În iunie se va consuma ceea ce ar fi putut, ar fi trebuit să reprezinte cel mai important moment nu numai pentru depășirea erei Dragnea, ci începutul lungului și dificilului drum al reconstrucției legislației României și recredibilizarii unei instituții esențiale – CCR.
Trei dintre judecători, poate cei mai toxici în demersul distrugerii legislației penale și a sistemului judiciar, își încheie mandatul – Daniel Morar, Valer Dorneanu și Mona Pivniceru.
În locul lor, Președinția, Camera Deputaților și Senatul trebuie să desemneze câte un nou judecător. Această procedură, prevăzută de Constituție, este una politică. CCR nu a fost gândită ca o instanță de judecată, compusă din magistrați, judecători de scaun, ci ca un arbitru al constituționalității.
A devenit și un soi de instanță de judecată mai târziu, la revizuirea Constituției făcută de Adrian Năstase, prin introducerea în atribuțiile sale a conflictului de natură constituțională. Apoi a mărit breșa până la a-și aroga drepturi și statut de superinstanță de judecată, cu hotărâri direct definitiv și general obligatorii.
Recente decizii ale CJUE și CEDO (cazul LCK) au arătat nivelul de toxicitate la care a ajuns CCR.
Aceste abuzuri constante au decredibilizat CCR în ansamblu, deși ea este o instituție extrem de importantă în arhitectura statului, și toate deciziile Curții, deși unele dintre ele sunt corecte și mă refer în special la cele luate în unanimitate.
O ieșire din această anomalie este vitală și ea nu se poate face decât într-un singur fel, prin schimbarea componentei CCR, astfel încât să ajungi la o majoritate pe ale cărei decizii să te poți baza sau care măcar să nu se mai dea la abuzuri precum cele din era Dragnea, când CCR a fost principalul vector distructiv.
Altfel, orice modificare legislativă din orice domeniu, inclusiv reviziuirea Constituției, se vor lovi de rezistența CCR, mai ales în domenii care privesc în mod direct atribuțiile și statutul judecătorilor.
Nu cred că o CCR alcătuită doar din magistrați ar fi o garanție a corectitudinii. Daniel Morar, Mona Pivniceru, Cristian Deliorga, Giani Stan sunt foști magistrați. În vreme ce Simina Tanasescu, spre exemplu, nu a fost niciodată magistrat. Ce ar fi de ales?
În general, cred că singurele criterii ar trebui să fie profesionalismul și integritatea unor oameni care să aibă totul de pierdut prin prostituție profesională la un nivel de importanța și vizibilitatea CCR.
Anul acesta ar fi fost așadar un moment cheie. Cei trei judecatori noi s-ar fi alăturat doamnelor Stanciu și Tanasescu (numite de președintele Iohannis) pentru a forma o majoritate nouă, care să trimită în minoritate componenta toxică a Curții.
Aceasta ar fi trebuit să fie prioritatea priorităților pentru USR - să desemneze un judecător CCR, deci să reziste la guvernare până la numirea lui. Pentru că în vechea coaliție le revenea o numire. Și de-abia să nu le fi fost acceptată ar fi fost motiv să plece.
Sigur că celelalte două numiri, cea a PNL și a președintelui, puteau fi proaste, dar USR putea ca prin propria propunere să ofere un standard, să provoace o comparație în fața opiniei publice.
Trei noi judecători nu neapărat ideali, dar mai buni decât cei care vor pleca puteau fi un început pentru schimbări de jurisprudență macar în chestiunile mari și de aici să înceapă încet repararea legislației.
Nu era o garanție, dar era în mod cert o șansă. A fost ratată dintr-un infantilism politic pe care USR îl decontează acum intrebându-se ce plătesc. Asta! Că s-au comportat la guvernare ca pe Facebook, că nu și-au fixat ținte fezabile și strategice de care să țină cu dinții, că au preferat concursurile de frumusețe pe mize mici și le-au ratat pe cele mari.
Așa cum și-au ales un președinte de partid ca să se răfuiască cu contracandidatul și după ce s-au răcorit și-au dat seama că, de fapt, nu-l prea vor pe ales, care nici el nu se aștepta să fie ales, așa că a plecat.
USR nu a fost dat afară de la guvernare, așa cum au fost date afară PD și PLD de către Călin Popescu Tăriceanu prin restructurarea Guvernului în aprilie 2007. Miniștrii USR au plecat prin demisii transformate și ele într-un spectacol pentru Facebook.
Iar acum USR face tot un exercițiu de imagine prin vampirizarea imaginii lui Cristi Danileț. Știu bine că nu au nicio șansă să numească din Opoziție un judecător într-un vot politic (Constituția a stabilit să fie politic și ea nu poate fi modificată fără avizul CCR). O aveau dacă rămâneau la putere.
Personal, nu îl înțeleg nici pe dl Danileț, aflat și așa într-un moment extrem de delicat. M-aș fi așteptat ca prioritatea domniei sale să fie respingerea de către ICCJ a excluderii din magistratură aplicată de CSM, ceea ce ar fi presupus în primul rând să nu mai genereze nicio controversă.
Șanse de a ajunge judecător CCR propus de USR nu are nici măcar una, cred că știe. În schimb, este posibil că această propunere să fie folosită împotriva domniei sale, având în vedere propriile poziții 100% corecte din urmă cu numai 3 ani.
„Acum, în anul 2019, văd că un judecător și un procuror sunt propuși Parlamentului de un alt partid ca judecători CCR. Mi se pare în neregulă că unii magistrați figurează pe listele unor partide politice pentru a ocupa funcții în statul român. (…)
Să o spun pe șleau: dacă un magistrat ar avea în sala de judecată un pix cu însemnele unui partid, ar fi văzut întrând în sediul unui partid politic sau ar lua masa cu un politician, ar fi mari discuții. Dar dacă un magistrat apare pe lista unui partid, ne facem că nu e nimic, de parcă a ajuns acolo fără discuții prealabile.
Or, cât timp despre acele discuții nu există informații publice, înseamnă că ele au avut loc în privat, cu propuneri și negocieri politice, aspecte care exced eticii așteptate de la un magistrat”, scria judecătorul Cristi Danileț pe Facebook când dnii Stan și Deliorga au fost propuși judecători CCR de către PSD.
Când au fluturat victorioși demisiile și s-au năpustit la moțiune cu AUR, USR a sacrificat ceea ce ar fi trebuit apărat cu orice preț și a apărat ceea ce oricand putea fi înlocuit. În politica făcută de maturi.