pe oră.
Studiul, publicat în revista Heart, arată că persoanele care procedează astfel au un risc cu 43% mai mic de a suferi de tulburări ale ritmului cardiac, comparativ cu cei care merg încet.
A merge cu această viteză s-a dovedit cel mai eficient pentru femei. Per ansamblu, însă, au avut de câștigat persoanele de ambele sexe, cu vârste de până la 60 de ani, care nu erau obeze și care aveau deja anumite probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială.
Autorii studiului punctează că o astfel de schimbare deloc drastică a stilului de viață i-ar putea ajuta în special pe cei care au cea mai mare nevoie de ea.
Este primul studiu care examinează în profunzime modul în care viteza de mers pe jos este legată de tulburările de ritm cardiac.
Aritmiile - bătăile neregulate ale inimii - au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, ele putând duce la boli de inimă, moarte cardiacă subită, invaliditate și mortalitate. Fibrilația atrială, cel mai răspândit tip, afectează aproape 60 de milioane de persoane la nivel mondial.