Exclusiv Legătura între procurorul propus de Predoiu la șefia DNA și blocarea analizei plagiatului lui Nicolae Ciucă (document)

<span style="color:#990000;font-size:100%;">Exclusiv</span> Legătura între procurorul propus de Predoiu la șefia DNA și blocarea analizei plagiatului lui Nicolae Ciucă (document)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PICCJ confirmă oficial: la data deschiderii de către Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) din cadrul Parchetului General a dosarului privind presupusul plagiat comis de premierul Ciucă în teza de doctorat, la conducerea SUPC se afla procurorul Marius Voineag, șeful adjunct al secției, propus acum de ministrul Justiției pentru șefia DNA.

Adjunctul este cel care preia automat, în virtutea art 19 al 4 din Regulamentul de Ordine Interioară al Parchetelor, atribuțiile șefului de secție atunci când el lipsește. Ceea ce s-a întâmplat la data deschiderii dosarului Ciucă – plagiat.

2023-02-28-1-1

Potrivit jurnalistei Emilia Șercan, care a și anunțat existența acestui demers penal, ca urmare a deschiderii dosarului la finalul lui ianuarie 2022, procurorul de caz a dispus imediat ridicarea de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a tuturor documentelor care au legătură cu dosarul de doctorat al prim-ministrului Nicolae Ciucă, inclusiv teza de doctorat a acestuia.

ADVERTISING

Academicianul Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU, declara în ianuarie anul trecut, pentru PressOne: „În momentul de față, ceea ce știm este că Universitatea Națională de Apărare a predat dosarul acestei teze de doctorat la Parchetul General”. Ulterior, documentele oficiale au fost ridicate și de la CNATCDU.

În exercițiul atribuțiilor de șef SUPC, conform art 19 din Regulamentul de Ordine Interioară al Parchetelor, dl Voineag a fost cel care a și ales procurorul căruia i-a atribuit instrumentarea dosarului și care a dispus rapid ridicarea documentelor oficiale de la Universitatea de Apărare și de la CNATDCU.

ADVERTISING

Deschiderea dosarului, sub conducerea dlui Voineag, urmată de ridicarea documentelor oficiale a făcut, așadar, imposibilă orice investigație academică în privința suspiciunii de plagiat care se bazează tocmai pe documentele oficiale ale speței.

Nu este clar cine și mai ales în ce calitate a făcut sesizarea penală care a dus la deschiderea dosarului de plagiat. Singurul care ar fi avut calitatea necesară era victima infracțiunii, adică cel care a fost plagiat. Altfel, dosarul este clasat pentru lipsă de interes.

Cert este că eventuala infracțiune de plagiat comisă de dl Ciucă este prescrisă demult, teza fiind susținută și titlul obținut în 2003. Deși dl Voineag putea constata acest lucru de la început, dosarul nu numai că a fost deschis și umplut cu documentele oficiale cheie, dar, din informațiile mele, zace la SUPC în nelucrare.

ADVERTISING

La data deschiderii dosarului, în ianuarie anul trecut, prim-adjunct al procurorului general era Bogdan Licu. El a devenit peste câteva luni judecător CCR. Procurorul Voineag este considerat pupilul lui Bogdan Licu, care l-a și adus în PICCJ în 2021.

Surse din PICCJ susțin că, prin Marius Voineag, Bogan Licu conducea SUPC peste capul procurorului șef al secției, dna Denisa Cristodor. Tot surse din PICCJ afirmă că dna Cristodor ar fi fost deranjată de deschiderea în absența și fără știrea sa a dosarului „Ciucă-plagiat”, pentru o faptă în mod evident prescrisă. 

spotmedia.ro a scris deja, pe surse, despre legătură dintre dosarul Ciucă și procurorul Voineag, însă PICCJ a avut nevoie de 6 zile pentru a confirma informația.

Am cerut PICCJ să îmi precizeze în ce stadiu este dosarul după un an de la deschidere, cine a fost procurorul ales de dl Marius Voineag pentru instrumentarea lui, dar și care este stadiul altei investigații SUPC, referitoare la repartizarea aleatorie a dosarului în care dl Nicolae Ciucă a obținut la Curtea de Apel anularea sesizărilor privind presupusul plagiat din teza de doctorat.

Potrivit presei, dosarul repartizării dosarului la CAB este instrumentat la SUPC, tot în secția dlui Voineag, de dna Mihaiela Iorga Moraru, fost procuror SIIJ care a blocat nelegal pașaportul minorei Sorina Săcărin, adoptată de familia Săcărin din SUA.

Confiscarea pașaportului, despre care ICCJ a decis că a fost un abuz, a durat până când au fost judecate și respinse toate acțiunile prin care Bogdan Licu, pe atunci procuror general interimar, a încercat să împiedice plecarea fetei în SUA împreună cu părinții ei.

Dl Voineag a fost propus luni de ministrul Justiției pentru ocuparea funcției de procuror șef DNA.

Surse din sistemul judiciar susțin că dl Voineag ar fi afirmat că va câștiga selecția și va fi numit înainte că ea să înceapă. Solicitat de spotmedia.ro să confirme sau să infirme afirmația care i-a fost atribuită, dl Voineag nu a dat niciun răspuns.

De menționat că judecătoarea Ionela Tudor, care a blocat la CAB analiza tezei lui Nicolae Ciucă, pe motiv că țara are nevoie de stabilitate, a fost numită șefă a secției pentru achiziții publice, recent înființată la Curtea de Apel București.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇