Marea șansă ratată pentru CCR

Marea șansă ratată pentru CCR

Momentul cheie al unui început real de reformare a CCR a fost ratat cu concursul voluntar sau involuntar al întregii clase politice. Iar cu șansa ratată acum nu ne vom mai întâlni ușor.

Ce ar fi însemnat acest început de reformă? O ridicare spre nivelul normal a calității componenței CCR, posibilă acum când vor fi înlocuiți 3 dintre cei mai toxici judecători: Daniel Morar, Valer Dorneanu și Mona Pivniceru.

Criteriile constituționale pentru ocuparea funcției sunt neclare (art 143): „pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior”. Ce înseamnă înaltă competenţă profesională?

Pentru modificarea/clarificarea lor e necesară o revizuire a Constituției. Dar nimic nu împiedică partidele să le aplice maximal.

Care ar fi trebuit să fie criteriile?

1. Anvergura pofesională, adică "înaltă competenţă profesională",  indubitabilă, dovedită. Niciunul dintre cei doi judecători nou numiți nu îndeplinește acest criteriu.

Dl Licu este o insultă la adresa bunului simț: absolvirea unei fabrici de diplome, notele mizerabile chiar pentru nivelul „Spiru Haret”, chestiunea plagiatului, lipsa oricăror succese profesionale notabile, dimpotrivă.

Pentru felul în care a hărțuit familia Săcărin în scandalul „Sorina”,  și având în vedere motivările cu care i-au fost respinse acțiunile șicanatorii cu care a terorizat acei oameni, dl Licu s-ar fi calificat pentru excluderea din magistratură.

Ce l-a propulsat? Faptul că este cel mai eficient „fixer”. Când cineva a avut un necaz, dl Licu a rezolvat urgent supărarea: o audiere cu basma în miez de noapte pentru o mult iubită doamnă, un dosar pentru înghețarea unui plagiat la nivel înalt. După cum a fost comanda, dl Licu a livrat întocmai și fără preget.

Și acum îmi amintesc telefoanele de la un înalt personaj politic, altfel apreciat de public, care mă ruga chiar în timpul scandalului Sorina „să-l mai las pe Licu, că e băiat bun”.

Dl Licu a fost votat judecător CCR de Cameră, la propunerea PSD, de fapt, spun surse politice, un serviciu făcut de dl Ciolacu președintelui Iohannis și SRI, care îl doresc pe „fixer” la CCR.

Dna Scântei, alegerea Senatului la propunerea PNL, nu are vulnerabilitățile profesionale ale lui Bogdan Licu. Este un jurist bun, un notar, probabil, foarte bun, așa cum sunt sute, poate mii de notari din România. Nimic deosebit.

Însă pentru CCR ar trebui excelența recunoscută, anvergură foarte mare, un nume cu rezonanță la nivel de elită, obligatoriu un doctorat (desigur, dincolo de orice dubiu). Absolvirea Colegiului Național de Apărare nu asigură așa ceva. 

Aceeași va fi și problema cu dna Mihaela Ciochină, dacă se va confirma că președintele Iohannis își va trimite consiliera la CCR.

O funcționară toată viața, probabil corectă, probabil muncitoare, câteva seminarii, câteva articole. Și atât.  Un CV dezolant în raport cu reperul de "înaltă competenţă profesională" care ar trebui să fie un judecător CCR.

Ceea ce ar fi cu atât mai regretabil cu cât dl Iohannis, absolut neîngrădit în alegere, a făcut până acum propuneri cu adevărat pe măsură funcției de judecător CCR: dnele Stanciu (fost președinte ICCJ, magistrat de uriașă anvergură) și Tănăsescu (profesor universitar constituționalist de mare valoare și cu recunoaștere inclusiv internațională).

În CCR nu ar avea ce să caute nu doar impostura de tip Licu, dar nici mediocritatea, fie ea cuminte și docilă. Iar cei care ajung acolo ar trebui să fie la un asemenea nivel profesional încât să aibă totul de pierdut dacă se compromit.

Este ridicol că mulți dintre magistrații asistenți sunt mai titrați și recunoscuți profesional decât majoritatea judecătorilor, inclusiv cei noi.

2. Independența politică. Constituția nu o prevede, pentru că CCR este conceput ca un organism politic, nu ca instanță de judecată, deși a început să-și aroge acest drept.

Depolitizarea totală este imposibilă, în condițiile în care desemnarea unei treimi dintre judecători se face prin vot politic în cele două camere.

Dar nimeni nu împiedică partidele să aleagă personalități fără afiliere politică partinică.

Dna Scântei trece direct din fotoliul de senator în cel de judecător CCR. Este exact ceea ce nu ar trebui să se întâmple, dacă vrem să recredibilizăm această instituție cheie a sistemului judiciar.

3.Integritatea. Pentru ca decizia unui judecător CCR să fie mai presus de orice suspiciune și acceptată chiar atunci când nu e populară, el trebuie să aibă o carte de vizită impecabilă, ceea ce dl Licu este foarte departe de a îndeplini.

Faptul că nici macar acum nu a respectat regula și nu a depus documentele cerute, potrivit Opoziției, arată inadecvare totală și la profesia actuală și la viitoarea funcție. Un jurist are respect pentru procedură, pentru condiții, pentru lege.  

De ce ar fi fost acesta un moment cheie?

Pentru că avem deja două judecătoare CCR foarte bune, cei trei nou intrați puteau schimba majoritatea începând cu alegerea unui nou președinte CCR pentru 3 ani.

De aici putea începe cu adevărat reforma în societate, inclusiv constituțională și a legislației CCR.

Pentru că orice proiect de lege trebuie să treacă de filtrul Curții. Dacă acolo se împiedică, drumul se închide.

Prima care trebuie să fie de acord cu o modificare a competențelor CCR, cu o schimbare a condițiilor și statutului judecătorilor CCR este chiar CCR.

O nouă componență profesionistă, apolitică și integră a CCR ar fi putut rezolva și disputa Curții cu CJUE și, la fel de important, ar fi putut recredibiliza această instituție esențială într-un stat de drept, menită să tundă excesele politicului.

Evident că vina pentru a nu fi reușit acest prim pas esențial, primă reformă aparține PSD și PNL. Îi va aparține și președintelui Iohannis dacă propunerea domniei sale va fi cea deja vehiculată.

Dar o doză de vină are și USR. Degeaba faci acum numiri de paradă, dar fără vreo șansă. Mai bine ai fi rezistat cu orice preț pentru a numi un judecător și a putea condiționa cu votul tău din majoritate profilul celuilalt. Puteau să reușească sau nu, dar odată plecați, nu a rămas decât certitudinea eșecului.

Aceasta ar fi fost o miză strategică incomparabil mai importantă decât oricare nume de ministru sau oricare PNDL.

Va fi o CCR mai bună? Nici nu ar fi greu. Toxicitatea extremă a celor care pleacă e greu de egalat, darămite de depășit. Plecarea lor e un câștig în sine. Așa cum un rău în sine este șansa ratată de a pleca de la baze și criterii noi. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇