Campania DNA sau despre vulnerabilitățile lui Ciucă&Ciolacu

Campania DNA sau despre vulnerabilitățile lui Ciucă&Ciolacu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi parlamentari lacomi, cu rădăcini în PNL, tocmai au aflat că sunt cercetați penal, pe fondul scandalurilor care afectează PSD.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) nu s-a mai ocupat de parlamentari de anul trecut din decembrie, când a anunțat că senatorul liberal Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în achiziționarea vaccinurilor în perioada pandemiei, când era prim-ministru.

Șeful DNA, Marius Voineag, nu e obsedat de peștii mari ai corupției autohtone și nu are în palmares realizări semnificative din martie 2023, de la venirea sa în fruntea procurorilor anticorupție. E adevărat, totuși, că l-a prins anul trecut în flagrant pe șeful Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, unul dintre baronii vechii gărzi din PSD, în timp ce primea peste un milion de lei de la un om de afaceri interesat să obțină un contract din bani publici. 

ADVERTISING

În același timp, chiar procurorul șef anticorupție a fost reclamat la Agenția Națională de Integritate (ANI) că a primit la botezul copilului său 500.000 de lei. Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a sesizat ANI, a făcut legătura între acești bani, ceasurile scumpe pe care le poartă Voineag și clasarea unui dosar de corupție care viza doi generali SRI, suspecți că ar fi semnat în fals nişte achiziții în pandemie care nu intraseră în patrimoniul Serviciului Român de Informaţii.

Fostul ministru liberal al Sănătății, Nelu Tătaru, chirurg la spitalul din Huși, a fost acuzat că ar fi primit mită de la mai mulți pacienți. Potrivit procurorilor, la dosar ar exista imagini video cu Nelu Tătaru în timp ce lua mită bani, găini și ouă de la pacienți.

Fostul ministru neagă că ar fi condiționat actul medical și spune că procurorii nu au probe serioase împotriva lui.

Procurorii l-au monitorizat pe Tătaru între 3 aprilie și 12 iulie, iar pentru a avea toate dovezile pe masă au lucrat împreună cu ofițerii de poliție de la Direcția Generală Anticorupție, care ar fi montat camere și microfoane în cabinetul doctorului. Cabinetul de la spitalul din Huși a fost sigilat de procurori, care așteaptă să i se ridice imunitatea deputatului-medic Tătaru pentru percheziție. 

Nelu Tătaru cumula salariul de chirurg cu cel de deputat și nu se putea abține să primească bani de la pacienții lui.

De ce însă procurorii anticorupție nu au început ancheta împotriva lui astă-vară când au văzut că ia mită? De ce au așteptat până acum? Și cum de liberalii au decis atât de repede scoaterea lui de pe lista de candidați la parlamentare, după ce la alegerile locale i-au lăsat să candideze pe mulți alții cu dosare penale de anvergură: Iulian Dumitrescu, zis și Lamborghini, care a candidat pentru Consiliul Județean Prahova, Mihai Chirica, devenit din nou primar PNL Iași cu mai multe dosare de corupție, Costel Alexe, acuzat de abuz în serviciu și luare de mită, ajuns șef al Consiliului Județean Iași.

Senatorul Eugen Pîrvulescu, ale cărui afaceri cu statul au fost documentate încă din luna iunie de jurnaliștii de la context.ro, a fost acuzat la finele săptămânii trecute de procurorii anticorupție de trafic de influență pentru obținerea unui certificat de securitate de la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Pîrvulescu, fost lider PNL de Teleorman, își declarase cu câteva zile mai înainte susținerea pentru Mircea Geoană.

Există suspiciuni că cei doi parlamentari au deviat și s-au folosit de pozițiile lor pentru câștiguri personale. Există în același timp semne de întrebare în privința momentului ales de DNA pentru a-i pune sub acuzare, fiindcă scandalul din jurul celor doi tinde să acopere Afacerea Nordis, care ajunge până la vârful PSD.

Nordis, o schemă imobiliară piramidală, prin care unele apartamente neconstruite erau vândute de mai multe ori, se află sub umbrela dezvoltatorului Vladimir Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol, până de curând șefa Comisiei Juridice.

Premierul Marcel Ciolacu susține că nu a fost cu Vicol și soțul ei în vacanță în Dubai, așa cum au scris mai multe instituții media și că nu are niciun fel de legături cu cei doi.

În același timp, mai mulți păgubiți în afacerea Nordis susțin că proprietarii acesteia beneficiază de protecție în Justiție, iar plângerile penale făcute împotriva companiei au fost ignorate de procurori, potrivit anchetei Recorder.

În vreme ce Marcel Ciolacu nu știe cum să deconteze scoaterea Dianei Șoșoacă din cursa electorală cu ajutorul Curții Constituționale, cum să explice de ce mulți pensionari cu pensii mici primesc acum și mai puțini bani și cum să acopere legăturile cu afacerea Nordis, DNA își arată din nou hărnicia electorală. Liberalii par să nu înțeleagă jocul procurorului șef anticorupție Marius Voineag, pe care l-au susținut pentru această poziție după ce l-a salvat pe Nicolae Ciucă de acuzațiile de plagiat. 

Campania pentru alegerile din acest an arată încă o dată vulnerabilitățile politicienilor de la vârful statului și ale instituțiilor pe care ei cred că le pot folosi în interesul lor.

Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇