Sorina Săcărin – salvarea contracronometru a unui copil. Satisfacția supremă

Cazul Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA, nu a fost de interes pentru mine de la început. Se vedea doar ca o nouă năpustire a varanilor antijustiție împotriva unui procuror, care făcuse, e drept, o eroare tactică, dar nu de fond, atunci când a decis să ia copilul adoptat din casa unde era reținut și să-l predea părinților legali.

Scopul manipulării era să demonstreze că magistrații sunt niște abuzatori nu numai în raport cu politicienii, ci și cu oamenii obișnuiți, mai mult, cu copiii. Ironic, povestea a dovedit până la urmă că doi procurori, unul chiar general, exact asta și erau. 

Era ca un fel de urlet al disperării după ce Liviu Dragnea intrase la pușcărie, PSD pierduse grav europarlamentarele, Guvernul Dăncilă se clătina.

SIIJ, secția inventată de Dragnea pentru îngroparea dosarelor politicienilor și hăituirea magistatilor, contestată masiv intern și extern, era la rândul său în pericol, așa că a deschis, prin procuroarea Iorga Moraru, un dosar penal în cauză.

Tot o manipulare, menită să arate cum SIIJ apară omul de rând. Desigur, cu ancheta nu s-a mai întâmplat nimic, probabil că dosarul zace într-un sertar și va fi clasat, dacă nu a fost deja, de procurorul la care a ajuns/ va ajunge după desființarea SIIJ.

Mai mult din curiozitate personală decât profesională, în prima fază, am vrut să înțeleg adevărul. Prin intermediul avocatelor familei Săcărin am ajuns să vorbesc cu Ramona Săcărin, mama adoptatoare, rămasă în țară cu Sorina, în așteptarea eliberării pașaportului cu care copila să plece în SUA.

A fost o discuție revoltătoare, dar în cu totul alt sens decât cel promovat până atunci. Ascultam povestea incredibilă a unei femei hăituită la propriu, obligată să plece dintr-un loc într-altul sub presiunea urii declanșate de isteria media, o femeie care nu înțelegea ce rău făcuse adoptând un copil fără nicio șansă în România.

Până atunci, pe Sorina, aflată în grija unor asistenți maternali rămași  prin plecarea ei fără o sursă de venit, nu o dorise nimeni. Era deja mare, avea 9 ani la momentul adoptării, este de etnie rromă, era grav needucată.

Fusese abuzată emoțional de familia asistenților care au terorizat-o cu spectrul morții dacă „americanii” vor pune mâna pe ea. De aceea, a și avut Sorina în momentul intervenției procurorului reacția unui copil convins că îi vor fi furate organele și va fi ucisă.

Viitorul ei în România ar fi fost o viață modestă, fără perspectivă și sub stigmatul etnic.

Discuția cu Ramona Săcărin m–a pus față în față cu abuzul în toate formele lui de manifestare cu putință. Abuzul mediatic, abuzul emoțional comis de gloată, abuzul autorităților care, sub presiunea publică și media, începuseră să recurgă la toate instrumentele de a bloca plecarea fetei.

Statul s-a mobilizat să frângă destinul unui copil până atunci fără șansă, în frunte cu procurorul general al momentului, Bogdan Licu, care a introdus trei acțiuni în justiție, toate trei abuzive, toate trei respinse cu motivări usturătoare care trimit fie la rea credință, fie la crasă incompetență. Pentru ele, Licu ar fi trebuit, în opinia mea, exclus din profesie și anchetat penal. Este acum judecător CCR, preferatul președintelui Iohannis. 

SIIJ a trecut de la audieri agresive la reținerea  pașaportului Sorinei direct de la Serviciul Pașapoarte Dolj, fără că fata să fi avut vreo calitate în vreun dosar penal și fără că procurorul Iorga Moraru să fi comunicat părinților vreun act care să motiveze măsura, astfel încât să poată fi atacată în instanță.

ÎCCJ a constatat după un an, prin încheierea nr. 265/14.07.2020 (dosar 415/1/2020), că SIIJ i-a încălcat Sorinei Săcărin, prin reținerea pașaportului, dreptul la liberă circulație. Deși fapta reprezintă și infracțiune, și abatere disciplinară, procurorul Mihaiela Iorga Moraru nu a răspuns în niciun fel, ba ar putea fi, după desființarea SIIJ, din nou procuror specializat pe infracțiunile comise de procurori.

Zilnic vorbeam cu familia Săcărin, aproape zilnic scriam. Inițial, am fost aproape singura care a spus adevărul și cumva, pas cu pas, am reușit să întorc o parte din percepția publică. Speriat că oamenii se dezmeticesc, Bogdan Licu s-a dus la SIIJ și a anunțat că pașaportul copilei va fi restituit.

Au mai trecut zile bune până când într-o vineri, aproape de finalul progamului de lucru de la Direcția Pașapoarte, într-adevăr, Ramona Săcărin a primit pașaportul, același pașaport, care nu avea nimic în neregulă, nimic care să fi justificat reținerea lui.

Miza reținerii abuzive a pașaportului a fost ca procurorul general Licu să epuizeze toate acțiunile pentru a opri copila.

Se pare însă că planurile împotriva copilului nu se sfârșiseră. Luni urma o nouă citare la SIIJ, eventual cu măsuri preventive, cu dispunerea de noi expertize, o nouă blocare în țară. Calculul era că de vineri până la luni nu era timp pentru obținerea vizei americane pe pașaport și plecare.

Greșit! Ambasada SUA a rămas deschisă pentru a elibera viza Sorinei și duminică dimineața, 21 iulie 2019, toți trei erau la Otopeni ca să plece spre SUA, via Istanbul.

Când m-am trezit duminică dimineață, pe ecranul telefonului aveam un mesaj disperat de la Gabriel Săcărin: nu putem pleca, ne țin pe aeroport la ordinul lui Licu! Am încremenit. Am cerut detalii, niciun răspuns minute multe și uriașe.

Sentimentul acut, frustrant până la sufocare era că un copil are în față o ușa deschisă spre lume și un întreg aparat de stat condus de un procuror general abuziv se lupta să o închidă. Un copil aproape singur în fața unui abuz infinit.

Într-un târziu am primit și răspunsul: ne-au dat drumul, am pierdut avionul de Istanbul, ne urcăm acum în primul care pleacă din România, spre Frankfurt.

Ca să îi momească să mai stea, până când SIIJ reușea să emită un mandat, Poliția de Frontieră le-a oferit bilete gratis până la următoarea cursă spre Istanbul. Gabriel Săcărin nu a mușcat, deși nu mai avea bani de bilete pentru Frankfurt. I le-a plătit avocata.

Orele până când familia Săcărin a ajuns la Frankfurt au fost plumb. Reflexul a fost să scriu imediat, însă m-am temut să nu le fac rău. Aeronava era Tarom, teritoriu românesc, oricând căpitanul putea primi mandatul de reținere. Licu și Iorga Moraru își puteau juca ultima carte.

Până la urmă, am primit și mesajul victoriei. Au ajuns pe teritoriu german. Erau la adăpost, copilul scăpase de statul abuziv care nu numai că nu i-a dat nicio șansă, dar a luptat din răsputeri să i-o răpească și pe cea oferită de niște oameni pedepsiți pentru asta.

După alte ore, cu mult mai liniștite, Sorina și părinții ei au ajuns în SUA, unde copilul a intrat sub protecția autorităților americane.

„Vă mulțumim, fară dvs nu stiu daca reușeam”. Era o exagerare, dar măcar le-am dat sentimentul că nu sunt singuri. 

Niciodată în cariera mea nu m-a bucurat mai mult o reușită și nici nu cred că va exista una mai mare. Pentru că rezultatul a fost unul pe care apoi l-am văzut crescând.

Am rămas în legătură cu familia Săcărin și am urmărit evoluția Sorinei pas cu pas. A fost plăcerea, dar și responsabilitatea mea. Primele cuvinte în engleză, prima întâlnire cu pianul și apoi progresele, vioara și intrarea în orchestra școlii.

Orele de gimnastică, prima zi de școală, multele vacanțe minunate împreună cu părinții și cei doi frați.

Pentru ca mâna lungă a statului român abuziv să nu mai aibă chiar nicio șansă, Sorina a fost readoptată și conform legii și procedurii americane prin decizia unui judecator american. Nici să se ducă pe matură, Licu și Iorga Moraru nu mai ajung la ea. 

După un an de la plecare am făcut un interviu cu Ramona Săcărin și cu Sorina. Copila a refuzat să vorbească românește și a spus apăsat: „Nu vreau în România”.

Putea rămâne cu nostalgia caldă a României. A rămas cu trauma, despre care aiba în SUA a început să vorbească, iar vinovații sunt liberi, chiar promovați.

Sorina a recuperat cu profesori dedicați întârzierile cu care a plecat și înflorește. După o perioadă de ezitare, acum le spune părinților adoptivi mamă și tată, crește iubită în familia care a salvat-o.

După câteva zile de la salvarea Sorinei, în România izbucnea cazul Caracal, despre două fete care nu au avut șansa ei. Concentrat să oprească destinul Sorinei, marele procuror general judecător constituțional, marele stat roman, nu au mișcat niciun deget pentru ele până când nu a fost cu mult prea târziu.

***

Articolul face parte din campania Mâna invizibilă susținută de spotmedia.ro, prin care dezvăluim poveștile din spatele articolelor și promovăm DREPTUL oamenilor de a fi corect informați.

Invităm jurnaliștii care vor să se alăture cu poveștile lor acestei campanii să ne scrie la manainvizibila@arcajurnalistilor.ro.

Până atunci, dacă puteți și vreți să susțineți printr-o donație jurnalismul responsabil și dreptul de a fi corect informat, vă așteptăm pe Arca Jurnaliștilor!