Rușinile justiției romanești care au abuzat un copil

Rușinile justiției romanești care au abuzat un copil

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit un al doilea abuz grav al Secției pentru anchetarea magistraților (SS), după demontarea detaliată a dosarului Laurei Codruta Kovesi acuzată de luare de mită prin extrădarea unui condamnat definitiv. De această dată este vorba, poate chiar mai grav, despre abuzul împotriva unui copil.

ICCJ a stabilit prin hotărâre definitivă că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a încălcat dreptul la liberă circulație al minorei Săcărin Sorina, prevăzut de art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr 4 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se arată în minuta emisă marți de completul ICCJ.

Sorina, o fetiță din Baia de Aramă, a fost adoptată de familia Săcărin, romani stabiliți în SUA. Preluarea copilei de către părinți a generat un mare scandal, procurorul SS Mihaiela Iorga Moraru s-a autosesizat de la televizor și a început o anchetă cu presiuni mari asupra familiei Sacarin.

Pentru a împiedica plecarea din țară a fetiței, Iorga Moraru i-a ridicat fizic pașaportul de la Direcția Pașapoarte Dolj, invocând o luare de dovadă, însă familiei Săcărin nu i-a fost comunicat niciun act oficial astfel încât să poată contesta reținerea pașaportului fară de care copila nu putea părăsi țara.

ADVERTISING

Pretextul folosit de Mihaiela Iorga Moraru a fost o suspiciune de falsificare a documentelor care au stat la baza eliberării pașaportului. Cu toate acestea, în cauză nu a fost făcută niciodată o expertiză, iar în final familiei i-a fost restituit exact același pașaport perfect valabil.

Sechestrarea pașaportului i-a folosit și procurorului general interimar de atunci, Bogdan Licu, să introducă trei acțiuni împotriva adoptării Sorinei, toate trei respinse cu motivări usturătoare de completurile care au soluționat cererile.

“Cronologia evenimentelor relevă că această măsură a fost doar un pretext pentru împiedicarea părăsirii teritoriului național pe durata în care se judecau cererile formulate de fostul Procuror General interimar, sperând probabil că judecătorii vor ceda presiunii mediatice” spune avocata familiei Sacarin, Diana Gavra.

Abia pe 19 iulie 2019 pașaportul, același pașaport, a fost restituit familiei Săcărin. Deși aceasta a reclamat abuzul comis de procuroarea Iorga Moraru și de procurorul general Licu, competentă fiind numai SIIJ, desigur că nu s-a întâmplat nimic.

Am scris mult în acea perioada despre acest abuz absolut fară precedent, astăzi dovedit de cea mai înaltă instanță a țării.

In atentia procurorului general Bogdan Licu: Un cetatean roman e retinut ilegal de SS. Complicitate ierarhica la abuz in serviciu (publicat exact in urma cu un an, pe 15 iulie)

Sorina, abuzata de SS

Exclusiv Cand abuzul impotriva unui copil nu poate fi anchetat pentru ca procurorul e imun (Documente)

Dreptate s-a făcut, dar numai una morală, pentru că vinovații sunt deocamdată intangibili.

1.SS se dovedește din nou o construcție toxică creată pentru a comite cele mai abominabile abuzuri, inclusiv, iată!, împotriva unui copil, pentru simplul motiv că procurorii SS nu pot fi anchetați decât tot de procurori SS, adică, practic, o imunitate totală.

Ca dovadă, plângerea penală împotriva procurorului Iorga Moraru, formulată pe 1 iulie 2019, este îngropată în sertarele SS. Vreme de un an nu a fost făcut niciun act de cercetare penală.

Singura soluție reală este desființarea SS și revenirea la competențele anterioare acestei aberații juridice. Ministrul Justiției pare convins de această soluție în declarația făcută la solicitarea SpotMedia.ro de a comenta decizia ICCJ în cazul Sorinei.

”În general, orice abuz comis de magistrați și stabilit că atare de justiție ridică automat subiectul răspunderii magistraților rezolvat greșit de modificările PSD aduse Legilor Justiției. În particular, încă o dovadă că SIIJ trebuie desființată. Voi continua discuțiile cu parlamentarii majorității pentru a încerca să construim o majoritate ad-hoc pro-desființare SIIJ, chiar și până la alegeri, plecând și de la împrejurarea că desființarea SIIJ este o condiționalitate în Raportul MCV”, spune Cătălin Predoiu.

Atât doar că din cauza referendumului lui Iohannis este extrem de riscantă constituțional emiterea unei OUG în privința justiției, iar majoritatea invocată de ministrul Predoiu nu se profilează. Ea va apărea fie după alegeri, fie când PSD vă înțelege că SS nu îi mai poate aduce beneficii reale și este doar un cadavru de care s-a legat cu lanțuri, iar duhoarea hoitului judiciar îl face și mai nefrecventabil în lumea civilizată.

2.Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru nu are beneficiul naivității. Este un procuror cu multă experiență care știa exact ce abuz fară precedent comite. Știa că un pașaport în materialitatea lui poate fi reținut doar dacă în materialitatea sa este o probă, pentru că, spre exemplu, poartă amprente, urme biologice sau este fals, caz în care se anulează. Nu a fost cazul pașaportului Sorinei.

Titularul unui pașaport poate fi împiedicat să circule liber doar printr-o măsură de control judiciar atacabilă în instanță de judecată. Și cum nu avea dreptul să o pună pe Sorina, minoră și fară calitate în vreun dosar penal, sub control judiciar, Iorga Moraru nu a putut să impună măsura în mod direct, ci prin confiscarea abuzivă a pașaportului. A eludat controlul judecătoresc.

Abaterea disciplinară gravă este dovedită prin chiar decizia ICCJ. Inspecția judiciară a clasat deja o plângere a familiei Sacarin împotriva procurorului, în care Iorga Moraru era acuzata că: “a încercat fabricarea unui dosar de urmărire penală împotrivă judecătorilor Curții de Apel Craiova”. Rămâne de văzut dacă șeful IJ, Lucian Netejoru, în loc să inventeze acuzații împotriva DNA și să hăituiască magistrați nevinovați, dar nesupuși, își va face datoria împotriva unui procuror dovedit abuziv de ICCJ.

Există și fapta penală pentru care deja exista plângere la SS împotriva lui Iorga Moraru, dosarul nr. 2072/P/2019. Hotărârea ICCJ constată practic săvârșirea unei infracțiuni de către Iorga Moraru - lipsirea de libertate, prevăzută de art. 205 CP, spune avocata Diana Gavra.

A abuza un copil căruia să îi încalci un drept fundamental, adică ce a a făcut Iorga Moraru, poate fi considerat mai grav decât ce a făcut procurorul Negulescu.

Și nici măcar acum Iorga Moraru nu a abandonat hărțuirea familiei Săcărin, deși nu are nicio competență să instrumenteze un dosar de adopție în care nu este implicat niciun magistrat. Avocata Diana Gavra anunță că o vă recuza pe Iorga Moraru, dar nu numai atât:

“Vom adresa un memoriu doamnei Procuror General Gabriela Scutea prin care vom solicita un control la SIIJ, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin 3 din Legea 304/2004 pentru a verifica modul în care a fost instrumentat dosarul nr. 2015/P/2015. Precizez că la acest dosar au fost reunite mai multe plângeri, iar dosarul 502/P/2019, plângerea formulată de DGASPC Mehedinți împotriva familiei Șărămăt a rămas în nelucrare, nu s-a făcut niciun act de cercetare, favorizându-se astfel comportamentul infracțional al familiei Șărămăt și prescrierea".

3.Bogdan Licu. Procurorul general interimar de atunci, actual prim-adjunct al procurorului general a făcut parte din acțiunea de hărțuire a familiei Săcărin.

Deși cele trei acțiuni împotriva familiei Săcărin i-au fost respinse, fond –contestație, cu motivări severe, la interviul pentru funcția de prim-adjunct al procuror general, și la ministerul Justiției și la CSM, Bogdan Licu a afirmat cu insolență față de judecători că împiedicarea Sorinei să plece din țară a fost un lucru bun.

Faptul că o asemenea persoană este a doua în ierarhia parchetelor este o rușine pentru ministrul Predoiu, pentru președintele Iohannis și pentru justiția din România.

Dar dl Licu are o uriașă susținere și numai o minune a făcut să nu ajungă chiar procuror general plin. Ceea ce, spun surse multiple din PICCJ, se considera de facto. Sursele susțin că, în tot felul de conclavuri în biroul său o sabotează sistematic pe Gabriela Scutea, țese intrigi împotriva procurorului general, îi subminează sistematic autoritatea, într-un plan evident de a o umili și discredita pentru a-i lua locul.

Cât de mare e susținerea lui Bogdan Licu - unii spun că din partea SRI, alții spun că din partea lui Klaus Iohannis -, pentru rezolvarea discretă a dosarului dnei Iohannis (eu cred că amândouă) - o arată și faptul că dosarul său de plagiat este amânat sine die, deși situația este extrem de clară. Analiza plagiatului său a fost suspendată de CNATCDU, deși două instanțe au refuzat să îi acorde lui Bogdan Licu această amânare.

Dacă abuzul împotriva Sorinei Săcărin va rămâne nepedepsit, el se va putea repeta oricând, împotriva oricui.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇